Transcription
[Muzică] Hristos a înviat din morți cu moartea pe [Muzică] toate și celor din [Muzică] mormântului viață dăruindu le. Hristos a înviat din morți cu moartea pe [Muzică] Doamne miluiește. [Muzică] La mulți ani! Bine. Am venit împreună într una dintre bisericile emblematice ale Brașovului. Am zis să sărbătorim Învierea Domnului aici. Deși ne înconjoară zăpada și să spunem că face parte din același și Tineret de redescoperire a Brașovului vechi, până la urmă acesta este structuri de rezistență creștin ortodoxă într un spațiu dificil. De altfel, suntem peste drum de catedrala binecuvântată a Bisericii Negre, peste drum de tot ceea ce a semnat cultura democratică, Turnul Sfatului, centrul Brașovului, dar retras oarecum de la drum, pentru că nu exista posibilitatea să fie constit la drum. Bisericilor ortodoxe în fața așa s numitei Biserici Sfânta Treime a Grecilor, ridicată la 1787 august, cetățenii de religie ortodoxă a Răsăritului din interiorul Cetății Brașov, nicidecum de cetățeni neapărat doar greci. O să povestim întâmplarea întreaga legată de construcția acestei biserici. Suntem în spațiul în care se păstrează pe fațadă, de aceea am ținut să facem primele imagini de aici, icoanelor originale cu Sfântul Apostol Petru și Pavel și Sfânta Treime. Dintre ele, o imagine care, cred eu personal, că te poate urmări o viață întreagă. Suntem în spațiul în care curtea bisericii ca atare, casa parohială, colecția de carte veche, biserica și cimitirul din spate, unde este înmormântat, printre altele, dosităi filipli și sunt o parte din mormintele Brâncoveniilor. Ăă, păstrează deja Ăă pecetea aceasta a unei istorii a Valahiei transferată în Transilvania și a Transilvaniei care a acceptat în sine, în pântecele său de pe lut, cum s-ar spune, semn de Înviere pe cei care veneau de departe. O istorie frumoasă pe care o vom descoperi în fața altarului. Frumoasă e bisericii, semnul acesta distinctiv al unei comunități care a vrut să meargă mai departe cu fruntea. [Muzică] Am intrat în. Hai să începem povestea că în mormântul acesta de care spune asta e ideea și vreau să rămân în cu această imagine pentru Înviere. Slavă Domnului că mormântul este gol, că Îngerul se arată, vestește femeilor că a înviat Hristos și le trimite sunt bine vestească pe mai departe Apostol și prin apostolul lumii. Suntem la capătul vestirii Apostolilor. De altfel, într un colț din biserica aceasta, să păstreze întind vechea tradiție a perioadei când această biserică aparține neagrăcilor, se păstrează moaștele sfântului Andrei. Suntem împreună cu unul dintre cei care dintâi au aflat că domnul Hristos să spunem așa, că în 1784, în 1781, în iulie, revin asupra celui de toleranță dat de Iosif al II-lea, care îngăduie în 1784 construcția unei biserici ortodoxe în Târgul Cailor, strada de astăzi George Barițiu, în spate. Nu la. Deci, cum am spus, aici suntem de fapt unde afirmăm noi, de fapt, spatele, cum ar veni, ă despre dispreț, strada noastră. În spatele meu este vechiul zid al cetății, peste care la care s-a lipit această construcție a Bisericii. Este și zidul cetății, zidul de protecție, accesităților. Biserică exact afară la Cetatea Neamțului. Paraclisul Ștefănean era lipit de zid, foarte din zidul cetății. Între 1784 și 1787 e construită această biserică pe locul unui mai vechi ca pe ele de secolul 18. I s-a pus i s-a spus grecească, pentru că negustorii care au ridicat erau veniți din Peninsula Balcanică cu sentimente profunde grecești, fără îndoială. Primul ctitor este Panaiotis Nicas sau Panaiotic să fie mai cinstit, plus alți ctitori macedoneni sau și boieri, o parte din boierii din Țara Românească aflați în pribegie la Brașov. Să nu uităm că în cimitirul despre care am vorbit și în prima foarte puțină descriere din afara bisericii, sunt înmormântați aici Brâncoveni, Văcărești și Mavrocordați. Găsiți ifility, mitropolitul Țării Moldovei. Deci, de obicei, cei care erau în pribegie odihneau la Brașov