Luigi Mițoi - Femeia cu caracter frumos

Aș vrea să citesc un pasaj din Scriptură și pentru că este această sărbătoare o să țin o predică biografică despre o femeie pentru ca în felul acesta să ne asociem mai bine cu sărbătoarea. O să citesc despre Ana, una dintre femeile Bibliei, o femeie specială care a avut patru copii. Noi îl știm doar pe unul dintre ei, pentru că a fost primul, pentru că a venit în lume în urma unui miracol. Și pentru că a fost unul dintre cei mai mari bărbați ai lui Dumnezeu, Samuel. Și eu am predicat odată o predică care s a numit un copil ca Samuel a avut o mamă ca Ana sau o mamă ca Ana a avut un copil ca Samuel. Aș vrea să citim pasajul acesta din Scriptură. De fapt, tot capitolul 1 este un pasaj un pic mai lung, dar profit de timpul generos pe care fratele păstor mi l a pus la dispoziție și dacă vom reciti capitolul acesta, ne vom reîmprospăta în mintea noastră informațiile cu privire la ăă contextul acestei contextul vieții acestei femei și predica va se va lipi mai bine de mintea noastră.

O să vă rog frumos să vă ridicați în picioare și o să citim de la 1 Samuel capitolul 1. Era un om din Ramataim Țofir din muntele lui Efraim numit El Cana, fiul lui Eroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, Efratit. El avea două neveste. Una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Pe Nina avea copi, dar Ana n avea. Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo ca să se închine înaintea Domnului oștirilor și să i aducă jertfe. Acolo se afla cei doi fii ai lui Eli, Hovni și Fineas, preoți ai Domnului. În ziua când își aducea Elcana jertfa, dădea părți nevestei sale pe Nina, tuturor fiilor și tuturor fiicelor pe care le avea de la ea. Dar Anei îi dădea o parte îndoită, căci iubea pe Ana, dar Domnul o făcuse stearpă. Potrivnica ei o înțepa deseori ca s o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. Și în toți anii era așa. Ori de câte ori se suia Ana la casa Domnului, pe Nina o înțepa la fel. Atuncea plângea și nu mânca. Elcana, bărbatul ei, zicea: „Ano, pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce ți e întristată inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât 10 fii? Ana s a sculat după ce au mâncat și au băut ei la silo. Preotul Eli ședea pe un scaun lângă unul din ușii templului Domnului și Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât și plângea. Ia a făcut o juruință și i a zis: „Doamne, Dumnezeul oștirilor, dacă vei binevoi să cauți spre întristarea robei tale, dacă îți vei aduce aminte de mine și nu vei uita pe roaba ta și dacă vei da roabei tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieții lui și brici nu va trece peste capul lui." Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei. Ana vorbea în inima ei și numai buzele și le mișca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată și i a zis: „Până când vei fi beată, du te de te trezește. Ana a răspuns:n, domnul meu. Eu sunt o femeie care suferă în inima ei și n am băut nici vin, nici băutură amețitoare, ci învărsam sufletul înaintea Domnului. Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, că numai prea multa mea durere și supărare m a făcut să vorbesc până acum. El i a luat din nou cuvântul și a zis: „Du te în pace și Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care i ai făcut o. Ea a zis: "Să capete roaba ta trecere înaintea ta." Și femeia a plecat, a mâncat și fața ei n a mai fost aceeași. S au sculat dis de dimineață și după ce s au închinat până la pământ înaintea Domnului, s au întors și au venit acasă la Rama. Elcana s a culcat cu nevasta sa Ana și Domnul și a adus aminte de ea. Când i s au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată și a născut un fiu căruia i a pus numele Samuel, adică Dumnezeu a ascultat, căci a zis ea: "De la Dumnezeu l am cerut". Bărbatul său, Elcana, s a suit apoi cu toată casa lui să aducă Domnului jertfa de peste an și să și împlinească juruința. Dar Ana nu s a suit și a zis bărbatului ei: Când voi înțerca copilul, îl voi duce ca să fie pus înaintea Domnului și să rămână acolo pentru întotdeauna. Elcana, bărbatul ei, i a zis: „Fă ce vei crede. Așteaptă până îl vei înțerca. Numai împlineșcă, împlinească și Domnul cuvântul lui. Și femeia a rămas acasă și a dat piept fiului ei până l a înțărcat. Când l a înțărcat, l a suit cu ea și a luat trei tauri, o efă de făină și un burduf cu vin. L a dus în casa Domnului la Silo. Copilul era încă mic de tot. Au înjunghiat taurii și au adus copilul la Eli. Ana a zis: „Domnul meu, iartă mă. Cât este de adevărat că sufletul tău trăiește Domnul meu, atât este de adevărat că eu sunt femeia aceea care stăteam aici lângă tine și mă rugam Domnului. Pentru copilul acesta mă rugam și Domnul a ascultat rugăciunea pe care i o făceam. De aceea vreau să l dau Domnului toată viața lui să fie dat Domnului și s au închinat acolo înaintea Domnului. Amin.

Tată ceresc, noi suntem oameni muritori pe care tu i ai creat, în care ai așezat binecuvântări peste binecuvântări și har peste har. Și în ziua asta de dimineață ne am grăbit să ajungem în casa ta, știind că aici ne vom întâlni cu Tine în mijlocul fraților noștri. Doamne, experiențele noastre de la unul la altul sunt foarte diferite. Așa se face că unul este bucuros și zâmbește repede, iar altul poate este amărât și stăpânește cu greu lacrimile. Tu cunoști inimile și a unuia și altuia, că tu ești Dumnezeul care vede 8 miliarde de oameni, care î caută unii într un fel, alții în altul. Dumnezeul nostru, ne am ridicat înaintea Ta și am citit cuvântul. Pentru că în felul acesta știm că inima noastră va fi atinsă de harul tău. Vorbește ne, Doamne. Te rog, atinge te de noi. Uită te cu milă la noi și nu intra cu noi la judecată, că noi suntem doar niște oameni muritori, cu multe slăbiciuni, cu alunecări și greșeli. Ne iartă și primește ne, Doamne, te rugăm. Atinge te de bărbați și de femei. Atinge te de tați și de mame, de părinți și de copii. Atinge te de cei în vârstă și de cei tineri. Atinge te de conducători, Doamne, de predicatori, de muzicieni. Ating te de cei care administrează. Ating te de tot poporul. Noi am venit aici să ne întâlnim cu Tine, Doamne. Noi vrem să auzim vocea Ta cheamă. Noi vrem să știm din nou că ne iubești. Asta ne va da siguranță și stabilitate și vom vom primi din nou resursele necesare ca să ne ridicăm și să continuăm să continuăm să te slujim și să te iubim și să spunem oamenilor despre tine. Dă ne cuvântul tău și cu recunoștință îți mulțumim că ne ai ascultat. Amin.

