Transcription
Amin. Bine ați venit la târgul de Crăciun.
[Muzică] [Muzică]
2010. Târgul era îmbrăcat în atmosferă de sărbătoare. Cornuri sclipeau în lumina beculețelor. Vitrinele magazinelor ofereau mărfuri uimitoare și reduceri de preț și mai atrăgătoare. Târgul era plin de tot felul de mărfuri colorate și cumpărători. Pe măsură ce toți se grăbeau, se împingeau să ajungă la masa dorită și să-și termine de făcut cumpărăturile cât mai repede.
Nimeni nu l-a observat pe omul îmbrăcat în alb. Poate doar albul nemaivăzut al hainei sale atrăgea pentru o clipă privirile trecătorilor. Nimeni n-a văzut de unde a apărut. Dar la un moment dat, era acolo. Omul înalt îi privea în liniște pe oamenii grăbiți. Apoi s-a oprit între două gherete. De lângă el, o voce morocănoasă i-a zis: "Ai venit ca să cerșești?"
"Să cerșesc?" Omul în alb se uita în când durat la mulțimea trecătorilor. "Ce aș putea primi de la ei?"
"Atunci de ce stai aici?"
"Ofer un cadou."
"Încearcă să-i ademenești pe alții. N-ai nici măcar o sacoșă la tine."
"Eu am de oferit cadouri speciale. Și pentru tine."
"Am un cadou." Vânzătoarea de lumânări a întors spatele omului îmbrăcat în alb și nu i-a mai adresat nicio vorbă.
A trecut ceva timp. Dar nimeni nu i-a mai acordat atenție omului în alb. În final, o femeie îmbrăcată cu o blană s-a oprit în fața lui. "Ce se vinde aici?"
"Viața veșnică."
"Viață veșnică? Cum adică? Este vorba de vreun medicament miraculos care-ți prelungește viața?"
"Nu. Eu nu ofer doar viață mai lungă, ci viața veșnică."
"Eu sunt încă tânără. Nu mă interesează viața veșnică. Caut ceva ce se pot agăța în brad, beculețe, beteală, ceva drăguț."
"Nu am. Crezi că aceste obiecte îți vor lumina Crăciunul?"
"Cred că aceste lucruri dau atmosferă, o vrajă plăcută camerei. Da."
"Probabil că vor da lumină camerei, dar inimii tale? Ca Domnul mi-o ț-ar lumina sufletul."
"Mie mi se pare că nu găsesc nimic aici. La revedere." Femeia îmbrăcată cu blană a promis să-și continue drumul. Dar după câțiva pași s-a oprit. Parcă ezita. Mulțimea din jurul ei a împins-o mai departe. Până s-a făcut seară.
Câțiva oameni s-au mai oprit în fața omului în alb. Unii au râs de el, unii erau interesați. Dar n-au mai așteptat răspunsul. Încet, încet, târgul a început să se golească de vânzători și de cumpărători. Omul în alb n-a făcut nicio mișcare.
În final, un vânzător tânăr i-a zis: "Auzi. Mi se pare că ești cam începător. Cred că problema ta e că nu știi să ieși în evidență. Ai avea nevoie de o reclamă, de ceva senzațional. De exemplu, muzică pe care ai putea dansa sau ceva de genul acesta. Crede-mă, oamenilor le plac chestiile astea. Iar tu stai aici în liniște și aștepți ca oamenii să vină la tine."
"Oamenii să vină la mine? Da. Eu am parcurs un drum nesfârșit ca să vin și să le dau viața veșnică. Eu stau aici, în mijlocul lor. Iar trebuie doar să întindă mâna."
"Măcar fă-te auzit. Strigă ceva, cum fac și ceilalți. Dacă vei fi puțin mai agresiv, o să vezi că-ți vei vinde marfa mai bine. Trebuie să faci ceva să meargă treaba."
"Eu am făcut deja totul. Cine vrea cu adevărat, poate să audă liniștea mea și în gălăgia aceasta și poate să mă vadă și în mulțimea de mărfuri."
Vânzătorul ce tânăr privea neîncrezător. "Dacă nu vrei, nu vrei. Un singur sfat aș mai da. Împachetează-ți marfa frumos. Așa o să pară mai atrăgătoare și mai mare."
"Nu las nimic să acopere ce am eu de dat. Cine vrea cu adevărat, va vedea cât valoroasă, cât de valoros este cadoul meu. Este mai presus de toate cadourile de pe lumea aceasta."
"Nu prea ești modest. Dar ce se va întâmpla dacă stai aici până la Crăciun, în ploaie și frig, și să zicem că nu vinzi decât o bucată?"
Omul în alb a început să zâmbească. "Eu voi aștepta și pe acel om cu drag."
"Mult noroc atunci. La revedere."
A doua zi, mulțimea de oameni a revenit. Omul în alb stătea la locul lui, având în mână o tablă pe care scria: "Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui."
Trecătorii au citit inscripția. Dar cei care păreau interesați erau puțini. O femeie de vârstă medie a întrebat mirată: "Ce înseamnă harul salvator?"
"Înseamnă că cei care își regretă păcatele, acelora li se vor ierta păcatele și vor primi viața veșnică."
"Asta nu e pentru mine. Eu, toată viața, am făcut numai bine altora. Eu nu am păcate." Femeia a plecat supărată.
