Expert în Neuroștiințe: Greșeala Zilnică Ce Îți Îmbătrânește Creierul cu 5 Ani! | Dr. Dragoș Cîrneci

Îți mulțumesc că ești aici și te felicit pentru interesul și căutările tale. 60% dintre oamenii care se uită la acest canal încă nu sunt abonați și vreau să știi că împreună cu echipa mea facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a aduce aici, în fața ta, printre cei mai valoroși oameni din această frumoasă țară, România.

Aprecierea ta este prin a deveni abonat cu Subscribe mai jos la acest canal și astfel vei putea să îmi spui ce alt invitat dorești să vezi și ce întrebări ai pentru acest invitat. Voi răspunde personal la acest moment și la căutările tale, așa că mare și imens. Mulțumesc! Acum începe interviul pregătit pentru tine. 3 thoughts on.

Dragii noștri prieteni, bine v-am găsit! Suntem astăzi alături de un om care studiază de foarte mult timp această zonă a creierului umană. Neuroștiințele nu sunt pentru oricine și nu oricine le poate aprofunda atât de bine. Cum Dragoș Cârneci a reușit în ultimii săi 20 de ani să studieze această zonă a posibilităților creierului uman, după cum vedem cu toții, dăm comenzi, de aici procesăm, de aici fuzionăm cu lumea noastră interioară și cu lumea exterioară din. Cum interpretăm noi viața împreună astăzi? Cu Dragoș Cârneci, care și-a făcut foarte bine temele în tot ceea ce înseamnă modul de aplicare a fiecărui gând, a fiecărei structuri cerebrale în ordine sau pentru a putea să facem ceva util cu viața noastră. O să aducem la suprafață, la lumină pentru voi astăzi, ca să vedem care sunt pentru fiecare om de rând și fiecare om care își dorește să aibă un creier sănătos. Măsurile, instrumentele, practicile, partea aplicabilă și cum putem să exersăm la nivel de maxim potențial, această mașină cosmică care șade în un kil și 300 de grame de conexiuni cerebrale zilnic.

Dragoș a studiat psiho imuno psiho Neuro imunologia, un domeniu care este foarte nișat și chiar foarte rar în această lume. În România este singurul om care-i place, știe și a pus într-o zonă universitară academică modul în care partea imunitară a corpului poate fi ajustată, reglată și șlefuită de către un creier sănătos. Cum o să facem asta și cum putem să intrăm în zona de posibilitate a reglării balansului? Totodată, homeostazia noastră internă o să aflați astăzi și mai ales modul cum se poate regla din gând, din trăire și din toată structura noastră interioară, chimică, modul în care creierul funcționează.

Dragoș, îți mulțumesc foarte mult pentru timpul tău. Mulțumesc pentru energia pe care tu ai dat-o în ultimii 20 de ani, ca să predai în universități și la oameni un mod ideal de a folosi creierul la un nivel superior. Ce te-a îndemnat, de fapt, să construiești din tine, prin tine, un sens al educației?

Nu așa pornise toată tot demersul meu. Adică nici un caz acum 20 și nu știu exact cât. Prin 98. Din 98. Sunt mai mult de 20 de ani. E practic. Am plecat din psihologie la vremea respectivă, făcând la Cluj facultatea. Cam toți făceau ce se cheamă, ce se cheamă. Așa și acuma Psihologie cognitivă. Era un curent care părea cel mai științific din toată psihologia și cam toți colegii mei lucram pe diverse experimente de psihologie cognitivă și am ajuns în neuroștiințe. Dintr-un accident am mai povestit de multe ori istoria asta. Deci nu, nu aveam asta în minte și practic am vrut să am niște răspunsuri pe niște mecanisme cognitive care se ocupau de atenție și memorie și așa mai departe. Și în loc să aflu despre, mă rog, confirmări de genul ăsta, am intrat într-un păienjeniș de tot felul de circuite și chimicale, și receptori și așa mai departe, care au băgat foarte multă ceață. În toată explicația, asta înseamnă că, de fapt, tot ce foloseam noi ca explicație în psihologie nu erau niște explicații reale. Erau niște cuvinte care nu aveau nicio acoperire fiziologică și.

