Transcription
Psalmul tare. Sunt Paul Olteanu și ascultați-mă, dragi arhitecți. V-ați întrebat vreodată de ce o văcuță adoptă un pui de cățel și alta nu? Nu am răspunsul la această întrebare și la alte întrebări despre creier în episodul de azi. Iar dacă vă place ceea ce auziți, nu numai că puteți intra pe mindarkit.ro pentru alte episoade și resurse, dar puteți și susține producția acestui podcast, pe pagina de Patreon de pe saitul nostru.
Psihologia îl face praf pe când capul nostru nu e doar un creier, ci de fapt sunt mai multe. Cât de adevărată este asta? A fost o descoperire care mi-a schimbat la propriu viața, dragilor. E adevărată? Da, e mai degrabă o metaforă pentru realitatea noastră biologică. Povestea e așa: un doctor, pe numele de Paul MacLean, în anii '70, a venit cu o teorie, cum că noi avem un creier triunic, i-a zis el, un brain-in-brain, și cumva de aici numele teoriei. În esență, că avem trei mari structuri corticale care corespund unor perioade evolutive diferite. Teoria asta a intrat așa, în con de umbră o vreme, ce prin anii '90 a fost reactivată cumva, a apărut în spotlight și a devenit normală în neuroștiință. Acum, dacă citim o carte despre neuroștiințe, o să vorbească despre aceste trei structuri.
Aceste trei structuri, foarte pe scurt, sunt așa: prima structură se numește creier reptilian, sau creier mic. Noi am auzit în diferite feluri, poate pe la școală sau așa. E cea mai veche structură corticală pe care o avem. Dacă ne gândim la vechimea ei, are undeva între 500 și 250 de milioane de ani. Super bătrână! Se ocupă cu menținerea funcțiilor corpului: bătăile inimii, temperatura, și așa mai departe; să respirăm, și rutează informația în sus și în jos. Adică, primește informația de la celelalte structuri, de care vă zic imediat, și le duce în jos către corp sub formă de comenzi și viceversa; primește informația senzorială pe șira spinării de la corp și o trimite către structurile mai evoluate pentru procesare mai aprofundată. Practic, creierul reptilian este cel care răspunde la întrebarea: „Sunt în siguranță?” Creierul reptilian se ocupă cu a ne ține în viață, e cea mai importantă parte pentru funcțiile de bază. Pe ăsta îl avem în comun și cu reptilele și cu mamiferele. Reacția… acum vreo 200 de milioane de ani mai târziu, după ce a apărut reptilianul, deci acum vreo 150 de milioane de ani față de data curentă, a apărut sistemul limbic, sau creierul mamifer, a doua structură din modelul lui MacLean. Creierul mamifer, care zice că, în esență, partea asta o avem în comun doar cu mamiferele; reptilele, pasărea, nu au la fel de dezvoltat. Acum, ce fac mamiferele cu el? Long story short: cele mai importante funcții ne oferă o paletă emoțională mult mai pastelată, mai granulară, un spectru emoțional mai amplu. Cum o testăm? Ne uităm în ochii unui șarpe, ne uităm în ochii unui câine, să vedem diferența între cum e să ai doar reptilian versus sistem limbic. Sistemul limbic, printre multele lui alte funcții, una importantă rău de tot pentru noi, social, este că ne permite să trăim conexiuni de atașament unii cu ceilalți. Dacă ați văzut un cățeluș când se naște, un puiuț de câine, ați văzut că țipă după cățea, la fel cum și o pisicuță țipă după mămica și așa mai departe. La șerpi, e o poveste foarte diferită. Dacă e o șopârlă, din nou, sau eclozează, chiar pe primul lucru pe care îl face e să fugă, că dacă nu, moare de foame, mănâncă. Reptilele, neavând sistem limbic, nu sunt capabile de atașament.