și își permiteau asta, odihneau la Brașov și se stingeau aici. Să nu uităm că Brâncoveni au o stradă întreagă cumpărată, Șchei Brașovului și că în sine, capătul străzii este aici, unde sunt înmormântat Gheorghe Zoe și ceilalți ai familiilor. Este sfințită la 5 iunie 1788, cu participarea episcopului ortodox de la Sibiu, Gedeon Nițichi, și el o mare figură duhovnicească, un om care a ținut și el să să fie preamărit de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Grecii își revendică drepturile asupra bisericii. Are loc un proces de 100 de ani dintre mii 1789-1887. Românii pierd lupta cu această comunitate grecească și construiesc alte biserică în Piața Sfatului, către care ne vom îndrepta, cum s-ar spune, în next episodul următor. 5% a trăit mai reintrat în juridicția canonică a Sibiului ca biserică națională grecească din Brașov, în 1924 și abia în 1944 s-a s-a s-a rostit sau rostit iarășit tenii și slujbă și predică în limba română. Dadi dispune de acest cimitir istoric, cum a spus, de o casă parohială, bibliotecă, dar din punctul meu de vedere, trebuie să știi că suntem în mijlocul a 20,5 m lungime, 8,5 m lățime și o înălțime de 11 m. Nu întâmplător, la un moment dat, nu li s-a îngăduit să construiască clopotniță, să tragă clopotele, să aibă clopotniță pentru clopote și atunci cetatea, biserica de aici, cetățenii care locuiau în cetate și erau credincioșii acestei biserici, au folosit turnul de veghe de strajă al al proprietății pentru a monta clopotele alcoolilor și pentru a sluji ca o clopotniță. Sunt este construit în interior în stil baroc. De afara și ținut să se vadă acest frumos iconostas, stil ornamentale în stuc, basorelieful de plante, fațada, după cum am uitat de un stoc în baroc și încadrează cele trei icoane pe ulei, Petru, să dea Treime și pace. În 1812 se adaugă 8 cripte de cărămidă, care se așează în în zidul de sud. În 1855 este înlocuit iconostasul cu 19, acesta stil baroc. Iar Numiți 158 să construiește Pitbullul de la intrare pe prin care am reușit să intrăm. Pictura aparține pictorului Bulimievici. În 1859 este în stil apusean. El a întocmit și iconostasuri. Este restaurată în 1908 de Livada Lorcis din Kefalonia. În 63, pictor Nicolae Stoica din București, are o refacere și o altă refacere 1987. Sunt câteva o icoane care sunt cu adevărat importante. Amintește numai una, icoane date din 1633, făcute la Veneția, icoană ferecată la 1851 cu ajutorul unui Brașovean, Jekelis. În cimitir se află renumita cruce din Cotun sau din Cătun, 1292, care a fost adus aici în 1980, pentru că fusese degradată. Protopopul din vremea aceea, părintele Zenovie Moșoiu, ă hotărăște să o aducă, s-o protejeze, s-o protejeze în spațiu. Sunt făcute de mese pentru ca să fie remontat acolo, într-o zonă în care sigur că trec turiștii, dar turiștii de acord, sperăm să fie mai mai un pic mai atenți la cruci decât cei din anii '80. Aici e povestea zidurilor, povestea comunității. În schimb, continuă, pentru că până astăzi se slujește în timpul totul binecuvântat și ai văzut, sunt câteva lucruri, elemente de de construcții interioare. Este singura biserică cu baldachin pe care eu o știu în în în Ardeal. Deocamdată, avem icoanele, aceasta, o serie de icoane extrem de rară și foarte frumoasă, pe care le avem la îndemână. Și nu în ultimul rând, acum, între cele mai strălucite coruri pe care le-a avut Brașov, a cântat aici, alături de Acel Escape și de cel de la de pe Bisericii Române, unde cântau foarte des cântăreții de la opera din de teatru de operă și operetă din. Erau cu adevărat fascinante, adică puteai să vii să vii să asculți muzică bisericească la aia corală la cel mai înalt nivel. O biserică care se și extinde, pentru că duminică și la sărbători este plină. O slujbă frumoasă și o comunitate de intelectuali care se bucură și pe Nicolae Moșoiu, colegul meu de profesor de dogmatică, a ei. Sigur că atmosfera e destinsă și oamenii sunt extrem de atenți la lucrurile, așa cum