După aia te apuca să le studiați, pentru că după aia ți-ai luat doctoratul în psihologie, după aia ți-ai luat domeniul de neuroștiințe și ai început să intri adânc și. Profund, chiar de doctorat.

Practic nu am făcut. Mă rog, l-am susținut la psihologie, la facultate, dar era pe teme neuroștiințe. Adică partea practică mi-am făcut-o. Mă rog, jumate din ea, cel puțin partea de neuroștiințe mi-am făcut-o la Bratislava, la un institut al Academiei Slovace de Științe. Și acolo am lucrat cu potențiale evocate pe caz, că e deja și așa mai departe. Deci, practic de atunci am început cu neuroștiința. Și după aia am scris în 2000. În 2004 ai scris o carte care se numește Demascarea secolului. Modul cu creierul. De fapt, ce face creierul din om?

Da, a fost primul manual. De ce se cheamă neuroștiințele dezvoltării în România? N-am văzut. Ca să-l scot, m-a pus profesorul meu, să zic nu neapărat, dar trebuie să termini doctoratul. Ai neapărat o carte în portofoliu, deci va trebui să scrii o carte. Și aia a fost. Într-un an de zile am scris o carte. Prima și după aia am mai scris încă trei. Da, am mai scris încă trei de-ale mele și am mai colaborat la încă patru. Dar asta cu cărțile o să spun. Puteau fi mult mai multe, dar în domeniul meu nu prea contează cărțile. Cel puțin la ora actuală contează articolele. Adică noi toți suntem obligați să fim la zi cu literatura și la zi. Înseamnă săptămâna asta trecută și articolele sunt cele care practic îți oferă informația cea mai la zi o carte. Știi și tu de când te apuci să te documentezi până o scrii, până ajungi la editură, până ajunge pe raft. S-au schimbat multe în știință. Au trecut 3 4 ani. Îți dai seama la 3 4 ani? În știință e mult. Încep prin neuroștiințe foarte mult. Cum îți faci update-ul acum? Din ce surse?

Păi au tot felul de notificări de aplicațiile astea care sunt. Mă trimit pe site-uri de neuroștiințe cu ce a apărut nou și atunci ele practic centralizează tot ce a apărut în marile reviste în ziua respectivă sau respectivă. Și ăsta e update-ul pe care tu ți-l faci regulat, săptămânal, lunar, chiar zilnic. Bine, nu neapărat înseamnă că tot ce a apărut în ziua aia e valoros pentru mine, dar trebuie să citesc ca să văd dacă e sau nu e. Și după aia. După un timp, practic, conectezi mai bine toate acele studii și îți formezi. Exact tot ce este valoros. Automat salvezi. Și uneori, dacă chiar îmi folosește pentru cursurile din zilele respective, chiar pun deja în format PPT de curs. Deci practic studenții mei au acces la informații de acum o săptămână așa rapide. Da, pur și simplu pentru că. Pentru că de multe ori informațiile de care vorbesc vin să lămurească foarte mult, trebuie să schimbe foarte mult și atunci nu are sens să-l ignori. Adică, dacă ai ocazia ca să ajungi la ele, e bine să ajungă la studenți cât se poate de repede.

Ce fac studenții tăi cu aceste prețioase informații? După aceea, ce feedback ai din zona asta?

Asta e greu de răspuns, pentru că studentul e student. Nu sunt toți la fel. Adică știi și tu, o mică parte dintre ei cred că într-adevăr ajung să înțeleagă, să meargă mai departe, să își pună întrebări, să exploreze singur. Și pentru restul e un coșmar. Care ar fi partea practică a unui student care învață? Ce ar trebui să facă el ca următorul pas după ce a aflat informație prețioasă?