Ca să continui metafora pe care o făceam un pic mai devreme, sistemul limbic răspunde la întrebarea: „Suntem iubiți?” Nu se ocupă cu… așa că, în linii mari, da, ăsta este… mai degrabă așa spune că se ocupă cu efectul întrebării: „Îi iubim?” Mai degrabă, dacă ne putem atașa. Iubirea e o chestie care necesită și ultima structură corticală, e mai conceptuală. Așadar, în afara sistemului limbic, am fi capabili de atașament? Lucru foarte, foarte important de reținut pentru oamenii care ne ascultă aici, boia, sare, o supărare, aplicabilitate și în viața de zi cu zi, în parenting și în relații de cuplu. Deci, oriunde presupune interacțiunea între două vietăți, noi avem o structură corticală, sistemul limbic, veche de 150 de milioane de ani, care se ocupă cu atașamentul. Deci, pentru toți cei care zic: „Pe mine nu mă interesează ce părere au alții despre mine”, sau „Nu știu, păi eu nu am nevoie de nimeni”, asta e o minciună biologică, imposibil din punct de vedere biologic. Suntem programați mental și emoțional pentru atașament cu altcineva. Acum, primele două împreună, limbicul și cu reptilianul, se ocupă în mare cu supraviețuirea și cu conexiunea unii cu ceilalți, atașament, de gen, mai departe, reproducere. Zona asta sunt și pe care le vedem fără să intrăm în teorii complicate, la toate mamiferele, e ca să… lucru pe care le face cum tata specie care are structurile astea două și nediferențiat. Noi aici, practic, devine interesantă conversația. E ultima structură corticală, pe care MacLean a numit-o creierul neo-mamifer, sau neocortex, creierul nou. Asta are cam 150-200 de mii de ani, nu de milioane, cu mare limbic, cool, sau 500… între 250 și 500 de milioane cu mare reptilian. Neocortexul e mult, mult, mult mai tânăr decât celelalte două, și asta ne permite toate funcțiile noastre superioare. Dau așa, trei-patru exemple: o funcție profund neocorticală e vorbirea. Nicio altă specie nu are capacitatea să comunice la nivelul de complexitate la care o facem noi, și asta e funcție a cortexului. Gândirea abstractă, capacitatea noastră să operăm cu concepte pe care nu le vedem și să putem să ne imaginăm lucruri, să planificăm, sunt cine… o corticală. Și încă una importantă tare, care practic… known acum da, și capacitatea de a fi, dacă vreți, civilizați, e faptul că neocortexul, când începe să se dezvolte, structura el, când începe să… cum să zic, se poate să țină pasul cu limbicul și cu reptilianul, ne dă capacitatea să ne inhibăm pornirile emoționale, lucru pe care nu prea îl vedem… nu sunt… asta nu vedem așa ușor la mamifere, unde na, când simt nevoia să facă ceva, fac. La șerpi, cu atât mai clar. Neocortexul, deci, ne permite și să ne schimbăm pornirile emoționale. Enervează și… food, exemplu. Partea din creier care ne permite să nu îi spunem ce credem despre el, în momentul ăla, e un mix între limbic și reptilian. Cam asta ar fi așa, foarte, foarte pe scurt, cum a văzut MacLean și cum apare acum, cum în toate materialele, cărți de neuroștiințe, se uită la structurile astea.