Oamenii lui Dumnezeu, vă invit să vă reocupați locurile. [Aplauze] Știu că fratele Dan Moncaciu v a slujit o perioadă de timp și vreau să vă mulțumesc și pentru lucrul acesta. Sper din inimă că slujirea lui a fost una folositoare, pentru că el îmi este o persoană foarte apropiată și el este foarte folositor în biserica noastră. În dimineața asta, așa cum spuneam, o să rostesc o predică despre Ana, o predică biografică, adică o predică care va pune în evidență viața unei femei care s a închinat lui Dumnezeu și pasajul pe care l am citit se învârte în jurul rolului ei de mamă. Am citit despre Peter Marshall, care a fost capelan al Senatului Statelor Unite și atunci când a fost într o împrejurare unde s a întâlnit cu foarte multe femei, el s a adresat acestor femei și le a spus că provocarea modernă pentru femeile din America este provocarea de a fi femei evlavioase. Este adevărat faptul că după câteva decenii bune de feminism, fără să ne dăm seama, noi suntem influențați de feminism. Nu vreau să spun nimic despre gândul acesta. Vreau doar să vă spun că cu cât vom fi mai mult influențați de feminism, cu atâta vom avea mai puțin capacitatea să ne dăm seama de această realitate. Ă Adevărul este că astăzi femeile vor să fie frumoase și sigur că este un lucru bun. vor să fie inteligente, vor să fie talentate, să aibă carieră, dar nu toate femeile vor să fie evlavioase. Puține femei vor să fie evlavioase. Nu toate femeile care vin la biserică vor să fie evlavioase. A dori să fii evlavios înseamnă să te învâr să te învârți în anturajul lui Dumnezeu, pentru că doar acolo se naște visul ăsta în inima unei femei. Și atunci când o femeie este evlavioasă, este ușor de identificat evlavia ei. Pentru că evlavia din inimă nu se vede, o vede doar Dumnezeu. Se vede evlavia din haine, se vede evlavia din priorități, din valori și principii, din obiceiuri. Se vede evlavia din pasiunile pe care le are, din felul în care își petrece timpul, din postările de pe Facebook. Ar fi bine să facem diferența între privat și public. și să nu încurcăm lucrurile. Sunt chestiuni private, sunt părți din corpul nostru care s private și nu trebuie să le expunem pentru publicul larg. dumneavoastră știți că în orașul nostru sunt mijloace de transport în comun, dar sunt și mijloace de transport private. De pildă, mașina mea e o mașină personală, nu i un autobuz cu care călătoresc oamenii pe baza unui bilet pe care î plătesc de câțiva dolari. Tot la fel, noi avem în viața noastră lucruri care nu pot fi expuse în public, iar dacă totuși o facem, demonstrează că ne am pierdut echilibrul și că scopul nostru în viață este unul greșit. Biblia vorbește despre femei evlavioase ca despre femei speciale. Și eu aș vrea să vorbesc despre această femeie, Ana, ca despre o femeie evlavioasă și să pună în evidență câteva lucruri pe care Scriptura le remarcă, pe care le a păstrat pentru posteritate. Faptul că ea a fost specială se vede în calitatea ei de femeie și de mamă și se vede din contextul crizelor prin care ea a trecut. Adevărul este că întotdeauna crizele prin care trecem se constituie într o fereastră prin care prin care alții pot privi în viața noastră, așa cum eu printr o fereastră pot să privesc într o cameră. Crizele sunt ferestrele prin care oamenii privesc în viața noastră. O când nu treci printr o criză ești ca o casă fără ferestre și prin perete nu se poate vedea. Dar criza creează fereastra. Cum te porți în momentele de criză te face vulnerabil și fără să ți dai seama oamenii văd lucruri pe care le ai ținut ascunse.