Asta e greu de spus, pentru că am mai spus și treaba asta. Mereu am fost întrebat în diverse, și în conferințe, și în interviuri, care este aportul pe care neuroștiința l-a adus, de exemplu, în a înțelege sau vindeca, de exemplu, depresia sau stresul posttraumatic, sau anxietatea sau autismul și așa mai departe. Și am spus că niciunul, niciunul, pentru că practic nu există o neuroștiință, a depresiei sau a autismului, pentru simplul motiv că aceste boli nu există sub forma asta. Adică sunt niște, cum să zic, niște pattern-uri decupate artificial de psihiatrie și se calcă pe picioare foarte mult unele cu celelalte. O mare parte din simptome sunt comune dacă te uiți la nivel de gene. Mare parte din mutații sunt comune. Adică dacă e depresia unipolară bipolară, schizofrenia, autismul și ADHD-ul genetic diferă foarte puțin una de alta. Adică nu există o genă autismului sau o genă a depresiei. E adevărat că există și în plus, anumite simptome care sunt particulare. Dar cea mai mare parte sunt comune la multe altele, adică.

Au ajuns acum în lume. Bolile neurodegenerative ca fiind pe locul doi în lume ca și cauză a morții, adică dupa bolile de miocard, neurodegenerative, sunt pe locul doi și dupa aia pe locul trei. Diabetul. Care ar fi așa, în linii mari? Pentru că nu putem să cuprindem o întreagă știință care se ocupă de prevenire. Care ar fi, în linii mari pentru orice individ, măsurile pe care să le poată facă astăzi pentru prevenire, încât să nu ajungă la disfuncții neuronale în următorii 30 de ani sau 20 de ani sau 10 ani. Pentru pentru aceste boli degenerative.

Sunt multe cauze, sunt măcar să știu. Toate cauzele, unele sunt genetice, altele nu țin de stil de viață. Adică poți să ai, de exemplu, probleme cu tensiunea sangvină sau cu glicemia, sau cu lipidele din sânge sau inflamații și așa mai departe. Și atunci asta îți impactează creierul în general. Să știi că în toate, dacă ai avut un diagnostic de psihopatologie, să zicem așa, indiferent că este ADHD sau depresie sau schizofrenie, ai șanse să ajungi mai repede la demență. Deci, inclusiv dacă ai diagnostic de ADHD în copilărie, ai șanse duble ca adult să faci demență. Deci înseamnă că e o stricăciune a creierului treaba asta și care cumva te împinge ca mai repede decât alții să ajungi să ai un creier stricat.

Deci enumerăm câteva, ca să fie clar pentru audiența noastră. Deci ar fi partea genetică. Da. Ar fi glicemia, glucoza în sânge, zahărul. Diverse forme ale sângelui și ale sângelui, inclusiv inflamația. Inflamația este o cauză importantă. După aia, alimentația. Da și alimentația. Mediul toxic, poluarea, stresul. Stresul, problemele de somn. Stresul care duce și la probleme de somn. Consumul de alcool, de droguri. De alcool, de droguri, după aia, relațiile care. Dau suportul social. Se pare că și asta contează foarte mult. Modul în care nu mai contribuim la fel de mult ca să creeze noi o anume oxitocină, dopamină și serotonină. Oameni neapărat ai în jur, ci cum percepi tu, subiectiv, suporturi, asocieri. Adică tu te simți sprijinit, te simți că sunt oameni în jurul tău care țin la tine și te ajută Sau doar ai mulți oameni care nu contează în jurul tău? Deci calitatea relației. Deci cam 9 10 aspecte pe care le uită. De aia zic că sunt multe și. Practic nici măcar nu sunt separate, ci sunt în combinație. Îți dai seama? Adică de multe ori ăia care beau și fumez și fumează sau iau droguri și sunt și stresați în egală măsură și poate că au și o psihopatologie și deci, practic sunt foarte multe lucruri care se adună.