Tehnic, Paul, vroiam să întreb și eu, că auzeam înainte despre capacitatea de relaționare și de a te face de afecțiune pe care au mamiferele, și vorbesc și de părinți, așa, și am văzut… nu știu, familii care fac cadou copiilor, ca și pet, o șopârlă sau un șarpe. Aceasta… de hoți originală, de aceea a putea conecta… nu știu dacă vedem din perspectiva… partea e super interesant, ce zici mă, dacă facem cadou… uite, de exemplu, când eram copil, am primit două țestoase, două broscuțe țestoase, pe care le-am iubit foarte mult, dar ele nu erau la fel de afectuoase cu mine cum eram eu cu ele. Și eu am luat un pic personal, când eram copil, adică na, în contrast cu câini, pisici, și mai rău că la blocul unde am copilărit, o țestoasă era foarte afectuoasă, dar eu am avut nevoie de mulți ani să înțeleg că la ele era… să aibă hardware-ul acolo… eficiența hardware-ului nu e… că nu mă iubeau ele pe mine, dar lipsa părții asta din creier care le permitea atașament și conexiune emoțională de felul celei pe care o căutam eu. Vreau să dau un exemplu aici foarte interesant, că nu e doar cum facem ca două animale de companie… ca diluare… capacitatea trăiască o conexiune de atașament cu noi… dovadă că ești abonat… am plecat… plecat din casă, broscuțele mele puteau să stea fără mine liniștite. Dar uite că te speli… interesantă… că mamiferele… o vacă, o… nu știu, un tigru, o panteră, care au sistem limbic… își… dacă ne uităm la specia de mamifere, dacă ne uităm la categoria asta, voi… e foarte interesant, sunt toate filmele astea pe YouTube în care, de exemplu, o văcuță adoptă un copil… chawi… bă, nu știu, un leu protejează un om dacă a crescut cu el de când era pui, sau se reîntâlnesc peste 10 ani și numai că nu îi face rău, dar îl ia în brațe. Sigur ați văzut filmulețe de genul ăsta. Dar, da, da, genul ăsta de exemple arată puterea sistemului limbic, la o dată, și a crea conexiunea de atașament. Sistemul nostru limbic, care are… o memorie doar a lui, despre care o să vorbim noi într-un episod viitor, când o să aprofundăm diferența între neocortex și celelalte două structuri, ce o să vedem că noi avem memorii diferite, ă… învață lucruri foarte diferite. Dar dovada puterii sistemului limbic în a crea conexiune e faptul că nici nu trebuie să fim din aceeași specie. Poate să fie, nu știu, o vacă care îngrijește un câine, ca o caprioară care se apropie de o pisică, sau altceva. Dar am trecut asta prin cap ascultând… uitat și chiar acum realizez, de fapt, ce înseamnă afecțiunea față de un… pic de… un animal de companie. Și dacă nu e potrivit, ok, super. Mulțumesc cu mare drag. Am și un exemplu… ce vrea să îmi spui dacă am înțeles bine sau nu am înțeles bine ce ai explicat… un… dar nu trecut… eram… în… Parâng, care e o zonă… cunoscută și pentru frumusețe, dar și pentru cantitatea de vipere din zona. Și coboram din Parâng, pe potecă, în spatele meu era cineva care se uita la mine, la vreo 15 m. Și când coboram, la un moment dat, în periferia câmpului vizual, o să zic așa, deci nu neapărat în fața mea, și în dreapta câmpului vizual, am văzut un șarpe. Și când am văzut un șarpe, cum e descris cineva în spatele meu, ceea ce s-a întâmplat pur și simplu, am sărit 2 metri în aer. Înțelegeți? Am explodat. Ăsta este creierul reptilian, dar nu este… reptilianul sau cine e la lucru aici… un mix între acestea două primitive ale noastre, astea care au sute de milioane de ani. Sistemul limbic are o structură care se numește amigdală, despre care să povestim un pic mai mult în alte episoade, care reacționează instantaneu la orice fel de amenințare percepută. În cazul exemplului pe care l-ai dat tu, șarpele, e o chestie de care noi, biologic, suntem programați să ne temem. Că mulți dintre noi avem frica de păianjeni, de șerpi și de alte lucruri care se pare că, mod sistematic, nu au omorât strămoșii atunci, sau scot niște linii de cod care au ajuns cumva să fie moștenire genetică pentru o mare parte dintre noi. Și reacția pe care ai avut-o a fost mediată de structurile astea două. Amigdala s-a activat, a preluat controlul de la mintea conștientă. Cum imaginez cum a fost un gând conștient sau nu a fost o reacție automată, dar pur și simplu a fost pe… mama la examen, adică un spirit… pur și simplu nu ignorăm procesa că era ce era acolo când ai dispărut. Părțile astea două primitive au învățat, parcurs… sute de milioane de ani, că asta e benefic… fiu… cum să zic, vârstei lor, e înțelepciunea dobândită așa, generație cu generație. Când văd amenințări, să reacționeze instantaneu, până