Mai întâi o să spun câteva lucruri despre caracteristicile vieții acestei femei pentru că ea a fost ca fiecare dintre noi caracterizată de ceva anume și în primul rând ea a fost caracterizată de înțelepciune. Ana a fost o femeie înțeleaptă în raport cu soțul ei, cu Elcana. Ea a tăcut și nu i a imputat soțului ei handicapul ei, dar cu siguranță a vorbit cu de multe ori cu el despre treaba asta, așa cum vorbește soțul cu soția și despre bune și despre rele. Noi trebuie să vorbim unii cu alții, dar uneori vorba devine ceartă, că cearta folosește vorbe. Dar diferența între vorbă și ceartă o face în primul rând tonul vocii. Noi nu punem deloc preț pe tonul vocii. Eu s de 40 de ani pocăit, dar n am auzit nicio predică care să vorbească despre tonul vocii, adică despre țipat, urlat, zbierat. Și dumneavoastră știți bine că asta se folosește destul de mult. Nu vă Nu vreau să spun că dumneavoastră faceți asta. Vreau doar să spun că el este destul de obișnuit pentru un om să țipe. A țipa este o formă mai ușoară de violență și atunci când țip la cineva, acel cineva nu te mai aude pentru că i se activează instinctul de conservare. De pildă, dacă eu merg spre fratele păstor și sunt mânios și fac așa, el se va feri, adică instinctul lui de conservare se va activa și el va încerca să să se apere, să și apere sănătatea, viața. Poate iată că prima manifestare de violență este țipatul. Și când țipi în mod inconștient și involuntar, așa a fost făcut omul de Dumnezeu cu acest airbag de siguranță, el, omul, pur și simplu omului i se activează sistemul de conservare și el nu mai aude ce i ai spus pentru că el a intrat în alertă după țipat. De obicei urmează poate o poate ceva violent, poate o bătaie, poate trebuie să fugi, fugi și Adică ăă nu vreau să insist asupra acestui fenomen, dar vreau numai să vă spun că foarte multe certuri în familie sunt datorită acestui obicei toxic de a țipa. Ai dreptul să spui ce vrei, dar nu țipa, mă omule. Cine te Deci ce țipi? Ce ai? Ce ți trebuie? Să vorbești e normal, să țipi e anormal. Una este ce spui și poți să spui adevărul sau neadevărul și alta e cum spui. Faptul că spui adevărul nu ți dă dreptul să l spui țipând că n o să te au n o să te asculte nimeni nu pentru că nu spui adevărul, ci pentru că țipi. De felul meu sunt o persoană foarte activă. așa mai militos de felul meu. Am un temperament reprezentativ sangvinic cu tendințe de coleric și ușor țip, ușor vorbesc apăsat, sunt tentat să merg spre reguli, să fiu mai aspru și de vreo câteva zeci de ani încerc să mă Încerc să mă disciplinez și să nu țip. Adevărul este că noi avem acțiuni și reacțiuni. Acțiunile s conștiente, dar reacțiile nu s conștiente. Ele sunt automatisme care s au creat prin repetiție. Și întotdeauna când noi reacționăm, noi nu gândim. Este o reacție care se întâmplă pur și simplu. E inconștientă reacția, dar reacțiile acestea se setează devenind automatisme prin repetare. Lucrurile pe care le repetăm mult, mult, mult, ele sunt safe. Computerul minții, administratorul minții le salvează cu de la el putere pentru că văzându ne că le folosim, el crede că e ceva care la care noi ținem și pe care o să l utilizăm des. Așa se face că reacțiile noastre dovedesc cine suntem noi. Că noi în reacții nu putem fi ipocriți, dar la nivel de acțiuni putem fi ipocriți. Că pe aia le pe alea le gândim, pe alea le măsurăm. La alea le dăm noi drumul cât credem că ne protejează imaginea publică. Când îl auziți pe un om țipând, să știți că el are o mare problemă de caracter. El are o mare problemă de caracter. Nu înseamnă că e un om rău neapărat. Înseamnă că are o mare problemă de caracter și nimeni în viață nu i a sugerat să înceapă să lucreze la treaba asta. Să știți că în general oamenii fac lucrul ăsta în mod inconștient ca să intimideze. Asta este de fapt o atitudine masculină pe care au împrumutat o și femeile și pe care s ar putea s o folosească mai mult decât bărbații. Dar dacă ne uităm la Ana, Ana a fost o femeie înțeleaptă. Durerea ei nu s a manifestat țipând. Apoi a fost o femeie pașnică în raport cu oponenta ei, cu Penina. Na, să știți că în lume există zone unde bărbații și au mai multe femei. Poligamia este o realitate pe care a desființat o creștinismul, dar a desființat o în spațiul creștin, nu și în spațiul celorlalte religii. Când am vizitat Africa, am văzut acolo lucruri care m au ajutat mult. Printre altele, am văzut amărăciunea unei femei care trăiește în poligamie. Am văzut fetițele care atunci când ajung la vârsta, când împlinesc 12 ani, sunt vândute. Prețul mediu pentru o fată de 12 ani pe care o vinde, o vând părinții era 100 $. cam 100 $ plus minus în funcție de cum arăta și în funcție de context, de calitatea dealului. Și fata aceea devenea cea mai nouă soție a unui bărbat care dacă avea bani mai mulți avea mai multe neveste, iar pe cea mai în vârstă dintre neveste el o scotea afară din casă și ea devenea prostituată. Asta era o regulă. Pur și simplu ca și cum la noi există regula semaforului. Nimeni nu se miră că trecem pe verde și ne oprim la roșu. Este un dat social. Ei bine, femeia aceasta nu avea altceva, altă armă ca să se lupte cu oponenta ei, Ana, decât jigniri, ofense, reproșuri și o lovea în zona unde o durea, o lovea în sterilitatea ei, în faptul că n avea copii. Și îi spunea: „Dacă te ar iubi Dumnezeu, ți ar da și ție copiii, dar tu nu vezi că nici Dumnezeu nu te suferă? Nu vezi că nici Dumnezeu nu te place, mă femeie? Nu vezi ce i cu tine? Și era suficient pentru femeia asta ca să nu mai aibă poftă de mâncare câteva zile. Ei odată pe an mergeau la templu din vremea aceea. Nu era templu. Templul s a făcut mai târziu, dar casa lui Dumnezeu. Și Scriptura ne spune că pe Nina o înțepa. Sunt oameni care înțeapă. Atâta știu ei să facă. Atâta au învățat. Atâta i au învățat părinții. Atâta i a învățat școala. Atâta la nivelul ăsta sunt ei. Cum să vă supărați dumneavoastră pe mine că sunt mărunt? Atâta sunt. Ei bine, când un om n are caracter și nu știe să se poarte și nu știe decât să înțepe, atâta este el. Degeaba vă supărați dumneavoastră, că asta nu l face mai bun. Degeaba vă supărați pe mine, că n o să mă fac mai înalt. Caracterul este singurul lucru pe care noi îl putem dezvolta. Personalitatea unui om e formată din trei componente. Două dintre ele s genetice. Nu le putem, nu putem să ne băgăm acolo. A, cum te ai născut, așa vei muri, că e genetic, e zestrea genetică, e bagajul genetic cu care ne am născut. Și acestea sunt temperamentul și aptitudinile. Temperamentul e numit în Scriptură firea pământească și el poate fi în variantă colerică, sangvinică, melancolică sau flegmatică. Însă dincolo de detaliile acestea, temperamentul nu se schimbă niciodată. Sunt oameni care i am mai auzit și eu spunând că temperamentul se schimbă când te pocăiești. Bă, omule, nu ți se schimbă culoarea părului și a ochilor când te pocăiești. Nu mai vorbi ce nu te pricepi, măcar taci din gură. De ce te apuci să vorbești despre ce nu știi? Ce? Când te pocăiești din ochi verzi faci albaștri? Nu. Nu. Nici când ești ordinar nu ți se schimbă culoarea ochilor. Nici când ești numit președintele cultului nu se schimbă culoarea ochilor. Nici când îmbătrânești nu se schimbă culoarea ochilor. Asta e o genă, omule, pe care o ai la purtător. Nu se schimbă nici aptitudinile. Aptitudinile să fii sportiv. aptitudinile să ai ureche muzicală, aptitudinile să desenezi frumos. Degeaba poți să exersezi toată viața. Dacă n ai gena să desenezi frumos, nu vei desena frumos în veac. Sigur că vei face acolo ceva care vor fi mai mult decât nimic, dar se vede că n ai darul. N ai gena. Simplu, nu te supăra. Caută ți locul unde ai o genă, că acolo să faci performanță. Să nu fii frustrat și dumneata și ăia care văd ce ai făcut sau aud ce ai făcut. Însă singurul element al personalității unde noi avem acces și unde noi putem să schimbăm lucrurile este caracterul. Noi când ne naștem, ne naștem cu o cutie goală pe care scrie caracter și nu avem nici măcar un singur obicei acolo. Când copilul se naște, dumneavoastră știți că el are câteva instincte. Suge, clipește și respiră, doar trei. Și sunt inconștiente. Mai apoi începe să vadă și mai târziu începe să meargă să vorbească și așa mai departe până când devine deștept, nevoie mare. Ei, caracterul acesta e o cutie goală în care noi începem să punem sub influența mediului de hrănire din familie, biserică, mai nou, deșteptul de Google. Începem să punem anumite automatisme pe care ni le formăm prin repetiție, adică calități sau defecte, obiceiuri, calități sau defecte. Astea se pot schimba pentru că noi le am forma, noi le dezactivăm. Adică dacă minți o să