Dar având în vedere că și noi bem, de exemplu, un drog care se numește cacao, că e neuro potent, da se schimbă acolo niște reacții chimice în creier care pot să ne ajute dacă am folosit, de exemplu, nu știu pelinul, care e și el la neuro potent, dar e considerat acum că dacă bem prea multe toxic, sunt foarte multe substanțe în natură care pot să fie neuro potente, dar și neurodegenerative. Da. Cam orice exces poate să dăuneze, dar în același timp nici optimul nu este o chestie bătută-n cuie. Adică tu ai un optim, eu am alt optim și în. Funcție de cum asimilăm noi lucrurile acestea și cum le interpretăm de fapt. E ca și răspunsul la droguri. Adică pe același drog. Unul are panica, altul simt extaz și așa mai departe. Adică e o chimie proprie. E o chimie proprie. Foarte bună conceptul acesta de chimie proprie.

Ai spus că ai început să studiezi. De fapt, am văzut că ai început să studiezi Psiho Neuro Imunologia, un domeniu care se ocupă de modul în care creierul poate să ajute sistemul imunitar sau imunitar. Imunitar ajută creierul. Și și, dar. E o relație între ei. Până prin 2000 15 se considerau așa. Era dogma că creierul este singurul organ care n-are imunitate, izolat de sistemul imunitar propriu zis și bariera hemato-encefalică, și nu ajunge la niciun fel de moleculă imunitară în creier, ceea ce părea o chestie foarte bizară taman creierul să aibă imunitate. Dar din lichidul cefalorahidian se ridică și. Nu se cunoșteau. Cum poate să ajungă lichidul cefalorahidian din creier? Abia atunci s-a descoperit, în niște canale ascunse undeva prin ceafă, pe aici, prin care ajungeau să comunice cele două. Dar până atunci erau doar date relaționale, un fel de așa de voodoo. Adică dacă tu, fiind stresat sau obosit, faci mai ușor gripă sau infecție, înseamnă că e o chestie relațională. Nu e neapărat o legătură cauzală între ele, pentru că nu se știe cum interacționează astea două. Din 2011 se știe cum și de ce. Foarte multe date au apărut că sunt conectate și că sunt conectate. Creierul, propriul sistem imunitar, adică celulele gliale ale creierului, sunt, formează nu doar suportă sau alimentează creierul cu chimicale și cu sânge, ci inclusiv ajută la protecția creierului prin sistemul imunitar și, mai mult decât atât, mecanismele imunitare din creier nu sunt acolo doar ca să ne protejeze de infecții și viruși, bacterii, ci ajută tot timpul funcționarea creierului în mod uzual, adică de la Învățarea aversiunii, faptul că înveți să eviți lucruri care sunt neplăcute sau simți frică, de exemplu, și până la tulburări de anxietate, depresie, autism, ADHD, toate au o inflamație în creier. Uneori, inflamația. Este frica, o afecțiune biologică a creierului. Frica este o chestie care te ajută să scapi de pericole. Dar creierul prin care noi simțim frica sunt mediată imunitar. Cam tot ce înseamnă aversiune, adică frică că e tristețe, că e ostilitate, agresivitate sunt au în spate mecanisme imunitare, inclusiv se socotesc cauzale. Relațiile dintre mecanismele imunitare din creier și tulburări, cum ar fi anxietatea generalizată sau depresia. Ele sunt cumva legate cauzal, adică stresul posttraumatic, inclusiv gene care reglează, de exemplu, origo dintr-o citire și microclimat, care sunt celule gliale din creier. Sunt asociate în studii recente cu stres post-traumatic, cu depresie, cu anxietate. Deci niște Cabluri care practic nu mai funcționează la adevăratul lor potențial și omul apare sau se pune în disponibilitatea în care are. Tristețea are mâhnire, are ritm tare, are frustrări, are frică, pentru că în el cablajele astea care sunt din corp, din creier și din creier în corp, sunt puțin dereglate.