când neocortexul nostru evoluat, care o să prindă să clasifice, să zic că e vipera cu corn, e șarpe cu clopoței, e mai știu ce, să reacționeze instantaneu, să ne salveze viața. Partea interesantă… tranzit… fac o tranziție de la ce povesteam eu, că din păcate, pentru viața noastră cotidiană, creierul nostru nu prea știe să facă diferența foarte bine între amenințări de viață și de moarte, cu… mircea… pe care întâlni totul, și amenințări mai puțin de viață și de moarte, cu ar fi… nu știu, că primești un email în care se schimbă deadline-ul. O sunt studii peste studii făcute în sensul ăsta, care arată că dacă pui un RMN pe capul nostru și te uiți la ce zone din creier se activează când trăim lucruri de genul ăsta, nu știu, invalidarea statutului… unde… în care se modifică o comandă la mâncare pe care ai făcut-o, care nu a fost completă, la livrare, sau livrat altceva… nu vorbim de intensitatea emoției, că nu e neapărat 2 metri peste biroul regelui când se schimbă deadline-ul, dar dacă ne uităm ce se întâmplă în creier efectiv, ce zone se activează, se activează aceleași ca atunci când te întâlnești cu șarpele sau cu… și aici acum dai o sabie cu două tăișuri. E foarte bine pentru supraviețuire că avem practic firewall-ul ăsta super prezent și puternic, care nu obosește niciodată. E nasol pentru colaborare și conviețuire, câteodată, că noi reușim să ne facem unii pe alții… ne simțim amenințați fără să vrem… și… tot alea… prea control… Felicia… am și eu un exemplu, că tot vorbeai de mediu de la birou, și stau și mă gândesc la ceea ce spuneai. De exemplu, în grupul meu de manager, mi se întâmplă câteodată să am nevoie să vorbesc cu cineva, și dacă am observat de-a lungul timpului că dacă pun mâna pe telefon și îl sun și îi spun: „Te rog, vino până aici”, sau îi… știu… pe… ceasca cu o persoană care poate nu interacționează zilnic, ca să am și acea legătură afectivă… ce am observat este… neștiind conceptele stea… mama… adaptat puțin și prefer acum, dacă e cumva în proximitate, să mă duc, să mă deplasez un pic, să mă duc până la biroul lui, să zic: „Nu… timp… o să vorbim și puțin, două minute, cu mine, avem ceva de vorbit.” Mi se pare că reacția pe care o avea… speriat… grea… totdeauna lumea venea… nu se părea că vine speriată… tăiere… exact. Și cred că aici e vorba de… de… e super exemplu tău… în super exemplu… se întâmplă frecvent probleme așa… că la noi, în momentul în care trăim o serie de experiențe negative emoționale, de exemplu, dacă colegul căruia îi spuneai tu: „Te rog, vino la mine”, în trecutul lui a mai primit genul ăsta de mesaje care nu s-au terminat cu bine, deci a primit unul… sau dus liniștit… că nu avem și experiența anterioară cu subiectul… când a ajuns în biroul managerului, care invit să fi fost tu, putea să fie oricine… din trecutul ninja… aparat… un manager, peste un părinte, poate fi un profesor, cineva care avea putere asupra lui și a pățit ceva nasol… nu mai ai voie să ieși afară… nu știu dacă era când era copil sau nu… trec niciodată bere… luat șapte… sau mai știu ce alte experiențe emoționale nasoale. În momentul ăla, sistemul nostru limbic, care are o memorie doar a lui, memorează asocierea asta între stimulii vizuali, mesajul pe care tu îl dai, și ceea ce a trăit, și o face inconștient… lumea Freud… mintea inconștientă, dacă vreți, cu precădere sistemul limbic, și setul de memorii… ca… mai multe despre care vom povesti… și în momentul în care tu te duci la el, numai reactivezi rețeaua… iaca… practic… să vină… mergem la tine sau să intri… să bați la ușă… tu să spui: „Băi, vreau două minute, sunt repede, intim, nu e nimic grav, vreau doar să zic o idee”, e un stimul care nu încarcă cu emoție negativă… construiește rapid de tot… pe exemplul tău… eu trăiesc asta în relația de cuplu… mai se întâmplă… mă rog, acum mai lucrat la meu… tempera… da… de exemplu, când primea mesaje cu întrebarea: „La ce oră ajungi acasă?”, pentru că în trecutul meu întrebarea asta era încărcată cu foarte multe emoții negative, din registru îngrădire, control… aveam instantaneu o reacție emoțională… mă enervam instant… adică sistemul limbic îmi deturna atenția… simțeam furie… creștea pulsul… și… minte… și soția… percepția curată, de altfel, pe care ar fi avut-o neocortexul meu despre întrebarea… și foarte important să putem să aprindem… candela… butoane… care parte… când se schimbă macazul în creier și a început să preia controlul… partea care știe supraviețuire, nu aia care ești… colaborare, comunicare, planificare și așa mai departe.