te trezești că minți în senin așa, fără niciun rost. La început mințeai cu rost, adică vrei să scapi de bătaie, de o amendă, de mai știu eu ce, dar după aceea când ți s a format obiceiul, obiceiul ăsta te stăpânește și, domnule, minți așa degeaba. Dar nu mai poți să nu minți pentru că există un automatism care se activează. Ei, caracterul se poate modela. Poți să renunți la un obicei și poți să ți formezi un obicei. Nu se face chiar ușor, dar se poate face. Însă la zona temperament și aptitudinii nu se poate umbla, că acolo noi nu avem acces. E dincolo de zona noastră de voință și de conștiență. Ei, să revin. Ana o înțepa și Penina plângea în general. Invers, nu n am făcut o intențiunea din greșeală. Pe Nina o înțepa și Ana plângea. Observați ce fac femeile când nu pot găsi o soluție la o criză. Ele plâng. Să știți că bărbații nu plâng când se confruntă cu o situație pe care n o pot depăși. Ei plâng mai rar. Și ei plâng, dar se ascund de obicei când plâng. Ă o a treia caracteristică este faptul că Ana era o femeie credincioasă. Și știți cu cine a fost credincioasă și respectoasă? Cu Eli. Și aici o să stăruiesc un pic. De ce o să stăruiesc? pentru că ea a intrat în templu să se închine și Eli n a știut cum să interpreteze reacția sau acțiunea ei pentru că ea își mișca doar buzele. Și probabil că el n a mai văzut o femeie care să vină acolo și să nu se roage cu voce tare. Probabil că n avea o poziție care semăna cu o poziție de rugăciune că el a luat o drept o femeie beată și i a și spusce tot stai acolo? Du te acasă și te trezește. Cum v ați fi comportat dacă pastorul de la biserică v ar fi întâmpinat cu un astfel de compliment? Să vedeți câtă câtă minte a avut femeia asta și din felul în care vorbește demonstrează câtă minte a avut. Știi ce i spune? I ar fi spus așa: „Îns ți e rușine, om bătrân? Mai e și popă pe deasupra. Nici atâta lucru nu ești în stare să vezi că eu am venit aice să mă rog. Vorbești cu mine? Nu ți e rușine. Nici tu, popă, nu știi să vorbești cu o femeie amărâtă. Marea majoritate a femeilor așa i ar fi spus, ca așa se poartă, ca ăsta i obiceiul, ăsta e tipicul. Mai țineți minte ce a zis femeia asta? Femeia asta a zis așa: "Nu, domnul meu domn, Eli, domn. Păi așa vorbesc domnii, dar pe ea n o interesează cum a vorbit el. Pe ea o interesează cum vorbește ea. Pot eu să controlez pe cineva? Nu, eu mă pot controla pe mine. Ea s a Ea s a controlat pe ea și a vorbit ca o doamnă și a spus: „Nu, domnul meu, eu nu s beată. Eu s o femeie amărâtă. Eu n am copii și sufăr și am venit aici să mă rog Dumnezeu că Dumnezeu face bine oamenilor și le ascultă rugăciunea. Te rog, nu mă lua ca pe o femeie ușoară. Durerea mea m a condus aici. Tu nu știi, domnul meu, durerea mea m a condus aici. Observați că există oameni care îi respectă pe pastor și atunci când pastorii nu merită. Dar ei nu respectă că noi merităm, ci pentru că ei sunt domni și doamne. Au caracter, au minte, au înțelepciune. Când îl vezi că n are, poți să reacționezi cum vrei, că n o să poți să i dai. N ai de unde. Fiecare om se comportă la nivelul lui. Uitați vă la Eli, preot, om bătrân. Chiar dacă vrea să i spună ceva în legat de așa, trebuia să i spună:„Du te acasă și te culcă că ești beată. Mă și mir că a vorbit așa, dar atâta a putut. Observați că femeia asta, în loc să se irite, ea se comportă ca și cum i ar fi făcut un compliment și i vorbește așa de frumos. Îi vorbește așa de frumos. Vă puteți imagina ce fericit era elcana cu femeia asta? Mă gândesc că nu l cică le a ieșit din comun de tare până când îl făcea să trântească ușa și să se ducă să plimbe prin parc. că felul în care a vorbit, felul în care a vorbit cu Eli ne cam demonstrează cam cum se comportă și acasă femeia asta. Păi dacă cu un om care a jignit o a vorbit așa, dar cum vorbea cu prealesul inimii ei? Vedeți că o femeie înțeleaptă poate să aplaneze un conflict? Ușor s ar fi luat o fată din asta mai arțăgoasă la ceartă acolo în casa Domnului cu Eli făcea un scandal de mai mare pomina. Dar o femeie înțeleaptă a planat conflictul. Cum? fără să reacționeze. Eram o dată la semafor, s a făcut verde, am plecat și mașina din spatele meu a început să claxoneze. M am și speriat, dar m am mirat nevoie mare. M am Am crezut că nu la mine, dar la mine claxona pentru că m a depășit așa foarte violent și când a ajuns în dreptul meu era șoferiță, nu șofer și mi a făcut un semn urât, obscen. Atât de tare m am m am mirat încât am fost din interior. A venit reacția aia ca să să i fac și eu ceva și m am m am abținut. N am făcut nimic, n am zis nimic, dar pur și simplu nu mi a ajuns mirarea. În primul rând n am înțeles de ce a făcut treaba asta. Apoi cum o femeie poate să arate astfel de gesturi și să se comporte în felul ăsta. Poate m am gândit, poate i o fi spus bărbatul sau că divorțează de ea și era agitată sau poate i o fi murit mama și era nervoasă. Cine știe ce o fi fost în viața ei. Ce am vrut să spun este că atunci când n ai caracter, văd și alții, când n ai caracter, poți să ai bani, poți să ai frumusețe, poți să ai ce vrei. Dacă n ai caracter, n ai nimic, că devii greu de suportat. Oamenii de abia așteaptă să scape de tine. Observați eleganța acestei femei. Vorbește așa de frumos cu un om care nu merita. Să știți că măreția noastră nu se vede când vorbim frumos cu oamenii care merită să vorbim frumos. Atunci ar fi prea de tot să ne dăm noi în petec. Măreția noastră se vede când vorbim frumos cu cine nu merită. Când folosim cuvinte frumoase cu cine nu merită. Acolo se vede măreția caracterului unui om. Dar haideți să mergem mai departe. O femeie, o femeie rugativă în raport cu Dumnezeu. Observați cum și a rezolvat problema asta. Observați cum și a rezolvat femeia asta problema. Nu s a aruncat de pe bloc, n a înghițit pastile, nu și a tăiat venele. Ea s a dus și s a rugat. Doamne, ai milă de mine. Doamne, ai milă de mine. Eu nu pot să fac un copil. În mod normal, femeile pot face copii, dar ea ea n a putut, că așa a lăsat o pe ea Dumnezeu pentru o vreme și ea a știut că nu poate. Și când a văzut că nu poate, s a dus la cineva care poate. Logic, s a dus la Dumnezeu. Unde l cauți? Unde l Unde ne căutăm noi pe unii pe alții? Acuma nu mai nu mai funcționează așa de bine exemplul ăsta, că acuma datorită tehnologiei ne găsim oriunde. Dar în general noi îi căutăm pe oameni acasă. Femeia asta l a căutat pe Dumnezeu acasă. De aia spunem noi casa lui Dumnezeu. Sunt unii care nu vin la biserică că se roagă acasă, dar ei nu se roagă în odăiță, cum spune Scriptura. Dumneavoastră știți că există două feluri de a te închina, de a te ruga. Există unul privat în o dăiță și unul public în casa lui Dumnezeu. În afară de asta nu mai există altceva. Asta nu înseamnă că nu ne putem ruga în mașină, nu ne putem ruga în avion, nu ne putem ruga pe stradă s a luat lucru. Ba da, ba da, dar eu vorbesc de două metode convenționale pe care le pune Biblia în evidență. Și sinceri să fim, deși unii nu vin la biserică și stau și se uită pe internet, ei nu sunt în odăiță, că ei mai se duc și și mai fac o cafea, mai îi schimbă pampersul la copil, mai bagă ceva în gură că de s a făcut 9 și un sfert, nu mai e 9 și 10. Și tot așa observați că atunci când venim aici suntem disponibili pentru închinare. Nu mai facem nimic altceva și ne concentrăm și uneori tot nu înțelegem nimic de ce se întâmplă, că nu ne e mintea aici. Dar să stai acasă ăsta este ăsta este un o alegere foarte greșită și cel care înțelege cel mai bine motivele ascunse în sufletul nostru este Dumnezeu. Dumnezeu știe de ce stăm noi acasă. Nu din pocăiță stăm, fraților, acasă. din secularizare. Dacă ar mai fi mama în viață, probabil că ar veni cu linguroiul, cu ăla cu care ne speriam în copilărie și așa mari cum suntem la vârstă, ne ar spune: „Mă, așa te am învățat eu pe tine, mă, să stai acasă nu ți ar fi rușine să ți fie?" E femeia asta s a dus la casa lui Dumnezeu și acolo a vorbit cu Dumnezeu. I a spus: "Eu vă întreb, nu putea să i spună Domnului de pe drum? Dacă vorbești de pe drum, nu te aude Dumnezeu, ba de ce s a dus asta la casa lui Dumnezeu? Apoi observați, vă rog, că a fost o femeie închinătoare și a fost o femeie responsabilă. Cu cine a fost responsabilă? Cu băiețelul pe care i l a dat Dumnezeu. După aceea i a mai avut trei fii și știți ce spune Biblia? I a dat Dumnezeu ca s o răsplătească, că pe primul l a închinat lui Dumnezeu. I a mai dat trei băieți ca să nu rămână singură, să aibă trei vitezi în jurul ei. Femeia asta a fost o femeie fericită. De fapt, n a fost o femeie fericită. a devenit o femeie fericită. Ce a făcut ca să devină fericită? Păi, tot ce a făcut s a așezat în contextul