spuneați, oarecum la depărtare de strada principală, e ca un paraclis, ca o. A ținut să fim aici, de fapt, în duminica de Înviere, că oricum asta a fost rândul la care am stabilit o noi spre filmări, dar să am binecuvântat să fie așa și pentru că biserica a reprezentat în perioada comunismului unul dintre canalele de refugiu pentru foarte mulți dintre oameni. Să nu uităm că nu departe sunt arhivele, Maternitatea, nu foarte departe era Securitatea din vremea aceea și o parte din din casele duhovnicești ale celor foarte mult. Atmosfera era foarte destinsă și oamenii foarte uniți. Țin minte și acum că în anii perioada în care veneai să stai să faci o Înviere aici, era extrem de extrem de plăcut și oamenii erau foarte atenți la tot ceea ce se întâmpla. Ne străbătea dinspre Șchei, unde începeau Învierea mai târziu, la ora 1:00, în loc de la 12:00, venea prima dată și ascultam aici cum se la slujbă și apoi fugea repede înscrierea Sfântul Nicolae să vedem Învierea și acolo povestesc că faceți un pelerinaj așa și chiar și duminica, plecând de la indicator diferiți, erau slujbe diferite. Să știi că în ciuda aparențelor, Brașovul a avut o în perioada comunistă câteva voci de predicator de mare amploare și faptul că locuia, de exemplu, în cartier istorice fără biserică, ne obligat să venim spre centru, unde am copilărit eu în Steagul. N-a fost biserică foarte multă vreme. Când a apărut, era oricum departe de locul meu. Abia acum, foarte aproape de casa mea, unul dintre preoții minunați ai Brașovului, poetului Ioan Comșile, o biserică. El s-a stins de curând și biserica lui este acolo, între blocuri și îndumnezește maidanul, pentru că de fapt titlul de la volumul cu Dumnezeu era "Maidane" de la cea biserică ce restaurant un fel sau altul atmosfera și pacea vremii de atunci. Așa s-a dezvoltat și așa că și era ceva cale de parcurs de acolo, venind la biserică la Liturghie aici. În cum arăta Paștele în Brașov? În sobru și și frumos ca de obicei. Ăă, așa vara aceasta, vă Domnul eritualului, este aceeași calitate a slujirii, era aproape egală și era frumos și pentru că ne aveam ploaia, că era frumos că eram copii și erau părinții noștri tineri și erau toți vii. Dar închideți că la stânci, că ei se se măreau oarecum amploarea învierii și pentru că fiind cimitirul aproape, se vedeau lumânările aprinse și toate celelalte. Aici locul era mai mai stând, dar îi vedeai pe oameni plecând pe tăcute, știți, pe stradă cu luminile aprinse și să pleca de aici, ca și din cealaltă biserică, în mijlocul cetății. În vremea aceea se chema Piața 23 August și în piața de astăzi a orașului, Piața Mare a orașului, Piața Republicii, în Dobre se strângeau toți și se se întâlneau și vorbeau între ei și țin minte și acum că aveam cunoștința care mergeau în în diferite direcții. Când era și cu catolicii Paștele era fascinant. Brașov a împins cred că două sau trei zile de Paște comune, în care de la Catedrala Catolică din centrul orașului și până la în capetele orașului se se mergea împreună, să se aprindeau luminile împreună și se prăznuia împreună Învierea lui Dumnezeu, care este al tuturor. Cred că era aceeași imagine Ăă, pe care ne-ați creat-o Ăă, când am filmat ediția de Paște pe străduțele strâmte de la Ierusalim, în apropierea Catedralei Învierii, când spuneați că uitați pe aici ale au copiii și mărturiseau Hristos a înviat și acuma cred asta. Adică, eu cred că misiunea cea mai de preț a zilei învierii să se prăznuim ca înviat Hristos, că până atunci, dincolo de toate celelalte aparențe ale lumii în care trăim, dincolo de nevoia de știu eu, finanțare, dincolo de nevoile materiale, sunt tot nevoia sufletului de a se știe în siguranță. Singurul mod în care sufletul poate să se afle în siguranță este că e nemuritor și că aparține unui Dumnezeu care a înviat pentru noi. Cu moartea pe moarte a fost așa, unul făcut și duhovnicesc, din ce în ce mai mai greu în post, cu fiecare duminică cu o însemnătate aparte. Și