Uite, Paul, e foarte interesantă chestia asta cu creierul tău, unde… și mulțumim mult… mai dominată pe tema asta… și tips and tricks… ori am putea să dăm ascultătorilor… știi ce să facă și să nu facă… și ar putea… cum ar putea să prevină anumite efecte negative… dată de… nasol… că din partea din creier care preiau controlul… păi, dragilor, aș zice că e una importantă rău de tot, și pe asta care… și pentru mine a făcut diferența, a fost să devin conștient că eu practic am în cap trei voci, din care una știe să comunice cu cuvinte… ăsta e neocortexul, care știe vorbe, și două care știu stări și senzații… reptilianul și cu limbicul… comunică cu noi prin stări și senzații. Și să conștientizăm că avem cel puțin două voci: una cu cuvinte, una cu stări și senzații, care… una caută să ne fie bine, una caută să nu ne fie rău, că este o diferență importantă… limbicul cu reptilianul… specializați în supraviețuire… menirea lor să ne țină în siguranță… neocortexul… sub… construcție… colaborare și altele… tot ce am construit noi vreodată… nesimțită… e cum funcționau… cortexului… șase… cea mai importantă… conștientizarea… pe mine și mă ajută mult de tot în practică să reușesc să… în… planificăm… versatile… dificile… în cuplu, la birou, la curs… în momentul în care știu și simt cum energia psihică să rămână în… în neocortex… stau dominant cu partea din creier… noi… când obosim seara, pentru că na, consumul de energie psihică de peste zi ne slăbește efectiv neocortexul… neocortexul nostru nu a fost programat să ruleze cu nivel luat… având doar 150 de mii de ani… se duce… să reziste la foc continuu… limbicul, reptilianul nu… da… adică suntem oricând pregătiți să sărim 2 metri când vedem un șarpe în pădure… nu sunt… mor… cam pregătit să facem o ecuație integrală sau să purtăm o conversație de feedback dificil atunci când simțim efectiv un corp că ne crește pulsul… că respirăm mai apăsat… niște indicatori… un… conceput… să preia controlul… partea care știe supraviețuire… sau la un moment bun să luăm o pauză, să respirăm, să ne calmăm, să simțim efectiv că… ambreiajul… sunt… o stare de calm emoțională și după aia să intrăm în chestii care chiar… funcții superioare… super… efecte… super… e doar așa… ochi… în… intră… ce am făcut noi acum… adică este un univers întreg al creierului triunic pe care l-am deschis și cumva de asta e și episod… fundație… episod de început… un podcast… nostru… conversația asta despre creierul triunic și o să… torn… revenim la ideea asta și o să o aprofundăm… sau… mulțumim foarte mult pentru tot ce ne-ai… și pentru sfaturi… abia așteptăm să dezvoltăm… asi… în episoadele următoare… subiectele legate de care… utilizăm… cei dragi… lor… mă bucur tare… sper că să ajungă genul ăsta de cunoaștere la cât mai mulți oameni și vă doresc neocortex puternic și sistem limbic liniștit. Mulțumim! [Muzică] Ai ascultat un episod din Mindarkit, cu Paul Olteanu și invitații lui, Anca Tudor și Dorin Mădărache. Este o producție Rod Caz și poate fi ascultat pe Spotify, Apple Podcasts sau oriunde asculți podcasturi. La Mindarkit contribuie cu vocea lui și Vlad Boș. Abonează-te la podcast pentru episodul viitor! Iar dacă vrei să ne susții pentru a continua producția acestui podcast, intră pe mindarkit.ro, în secțiunea Donează, sau dă un share în rețeaua ta. [Muzică]