la ceea ce trebuia să facă. caracteristicile Anei. Haide un pic să vorbim despre crizele ei, deși noi suntem cititori ai Bibliei și noi toți știm care a fost criza ei, totuși, în ziua asta în care încercăm să punem în evidență mamele și celebrarea lor, apropo, m am gândit să vă spun faptul că eu am 61 de ani în vremea asta și cam de vreo 10 15 ani am început să mi în ultimii 10 15 ani s au schimbat foarte multe lucruri în viața mea, mai ales în mintea mea și în sufletul meu. Dar unul dintre lucrurile care s au schimbat a fost percepția mea despre despre mame. Și mă mir acum, stau și mă mir cum n am putut să văd asta înainte. Am dezvoltat o foarte mare admirație pentru mame, plecând de la experiența soției mele și de la femeile din biserică pe care le văd, trăim în fiecare zi și ne închinăm. Dacă te uiți la o mamă, n are liniște, pur și simplu n are odihnă. Bărbații își fac timp să stea să se odihnească. Noi bărbații spun: „Stai să ne tragem sufletul un pic." Eu am observat la Carmen că nu se odihnește. Pur și simplu nu se odihnește. Ea nu stă jos, ea nu se odihnește. Ea tot timpul se duce așa încoace încolo, încoace încolo. De obicei stă la bucătărie acolo. De obicei cam acolo stă rezemată de chiuveta aia. Am dezvoltat o mare admirație față de mame. Mie mi se pare că ele fac risipă de energie, risipă de risipă de efort, de sacrificiu. Sunt atât de disponibile pentru copiii lor într un mod exagerat, aproape ieșit din comun. Noi, bărbații, nu facem asta aproape niciodată. Mamele s ca niște mici îngeri. Mamele s ca niște mici îngeri. Și eu nu am văzut asta în tinerețe. Pur și simplu nu am văzut o. Am văzut o doar că erau harnice, responsabile, dar nu am văzut această această calitate a sacrificiului, a nu e obosită niciodată pentru copiii ei. O răbdare ieșită din comun. să stea să se să și facă timp pentru răsfățatul ăla de copil care nu se mai satură de răsfăț și ea pur și simplu veșnic prezentă acolo. Stă 20 de ani închisă în casă pentru el și după aceea când e lăsată singură mai stă încă 20 de ani singură rugându se pentru el. O viață atât de sacrificatoare ca a mamelor nu mai vezi la nimeni altcineva. Ieri eram cu cineva și am ne am oprit într un loc și era acolo o gâscă, un gâscan și niște niște puișori de gâscă. Găscanul stătea obosit acolo așa într o parte, se odihnea și gâsca a intrat în alertă, în panică, pentru că ne a văzut și a sărit să și apere bobocii. Credea că am venit să ne atingem de ei. A început să sâsâie cât o ținea și și întindea gâtul. venea până la noi, se făcea frică, se întorcea, iar venea. N am mai avut liniște până când n am plecat de acolo. Gâscanul stătea pasiv, liniștit, n a avut nicio treabă. Nu vreau deloc să spun că bărbații nu s harnici, nu că eu s bărbat. Nu vreau deloc să spun că sunt iresponsabil. Nici vorba. Am vrut să spun altceva. Când vorbim de mame, ele ele ele ne obligă să le creăm un loc special în sufletele noastre. Ele își fac loc în adâncul sufletului nostru pentru întotdeauna. Și deși ne iubim tații, totuși mamele sunt speciale. Și atunci când mergem în casa părintească și mai avem mama în viață ne uităm la mamă într un fel special și când mor ele, mie mi a murit mama. Totuși, când ne gândim la mamele noastre, există așa un loc acolo în sufletul nostru plin de dulceață, de amintire, de căldură, de culoare și de frumusețe. Mamele sunt niște ființe extraordinare și s făcute numai numai femeile pot fi mame. Un bărbat poate să crească un copil, poate să se dedice lui, dar nu poate să fie mamă, poate să fie un îngrijitor. De ce? Pentru că femeile au creier de femeie și au caracteristici feminine. Femeile gândesc cu partea dreaptă a creierului și bărbații cu stânga. Degeaba le schimbăm noi genul, organele genitale, degeaba. Ăștia s bolnavi și oamenii de știință știu treburile astea, dar nu vor să spună pentru că își pierd serviciul și pentru că li se li se li se aplică constrângeri și restricții. Orice om de știință spune că atunci când un copil se naște, el are genetic masculin sau feminin. Asta este știință. Toți oamenii care s de știință știu asta și oricine citește o carte știe treaba asta. Dar haideți să ne uităm un pic la criza Anei. Femeia asta era amărâtă datorită incapacității ei. În general, incapacitățile îți creează frustrare. Numai că incapacitatea ei era mai mult decât o frustrare. Incapacitatea ei îi stăpânea întreaga ființă. Eu am două nepoțele și am timp mai mult acum să văd decât am văzut la cele două fiice ale noastre. Când am fost tată, am fost foarte grăbit și acum sunt grăbit, dar nu știu cum pot să văd, că la copiii mei n am putut să văd detaliile astea, dar la nepoței văd foarte bine astea. Am două nepoțele, domnule, sunt mici, mici, mici. Culmea, le arde să stea cu copiii în brațe, să i îngrijească, să le dea să mănânce, dar nepotul meu nu i arde de treaba asta. El nici vorbă să pună o dată mâna pe o sticluță să i bage în guriță la un copilaș mai mic decât el. Nu cu Nu, nici de gând, nici gând de așa ceva. El se ocupă cu altceva, aleargă neobosit de colo până colo, deranjează pe toată lumea. Ei, femeia asta a fost îndurerată și amărâtă pentru că nu avea copii, dar ea nu s a supărat pe Dumnezeu. Ea l a iubit pe Dumnezeu și l a respectat pe omul lui Dumnezeu. Atitudinea unei femei față de omul lui Dumnezeu pentru mine e suficientă ca să scriu o carte despre femeia aia. Și asta nu pentru că s deștept. Oricare dintre noi suntem în stare să facem asta. Stimate surori, ascultați mă. Felul în care dumneavoastră vă comportați față de pastor e suficient pentru cineva care vă vede să știe că nu numai față de pastor vă comportați așa, ci acolo sunteți dumneavoastră acolo. Și nu numai femeile, în general oricine. Cum mă comport eu față de soția mea, adevărata mea pocăință, să știți că nu i aici la biserică. Aici la biserică e ușor. Doar două vorbe am schimbat cu fratele Ovidiu, cu dumneavoastră două priviri. În ce fel să mă supărați sau eu să vă supăr? Mi e ușor să vă spun dumneavoastră două ore rabdiu. Nu, n o fi mare scofală. Adevărata pocăință e acasă. Atât. Cât sunt eu de pocăit acasă, ăla e adevăratul lui Gimițoi. Cum sunt eu în raport cu Carmen și cu copiii mei, acolo unde stăm și în pijamale, acolo unde n am cravată. Acolo unde îmi permit să spun orice, că nu mai mă aude nimeni decât cei care mă protejează. Eu știu sigur că soția nu mă spune la nimeni și mă bazez și pe treaba asta. De aia pot să și fiu un mix meu acolo, că știu că nu nu și face ea familia de rușine, dar aici dacă cineva m ar vedea mă pune pe internet și atunci eu trebuie să am mare grijă să n ajung pe internet în posturi incompatibile cu onoarea pastorală. Frați și surori, dacă vă trece prin minte să vă dezvoltați mai mult caracterul sau dacă vă trece prin dacă aveți curaj să știți, să vreți să știți cum sunteți, să știți că noi suntem adevărați așa cum suntem acasă, nu la biserică. La biserică e ușor să folosim un pic de ipocrizie și să salvăm situația, dar acasă, de fapt, acasă e singurul loc unde nu putem fi ipocriți pentru că ne cunoaștem atât de bine încât ipocrizia e ridicolă, e banală, nu nu și atinge scopul. La biserică lucrează din plin. 20 de ani poți să stai într o biserică și oamenii să nu te cunoască. Mai ales dacă nu prea faci nimic și stai un pic mai retras. Nimeni nu știe adevărul. Acasă soția știe tot. pentru că dormi, mănânci, stai acolo 24 de ore împreună cu ea. Dacă cineva e un om pocăit acasă, restul e floare la ureche. Absolut floare la ureche. Dacă nu i pocăit acasă, tot floare la ureche este și afară, pentru că nu se poate comporta altfel. Apoi, femeia aceasta nu a fost doar amărâtă, a fost și disprețuită, ca și cum amărăciunea ei nu era suficientă. Și pe Nina o disprețuia. a fost neînțeleasă de soțul ei. Vă mai aduceți aminte ce a întrebat o săracul? Un bărbat n are cum să fie femeie. Surorilor, este copilărie să vă așteptați ca soții dumneavoastră să vă înțeleagă. Cum să vă înțeleagă un bărbat? Ce să înțeleagă un bărbat când naști? Pentru că adevărata înțelegere e doar prin experiență, nu prin logică, oameni buni, nu prin imaginație. Pentru că un bărbat nu naște niciodată, el n o să înțeleagă mai nimic din chestiunea aia. Nu că logic nu înțelege, înțelege că e omare, dar detaliile nu înțelege, că n are cum, n a trecut pe acolo un bărbat nu trece, n are n are n are creier de femeie, are creier de bărbat. Un bărbat e logic. Un bărbat când gândește, gândește logic. O femeie când gândește simte, dacă puteți să mă credeți. Femeia gândește simțind. Păi, un bărbat nu pricepe nimic din afirmația asta. Cum să gândești simțind? O femeie când gândește trebuie să vorbească. Un bărbat când gândește trebuie