iată-ne Acum ai văzut că noi n-am insistat să răspundem telespectatori, n-am insistat nu pentru că n-am fi știut să insistăm pe sărbători. Da, am făcut un alți ani și am vrut ca de data aceasta să vă arătăm un mod de a posti, descoperit asceza unui neam întreg, ca să ne lămurim tot ce a văzut, construit, povestit în zilele acestea de post sunt pentru că oamenii și-au rupt de la gură și au dorit bisericii, au vrut să facă o biserică, să aibă un spațiu mistic al împlinirii ascenzilor de fiecare și cred că mărturisească pe Hristos cel înviat, fără îndoială. Da, au fost vremuri grele, în care spuneați că pentru fiecare act în parte, pentru fiecare Ăă solicitare de a mai ridica ceva de aici și cealaltă biserică, pe care o vom vedea, n-aveau dreptul să aibă ieșire la stradă, n-aveau dreptul la clopote, n-aveau o grămadă de alte drepturi. Au tot timpul limitate, pentru că se aflau într-un spațiu că era destinat, era să zic, predestinat și nu greșeam, că unii chiar crede în ea, erau destinata altor culte, altor religii. Recepte și totuși se cereală Viena ca și parte, era locul de George Barițiu, a avut redacția de avem Casa Mureșenilor, nu foarte departe de locul acesta. Adică, trebuie să înțelegem, oamenii erau altfel compactați în jurul ideii de libertate și de de unitate națională și poate că și asta i-a făcut să mărturisească cu și mai mare care dorință. Sunt convins că da, sunt convins că Învierea Brașovului pe la 1780 și ceva însemnat de fapt Învierea Națiunii Române la 1918 și menținerea unei continui exercițiu de Înviere după 1921. Care este mesajul învierii acestui an? Hristos a înviat e. Rămâne același, e aceeași bucurie, e aceeași traiectorie luminoasă prin viețile noastre. Trebuie să știm că Hristos a înviat, trebuie să conștientizăm că Hristos a înviat. Deci să nu ne lăsăm umbriți de de grijile acestei lumi, de război, de sau chiar dacă ne umbresc, trebuie să fie întotdeauna conștienți că e parte integrantă a vieții noastre, este Învierea lui Hristos. Să spunem că noi filmăm a doua zi după ce a avut loc cutremurul din Turcia și suntem încă marcați de știrile de acolo. Știm ce înseamnă nu să se dărâme pământul și cerul. Am văzut ce înseamnă Războiul. Trecem cu mult de un an de zile în momentul când toată suferința trebuie să de facă mai buni, mai înțelepți, mai luminoși și mai atenți la Hristos. Dacă pierdem virtutea aceasta a vederii tainei lui Dumnezeu în suferințele noastre, suferințele noastre la niciun sens. Să fim mai responsabili, că noi avem binecuvântarea aceasta de a fi în pace și vedem ce se întâmplă la vecinii noștri și cât este de greu. Dar noi îl putem mărturisi și libertate și mă refer la felul în care Ăă se putea mărturisi aici, când atât de greu se se construia și în libertate să mărturisim Învierea Domnului și în pace să ne bucurăm de pacea aceasta, care are rădăcină Învierea Domnului Hristos. În fiecare slujbă de de Înviere este acel Canon atât de frumos, în care ni se spune că fiecare și cel care a postit și cel care a mărturisit și cel care a fost mai neputincios, o să se bucure. Noaptea Paștelui a Sfântului Ioan Gură de Aur, unii susțin că episodul hrisostomic, adică e posibil să fi scris Sfântul Ioan Gură de, nu e obligatoriu să fi el. Canonul spune altceva. Dacă te uiți bine, repetiția este Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte. Cred că de fapt tot ce se scrie doar ortodoxie se scrie cu această cântare în memorie. În memoria ortodoxie este aceasta mărturisitoare a vierii Domnului Hristos și este până la urmă mesajul cel mai de preț. Ai văzut că la un moment dat am intrat într-o galerie cu a celor care au construit Șaguna, au construit Sfântul Nicolae, să spunem că și aici sunt tablouri de mare calitate, făcute celor care au construit și au întreținut comunitatea de aici. De fiecare dată iconografie aceasta, oamenilor care au biruit numele propriilor lor discernământ duhovnicesc, e și o galerie de icoane ale oamenilor care nădăjduiesc