La scurt timp, o femeie sofisticată încerca să descifreze ce scria pe tablă. "Viață veșnică și eu îmi doresc asta. Cine nu și dorește viață veșnică? Totuși, mai am multe de cumpărat. Dar voi încerca să revin. Vei fi aici și mâine?"
"Eu voi fi aici. Voi aștepta cu drag."
"Bine atunci. La revedere." Dar degeaba așteptat. A doua zi, a treia zi, femeia nu a mai revenit.
S-a oprit în schimb un bărbat care era interesat cu adevărat. "Har mântuit, dor viață veșnică. De asta am nevoie neapărat. Cu cât îl pot cumpăra?"
"Îl poți avea fără să plătești nimic. Chiar dacă ai încerca să economisești toată viața, tot mai dispui de averea necesară ca să cumperi acest cadou. Dar eu am plătit deja în locul tău, ca tu să-l poți avea pe gratis."
"Îl pot avea gratis? Nu înțeleg. Noi nici nu ne cunoaștem. Tu ai plătit ca să mi-l dai mie cadou?"
"Eu te cunosc. Văd că inima ta este plină de durere și gorici. De asta vreau să-ți ofer viața veșnică. Vreau să te văd fericit."
"Bărbat rău de tot! Ce ai tu de-a face cu sentimentele mele? Asta e problema mea. Ce legătură ai tu cu mine? Mie nu mi trebuie nimic gratis. Eu întotdeauna plătesc cum se cuvine." Omul în alb se uita tris după bărbat.
Următorul curios era o femeie în vârstă, simplă. "Cum se cade?" care a ascultat explicația lungă despre cadoul ce era oferit gratis. "Eu înțeleg ce faci tu aici. Ierți păcatele, restabilești viețile distruse, vindeci sufletele rănite. Acesta chiar este un lucru extraordinar. De asta ar avea nevoie fiul meu. Aș dori din acest har salvator pentru băiatul meu."
"Dar eu vreau să vă dau cadoul meu dumneavoastră și îl aștept și pe fiul dumneavoastră."
"Dragul meu, uită-te la mine. Eu n-am nevoie de așa ceva, poate mai colo. Dar fiul meu bea, este alcoolic, nevasta l-a și părăsit deja. Toată ziua mă frământ din cauza lui."
"Dumneavoastră nu puteți să-i duceți cadoul meu. Dacă fiul dumneavoastră va veni la mine, eu îi voi da cadoul meu personal. Dar acum, lăsați-mă să vi-l dau dumneavoastră."
"Pentru mine nu este important acum. Poate într-o zi va fi. Dacă o să am probleme, o să te caut. Până atunci însă, îl trimit pe fiul meu." Dar nici fiul nu a venit.
Omul în alb a auzit fel de fel de motive pentru care oamenii nu au vrut să accepte viața veșnică.
În ultima zi a fost cea mai mare aglomerație. Oamenii grăbiți cumpărau mărfurile criticate zilele trecute. Vânzătorii obosiți evaluau rezultatele afacerii la sfârșit de an. Au aruncat ugat câte o privire borită omului în alb și așteptau să vadă cum o să suporte eșecul. Dar peste puțin timp, vânzătorii ironici au început să se rușineze, deoarece li se părea că omul în alb stătea tot așa, ca și în prima zi. Chiar dacă era stropită cu noroi, haina lui strălucea ca și la început.
"Acest om încă mă aștepta pe cineva să vină." Abia mai circulau câțiva oameni. Totuși, el aștepta. Un om cu un chip îndurerat s-a oprit în fața lui. "Te-am văzut de mai multe ori și am citit ce scrie pe tabla ta. De fapt, eu mi-am făcut deja cumpărăturile de Crăciun. Nici nu știu ce mai caut aici."
Bărbatul s-a uitat în ochii plâns ai omului înalt și a fost cuprins de o căldură deosebită. Gânduri neconcepute, tăinuite în adâncul sufletului, dintr-o dată au revenit la suprafață. "Simt că ceva lipsește din viața mea. Îmi este frică de venirea Crăciunului, chiar dacă în fiecare an îl aștept cu atâta bucurie. Iar când este aici, nu știu ce să fac. Întotdeauna am o senzație de neîmplinire, de dezamăgire. Dar poate că darul tău... Ce crezi, m-ar putea ajuta?"
"Desigur că te-ar ajuta. Acesta este motivul pentru care eu îl ofer." Bărbatul și-a întins mâna cu dorința de a-l lua. "Îmi doresc asta atât de mult." Și Iisus și-a întins mâinile rănite de cuie spre el.
Vânzătorii, degeaba își ascuțeau privirile, că n-au văzut nimic. Ce i s-a dat acestui bărbat? Oare din ce cauză i s-a luminat fața tristă? Bărbatul însă știa că aceste mâini nu-i țin doar palmele, ci întreaga sa ființă, întreaga lui viață.
[Muzică]
Când a sosit ajunul Crăciunului, în mii de case s-au aprins lumânările. Se auzeau melodiile colindelor. Oamenii stăteau în jurul pomului de Crăciun, îmbrăcați cu haine frumoase, zâmbeau unii la alții. Totuși, cei mai mulți au simțit doar vraja momentului, care se sfârșește de îndată ce se sting lumânările.
Dar era un cămin de unde strălucea o altfel de lumină. Era o familie în care bucuria nu a încetat odată cu trecerea Sărbătorilor.
[Muzică] [Muzică] [Muzică] [Aplauze]
Le mulțumim. Această scenă te face cât două predici.