Să tacă. Apoi ea a fost respinsă de Eli. Nu mai reamintesc, însă singurul lucru pozitiv din tot peisajul ăsta este că a fost ascultată de Dumnezeu. Elcana a încercat să o ajute. Și mai țineți minte ce i-a zis? „Nu valorez eu față de tine mai mult decât 10 copii?” El a încercat să ajute situația, dar n-a ajutat-o cu nimic. Sigur că el nu putea să valoreze nici măcar cât un copil, nu cât 10. El valora cât un bărbat. Atâta valora, cât un bărbat.

Mă apropii de încheiere. Vorbim puțin despre victoria Anei. Ea s-a dus la Cel ce este și i-a cerut un lucru pe care nu-l putea avea altfel și i-a spus: „Doamne, dă-mi, te rog frumos, un copil.” Asta i-a cerut. A avut dorința să fie mamă. A avut responsabilitatea să procreeze și să educe, nu doar să crească copilul pe care îl are și a simțit nevoia să slujească un copil.

Mamelor, deși dumneavoastră n-aveți nevoie de sfatul meu, că eu n-am fost niciodată mamă, ce sfat să vă dau? Dar totuși zic așa, în calitate de predicator și la calitatea dumneavoastră, la rolul dumneavoastră de soții, propuneți-vă ca mame și soții să vă slujiți copilul și bărbatul. O să fie mai ușor. Mie mi-e mai ușor astăzi să trec peste lucrurile peste care nu puteam să trec altădată în familia mea pentru că am învățat că eu trebuie s-o slujesc pe Carmen. Eu n-am știut că eu trebuie s-o slujesc pe Carmen. Eu am crezut că trebuie să slujesc doar biserica. Și cu mai mult timp în urmă am aflat că eu trebuie s-o slujesc pe Carmen. E treaba mea și eu trebuie s-o slujesc pe ea în mod specific, în funcție de nevoile pe care ea le are. Este treaba mea, e datoria mea și Dumnezeu și ea se așteaptă ca eu s-o slujesc. Asta este privită ca iubire. E norma mea de iubire. Eu sunt obligat să fac treaba asta. Nu e, n-am libertatea să spun da sau nu. Nu e opțional. Cum nu e opțional să vin la biserică și să slujesc biserica. Slujesc o biserică uneori unde uneori sunt jignit, sunt bârfit, sunt și nu mă refer acum la biserica locală Betania, mă refer la biserica lui Dumnezeu în general. Eu trebuie să slujesc biserica pentru că e chemarea mea. Eu trebuie să-mi slujesc nevasta pentru că e chemarea mea și trebuie să-mi slujesc copiii.

Mi-ar fi plăcut copiii mei să fie miniștrii, dar n-a ajuns niciunul dintre ei ministru. Mi-ar fi plăcut să ajungă măcar niște doctori. N-a ajuns niciunul dintre ei doctori. Măcar un profesoarăș. N-a ajuns niciunul dintre ei profesor.

În satul unde eu m-am născut exista o familie de râsul plânsului numită Gavrilă și erau toți bâlbâiți cu excepția mamei soției și avea o casă de copii și toți erau bâlbâiți și erau retardați și toată lumea râdea de ei, erau foarte bâlbâiți. Și am fost într-o împrejurare martor când un grup de femei unde era și mama, singura persoană care era sănătoasă în familie. Și ăștia făceau bășcălie de ea și râdeau de copiii ei și femeia asta a început să plângă și a spus ceva ce mi-a marcat viața și țin minte până astăzi și le-a spus, i-a zis pe nume la femeia aia țață, că așa se spunea la noi acolo la țară. „Râzi de copiii mei că s proști, dar vreau să țin minte un lucru. Proștii ăștia sunt copiii mei. E prost, dar e prostul meu. E prostul meu. Așa cum sunt copiii mei, vreau să știți că s copiii mei și sunt mai buni decât toți copiii din lume. Pentru mine copiii mei sunt mai buni decât copiii dumneavoastră. Chiar dacă cineva se uită la ei și vede că nu e adevărat, eu cu inimă de tată, eu îi văd pe copiii mei cei mai buni copii, pentru că s ai mei și pentru că s ai mei am toleranță. Am răbdare, am dragoste, am și dragostea acoperă, nu expune. Dragostea acoperă, nu expune.”

Ei, așa a făcut femeia asta. Ceea ce este impresionant este că s-a rugat pentru un copil și după ce l-a primit, l-a dat lui Dumnezeu. Spuneți dumneavoastră dacă vă pricepeți, cum interpretați dumneavoastră chestia asta? Cerii un lucru cu tot sacrificiul și când îl primești, îl dai celui de lângă tine. Este pur și simplu un paradox. De aceea Dumnezeu i-a mai dat trei băieți ca să-i aibă. Că pe acesta nu l-a avut, doar l-a primit, l-a ținut un pic.

Mamelor, ce înseamnă un copil mic de tot? Am citit intenționat, am articulat expresia când am citit pasajul. Ați auzit doar ce înseamnă pentru o mamă un copil mic de tot? Șase luni, un an. Poate că nu i-l ducea lui Eli chiar la șase luni, că mă gândesc că Eli îl găsea Ana când venea o dată pe an, îl găsea mort pe undeva pe acolo. Dar totuși mă gândesc că a avut un an, un an jumate, hai să zicem doi, mai mult de doi n-a avut dacă era mic de tot. Ea i l-a dat lui Dumnezeu. Mamelor, gândiți-vă cam ce fel de mamă ar trebui să fii ca să poți face treaba asta? Să ai visul ăsta, să fii mamă, să-ți vezi copilașul, să-l ții puțin și după aceea doar o dată pe an să-l mai vezi că te duci și-l dai Domnului. Lași în grija unui bărbat la templu. Probabil că mai fi fost acolo cineva care îl îngrijea. Poate o fi fost chiar și o femeie acolo din când în când, cel puțin. N-avem de unde să știm. N-avem de unde să știm, nici nu intrăm în speculații. Dar indiferent cum a fost acolo, eu sunt foarte impresionat de femeia asta că și-a lăsat copilul acolo închinându-Lui.