Înviere. Suntem dinaintea unei provocări pe care n-avem cum să ocolim și anume aceea de a înțelege că Învierea lui Hristos stă și și emanciparea noastră ca oameni, trecerea noastră de la chip la asemănare, pentru ca tăiem principal sau de fapt a trece din chip în asemănarea pentru a deveni desăvârșită de întâlnirea cu Hristos. Ziua aceasta, până la urmă, este ziua femeilor mironosițe, care aleargă la mormânt gol. E ziua posturilor, care Descoperă că giurgiurile sunt împachetate și puse deoparte. E ziua tuturor acelora care se împlinesc și simt că Hristos a înviat. Tu a Mariei Magdalena, care pleacă Magdalenă spre mormânt și se întoarce Marie către biserică. Ăsta este adevărul, dar numai cu seama este ziua în care Trădătorii lui Hristos trebuie să o înghită ca în via Cristos, adică trebuie să accepte că Hristos a înviat. I-ai văzut că Evanghelia ne păstrează cum povestea care încearcă să mituiască soldații și să i facă fără de grijă. Povestea spune că unul dintre soldații care păzea acolo toată viața și a făcut griji, de fapt, ci s-ar fi convertit la creștinism, exact pe ideea aceasta, că banii nu pot anula conștiința care crede. Banii poate să anuleze frica, poți să plătești ca să nu fim atacați sau să fie atacați alții. Nu putem să ne adormim propria noastră conștiință prin demersul acesta și atunci Hristos rămâne singura monedă care transcende de la chip la asemănare. Toate ideile pe care le avem în viață au fost și o săptămână a patimilor Mântuitorului, trăită intens acolo la Ierusalim, dar și noi an de an prin slujbe, din miercuri am mare, joia mare, vine cam mare, pentru că n-am putea să gustăm din această fericire de a-l vedea pe Hristos să înviat, dacă n-am parcurge împreună, chiar așa la 2000 și ceva de ani, să parcurgem cineva să mai stea lângă Hristos în parcurgerea drumului Golgotei. E taina aceasta a Bisericii, în care Hristos se așează în mijlocul bisericii și primește sprijinul lacrimilor și părerii noastre de rău. A fost și la urma urmei și Înviere este un un joc al pocăinței. Sigur că mâncăm mai mult și bem mai mult, că toată lumea va spune asta pe toate televiziunile, dar trebuie să ne și pocăim, că n-a fost în stare să stă lângă Dumnezeu când a avut nevoie. Să facem să mutăm centrul de atenție acolo unde trebuie, de fapt, la la Învierea lui Hristos. Să fie la mâncarea, inclusiv în mâncare, în știu eu, bucuria de le dărui copil o oră roșii, cozonacul, te-ai lăsa să se bucure de daruri. E ceva din bucuria aceasta pe care Învierea asemănat-o în sufletele noastre. Noi nu suntem făcuți să fim triști, noi suntem făcuți să fiu bucuroși. Asceti, fără îndoială, dar și foarte, foarte bucuroși de lucrurile pe care le facem. Un creștinism scufundat în oțet nu e un creștin. Nu este scufundați în apa acea viață, botezului, nu în oțet sau nu le-ai înțepenit și continuăm o săptămână luminată, cu cu bucuria aceasta, duhul un ceas ca învierii Domnului și cu un izvor al Tămăduirii, ă pentru a ne împărtăși duminica viitoare. Din asta trebuie să fie și luminoasă, adică luminăm cu cântarea, cu trăirea, cu citirea Evangheliei, cu fericirea mărturisirii faptului că a înviat Hristos. Trebuie să fie și luminoși să o ducem sau ceva această mărturie cu bucurie, cu chipul deschis, cu inima aprinsă, cu cu mâna întinsă către ceilalți, fiind împreună celor care au nevoie. Mâna lui Dumnezeu. Părinte, vă mulțumim pentru tâlcuire, pentru Istoria frumoasă de aici, pentru felul în care am descoperit încă un pas al ortodoxiei în această cetate. Continuăm Povestea noastră, ne desprindem de Parohia aceasta și căutăm cealaltă parohie. Traversăm piață în duminica Tomei. Vă mulțumim. O sărbătoare binecuvântată și dumneavoastră și tuturor celor care ne privesc. Hristos a înviat! Adevărat a înviat! [Muzică] din morți cu moartea de moarte și celor din mormântului viață dăruindu le. Hristos a înviat din morți cu moartea pe [Muzică] moarte și celor din mormântul viața dăruindu te. [Muzică] [Muzică]