Vorbim puțin despre realizările lui Samuel ca să vedeți ce a ieșit din visul acestei femei. El a reînviat spiritul profetic. Biblia ne spune că tânărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Tânărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Fiți sincere și lăsați-mă să vă deconspir, să vă divulg. Dumneavoastră doriți ca ai dumneavoastră copii să copilărească aici în adunare? Doriți ca ei să slujească aici în adunare? Doriți să cânte la orga aia, la chitara aia, la microfonul ăsta? Orice mamă evlavioasă visează copilul lui, băiatul ei, dacă e băiat, să predice cândva sau să facă o altă slujbă în biserică sau să dirijeze. Fiecare femeie evlavioasă leagă activitatea copilului ei și de casa lui Dumnezeu. Nu că nu le leagă de școală sau de profesie sau de altă performanță, dar în mod deosebit leagă activitatea copilului ei de casa lui Dumnezeu pentru că ea știe că dacă al ei copil va veni aici și va sluji aici și va copilări aici, el va avea amintiri cu biserica și amintirile acelea îl vor ține prizonier când va fi adolescent.

Aici, iubiți copiii într-un mod manifestat în biserică și creați pentru ei lucruri care să li se potrivească la vârsta lor. Lăsați-i să aibă amintiri frumoase cu biserica, pentru că amintirile acestea îi vor ține aici. Amintirile astea îi vor acompania în timp ce devin adulți. Și pentru ei biserica va fi ceva plăcut, va fi ceva frumos, va fi măreția copilăriei lor. Dar dacă un copil aude în mașină, în drum spre casă, de la taică-său sau de la maică-sa, că „pârâtul ăsta de păstor din nou a zis nu știu ce” și că „nepriceputul ăsta de dirijor” și „ăștia bandiții ăștia din comitet”, ei, copilul ăsta crește în mijlocul unor bandiți și în mijlocul unor pârliți. Și primul lucru pe care îl face când se face mare e să dispară dintre bandiții ăștia pentru totdeauna și să dispară dintre pârliții ăștia pentru restul vieții, să nu-i mai vadă niciodată. Asta va face. Și dumneata îi vei purta păcatele.

Lăsați copiii să aibă amintiri frumoase cu Dumnezeu. Lăsați copiii să iubească biserica, să-l iubească pe pastor. Spuneți-i copilului: „Avem cel mai bun pastor dintre toate bisericile din oraș.” Spuneți-i asta despre cor, despre fanfară. Acoperiți greșelile păstorului, acoperiți greșelile dirijorului, acoperiți greșelile învățătorului de la școala duminicală. Puneți în mintea copilului o biserică perfectă. Biserica nu e perfectă în realitate, dar dumneata ca mamă poți s-o faci în mintea lui perfectă atâta timp cât e copil. Prezentați superlativul copiilor despre biserică, despre Dumnezeu, despre Biblie, despre predici. Lăsați-l pe copil să poarte măreția asta de care nu va putea să fugă niciodată. Și frumusețea acestor amintiri să-l aducă înapoi când va fi tentat să plece, că și el va fi ispitit când va deveni adult. Și pe el și la el va trimite diavolul pe una și pe unul. Dar dacă nu va avea un reper de care vorbea fratele păstor, n-o să aibă ce să-l atragă, că sunt suficiente slăbiciuni aici ca să vrea să dispară.

Oameni buni, fiți mai înțelepți decât să fiți niște cântăreți, niște membri, niște eu știu ce slujbe aveți dumneavoastră aici, coriști și fanfariști. Creați pentru copiii noștri un loc pe care fără de care să nu poată sta niciodată. Puneți în sufletele lor o biserică perfectă, un corp perfect, o școală duminicală perfectă, iar lumea asta cu tot urâtul ei să nu și-o dorească niciodată. În felul ăsta ne educăm copiii.

Am să citesc ceva ce este scris despre Thomas Edison. Dumneavoastră știți că el a fost un om de știință, a inventat multe lucruri, printre altele, a inventat becul. Bunica îi spunea „buleftrică”. A inventat becul. Însă el când a fost mic și a mers la școală, profesoara l-a numit retardat. Era un copil neastâmpărat, n-avea nici cea mai mică pasiune pentru școală și la un moment dat învățătoarea i-a dat o scrisoare pe care i-a adus-o lui maică-sa. Maică-sa, doamna Nancy, era o fostă profesoară și în scrisoare scria următorul mesaj: „Fiul dumneavoastră este bolnav mintal. Nu-i mai putem permite să intre în școala noastră. Vă rog frumos să vă ocupați de el acasă, adică să faceți școală cu el acasă, un fel de homeschooling.” Când ea a văzut ce scrie în scrisoare, eu am citit lucrurile astea, nu știu dacă s chiar autentice. Când ea a văzut ce scrie în scrisoare, l-a chemat pe Edison și i-a citit scrisoarea. Și uitați ce i-a citit: „Fiul dumneavoastră este un geniu. Școala noastră e prea măruntă pentru el și nu are suficienți profesori să-l învețe. Vă rog frumos să vă ocupați dumneavoastră de el acasă.” Și maică-sa s-a ocupat de el acasă.

În 1871, maică-sa a murit și după ce i-a trecut un pic durerea lui Edison, s-a dus în casă, a căutat prin cufărul cu amintiri unde erau scrisori și alte lucruri valoroase pentru familie și a găsit scrisoarea și a citit-o. Vă puteți imagina ce mamă era în mintea lui după ce a citit această scrisoare? Ce părere, ce impresie a avut el despre mama lui când și-a dat seama cum l-a salvat.

E suficient dacă îi spui unui copil odată, „prostule”, pentru că el nu mai poate scăpa restul vieții de asta. El întotdeauna când va fi într-un moment de examen, într-un moment de ceva ce se constituie într-o performanță în minte, el se va întreba: „Mă, nu cumva sunt prost? Nu cumva n-o să reușesc?” De ce trebuie să-i pui propriului copil o astfel de piedică? De ce? Pentru nepocăința de a nu vorbi cum trebuie. Asta nu înseamnă că mama e rea sau tata sau frățiorul sau bunica sau vecinul sau eu mai știu cine îi spune „prostule”. De ce trebuie să aruncăm peste copil îndoială cu privire la viitorul lui, la performanța lui? De ce trebuie să-i luăm startul? [Muzică] De ce trebuie să-i limităm motorul? Pentru ce? Pentru nervii noștri? La ce vârstă o să știm să ne comportăm dacă la vârsta asta nu știm? Când o să știm cum să creștem un om mic numit copil, dacă acum nu știm cum să-l creștem? Copiii nu vor rămâne mereu copii. Mâine mâine vor avea 61 de ani ca mine. Dar dacă i-am pus limitări, „ești un prost”, „ești un dobitoc”, „nu va ieși nimic din tine, mă”, „nimic nu va ieși din tine”. Și să știi că ai profețit, nimic nu va ieși din el. Pentru că pur și simplu copilul ăsta crede ce-i spui și el nu va mai avea curaj să iasă ceva din el pentru că o să creadă cu sfințenie ce i-ai spus.

Este ziua convențională a mamei și nu se cade să spun lucruri negative, dar mai îmi scapă câteodată doar pentru simplul motiv că eu am crescut fără părinți. Când am avut șase luni, mama cu tata au divorțat pentru că amândoi au țipat. N-au știut să facă altceva. Amândoi au țipat. Amândoi au fost ambițioși și n-a lăsat niciunul, ci s-au despărțit. Judecătorul m-a dat în grija lui mama. Și mama m-a dat în grija mamei ei și bunica mea m-a crescut. Tata a plecat la București, s-a căsătorit, a avut copii. Mama a plecat într-un sat aproape de satul nostru, s-a căsătorit acolo, s-a întors pentru că omul ăla a murit, iar a plecat, iar s-a întors și în contextul ăsta m-am făcut mare. Am avut o copilărie foarte grea. Țin minte și astăzi că pe plita din casă erau două oale, una cu ceai și una cu boabe de porumb fierte. Cred că am mâncat porumbul pe care îl mănâncă cam 20-30 de copii normali în copilăria lor. A, nu mai îmi trebuie să mai văd porumb în viața mea. Mă îmbrăcam cu haine de la alți copii pe care mi le dădeau mamele din sat și întotdeauna aveau mânecile lungi pentru că în primul rând erau de la copii mai mari decât mine și în al doilea rând eu eram mai mărunt decât în mod normal. Astăzi toate hainele mele sunt mai scurte la mânecă și cămășile și hainele pentru că nu mai suport să am o haină lungă. A fost rușinea copilăriei mele. N-am avut niciodată un frate, o soră. N-am avut un tată care să mă apere de băieții care mă băteau. Pur și simplu am crescut aproape singur.

Când m-am făcut puțin mai mare și am început să înțeleg ce înseamnă familia și viața, mi-am în mintea mea s-a creionat un vis. Visul să-mi fac o familie. Să-mi fac o familie care nu se va despărți niciodată, indiferent ce se va întâmpla. O familie unde să existe copii și unde să existe pace, unde să existe mâncare. Noi nu aveam porc la Crăciun și aveam un coleg de bancă care mereu venea cu slănina afumată. Îi făceam temele la o colegă ca să-mi dea o tură pe pâine. Aducea două felii, două sandvișuri, unul pentru ea și unul pentru mine. Nimic nu e mai prețios ca familia.

Am avut de la Dumnezeu ocazia să-mi aleg o fată așa cum mi-a plăcut mie după mintea mea și după inima mea. Nu m-a obligat nimeni să mă însor cu Carmen. Eu am ales-o. Ba chiar a mai trecut și prin cap să nu prea vreau. Și eu am ales-o pentru că așa mi-a plăcut mie de ea. Dacă mi-a plăcut atunci, acum de ce să nu-mi placă acum când are nevoie de mine, când are o grămadă de incapacități? Ce-i spun când mă duc acasă? Aia demonstrează pocăința mea. Ce-i spun când plec? Aia demonstrează pocăința mea. Mi-e ușor să par față de dumneavoastră un predicator de succes, că o oră sau două cât am stat aici cu dumneavoastră, pot să nu-mi dau un petic, dar acasă sunt relaxat și acolo pot să devin feroce și pretențios și nemulțumit și nu mai am nevoie de nimic. Pot să fiu un astfel de bărbat, dar pot să fiu și un altfel de bărbat. Starea ei sufletească depinde și de mine. Dacă ea e o mamă fericită sau nu, nu este doar datorită copiilor, ci este și datorită mie. Căci cu mine a făcut un legământ, cu copiii nu. De aceea ei pleacă la 20 de ani. Dar cu mine va rămâne până la sfârșit. Ce fel de viață a avut femeia asta cu mine? Cum mă port eu față de ea? Știți ce am observat? Că ea e mamă nu numai pentru copii, ea e mamă și pentru soț.

Oameni dragi, aș vrea să vă provoc la o rugăciune în dimineața asta. Fratele păstor mi-a permis, dacă am îndemn și să mă gândesc că n-am mai fost de mult la dumneavoastră și nu sunteți obișnuiți cu mine și n-o să vă plictisesc dacă vă cer asta. Vă recomand să rețineți faptul că singurul lucru important, singura zonă importantă din viață e familia. Dacă eu acolo nu sunt respectat, dumneavoastră puteți să mă respectați cât vreți că e egal cu zero. Respectul străinilor e egal cu zero. Cele mai răni ți le fac oamenii pe care îi iubești. Dumneavoastră nu mă puteți răni pe mine pentru că nu avem o relație. I don't care ce spuneți despre mine, nu mă interesează. Dar Carmen mă poate răni ușor, mai ales eu pe ea. Care este adevărul acolo acasă unde închidem ușa, o încuiem și nu știe nimeni ce se întâmplă?

Vă mai aduceți aminte cât de supărat este Dumnezeu pe soți, mai ales pe bărbați în cartea Maleahi și unde îi spune: „Eu sunt martor la felul cum te porți cu nevasta ta.” Când nu ne vede nimeni, Dumnezeu este martor. Ascultați-mă, fraților, în 2 Petru, capitolul 3, primele șapte versete, Petru vorbește despre familie. Șase versete sunt consacrate femeilor, soțiilor și unul bărbaților. Vă mai aduceți aminte care este. De aceea și voi, voi, bărbaților, purtați-vă cu înțelepciune cu nevestele voastre și dați-le cinste ca fiind un vas mai slab și că veți moșteni și ele cu voi harul vieții. Atenție, ca să nu vă fie împiedicate rugăciunile. Dumnezeu îl amendează pe bărbat și nu-i mai ascultă rugăciunile atunci când el nu-și cinstește nevasta și nu se poartă înțelept cu ea. Asta scrie în Biblia pe care noi o aducem la biserică. Nu este inventat de mine, n-am scris eu Biblia. De câte ori nu se roagă bărbații și nu-i ascultă nimeni? Nu vreau să vorbesc pozitiv de femei și negativ de bărbați, nu? Pentru că bărbații ca și femeile sunt oameni. Vreau doar să spun următorul lucru. Singurul loc care este locul meu e acasă. Singurul loc care este locul meu, spațiul meu privat este acasă. Acolo am o soție și am copii și nepoți. Acolo ar trebui să-mi descarc energia mea, frumusețea sufletului meu, înțelepciunea mea, iertarea mea, răbdarea mea, bunătatea mea. Iar dacă nu fac lucrul acela acolo, sunt un mare eșec și un mare faliment. Indiferent cum mă port în public, sunt un ipocrit și jumătate.

Vă chem în dimineața asta să stăm în fața Domnului și să ne gândim: Suntem mulțumiți de performanța, nivelul de performanță la care am ajuns acasă? Suntem mulțumiți de calitatea relațiilor din familia mea? Eu răspund de astea în mare măsură. Este responsabilitatea mea. Femeia asta e fericită sau nefericită datorită mie. Copiii ăștia au plecat cu un set de amintiri. Care sunt amintirile? Pozele le păstrăm pe alea frumoase, dar amintirile nu mai sunt selective. Le luăm pe toate cu noi. Știu că înțelegeți ce spun. Știu că sunteți niște muritori ca și mine și uneori greșim. Una e să greșești și alta e să trăiești în păcat. Oamenii lui Dumnezeu, vă rog, faceți un efort în dimineața asta și deveniți vulnerabili în fața lui Dumnezeu. Deschideți-vă sufletele și rugați-vă ca să fiți îmbunătățiți, să fiți schimbați, să aveți un nou început, să vă resetați, s-o luați din nou de la început, pentru că am ajuns la vârsta la care trebuie să facem altfel de lucruri. Vă invit să vă ridicați și să ne rugăm Domnului împreună.