Exact. Creierul e practic, rolul lui fundamental e să țină corpul în viață. Adică dacă își pierd cunoștința, nu mori. Deci doar că nu mai ești conștient ce e în jurul tău. Dar programul prioritar e să nu mori. Asta e prioritar. Și el e setat creierul, că în primul și în primul rând este mort și. Faci lucruri pentru supraviețuire. Partea cognitivă e pe locul 2. Și atunci excită cablurile care se mișcă în noi înșine prin sistemul nervos cerebral și prin coloana vertebrală și transmite impulsuri în corp Că suntem în viață și hai să muncim, să facem ceva. Da, asta e prioritară și de aia și suntem cumva afectați în funcțiile pe care le numim cognitive sau afective, de probleme din corp, de inflamație. Inflamația, de exemplu, afectează felul în care tu gândești, iei decizii, îi vezi pe alții. Răspunsul emoțional și așa mai departe. Știi că sunt multe studii pe așa ceva. De-aia nu mai ești tu când ești inflamat. E ca reclama aia la ciocolată, știi? Deci tu doar când ți-e, când ți-e foame nu ești tu. Și când ești inflamat nu ești tu bine? Alcoolul face inflamații. Laptele de foarte multe lactate fac inflamații. De viroză, face inflamație și nu numai. Gândește-te că în mod natural toată lumea pe perioada iernii are mai multe gene proinflamatorii active în corp decât antiinflamatorii, care sunt de regulă pe timpul verii. De-aia tu inclusiv diabet, ai șanse mai mari să faci iarna decât vara, care e o boală inflamatorie, știi? Așa este setat organismul. De-aia ești mai vulnerabil pe emoții negative iarna decât vara, știi? Și studiile arată chestia asta, că nu sunt diferențe între emoții pozitive și negative. Vara, de exemplu, sunt mai mult negative iarna, pentru că inflamația joacă un rol în chestia asta și practic, nu doar emoțiile sunt ies la lumină altfel, într-o manieră mai orientată către negativ și creierul suferă, mai ales cu vârsta. Poate că dacă ești tânăr, încă nu se vede chestia asta, Dar apropo de demența de care vorbeam la început, studiile făcute pe cohorte mari de oameni, zeci și sute de mii, arată că, de fapt, cei care sunt cu risc de a dezvolta boli de demență, de exemplu, și sunt testați cu teste pentru așa ceva, se cheamă MMS. Testul respectiv MMS, care măsoară declinul cognitiv, de regulă pe chestii de memorie, adică care îți arată că are un debut de. Demență după o statistică, pattern-ul prin care omul ajunge în viitor să facă neurodegenerative. Este scorurile la memorie și care-ți arată că deja e pe punctul de a dezvolta demență. Tu poți să, dacă aplici testul ăsta pe aceiași oameni, undeva prin martie, aprilie, adică după iarnă și după, iar la aceiași oameni, același test, undeva în august, septembrie. La finalul verii vei vedea că în martie-aprilie iese omul respectiv cu aproape 5 ani mai în vârstă ca vârsta creierului. Deci, practic așa de rău e impactul lipsei de lumină, că asta e de fapt afectează din timpul iernii asupra creierului. Că practic ești mai îmbătrânit după o iarnă decât la finalul verii.

Foarte interesant studiul acesta, foarte interesant, pentru că foarte mulți oameni în lume care am văzut castele în palate, în locuri, trăiesc la zone reci. Foarte mulți, adică mai mult, preferă să zic liga conducătoare a lumii, să trăiască în zone reci decât în zone calde. Nu neapărat temperatura, decât dacă e extrem. Mă afectează că sunt surprinși de temperatură. Arată că dacă e foarte cald sau foarte frig, nu mai merge cum trebuie. Ca și creier. Dar cel mai mult lipsa de lumină afectează. Lipsa de lumină. Asta pentru că asta impactează inflamația și secreția de transmițători. Numai tu mai înveți ca lumea, nu mai ești atent ca lumea. Diverse chimicale prin care tu înveți și fixezi informația scade practic expresia în timpul iernii mai puțini fotoni. Practic. Da, practic organismul neavând destulă energie și o conservă și practic noi suntem un fel de urși. Cu toții ar trebui să eliberăm noi. Cea mai mare parte a activității complicate o desfășurăm undeva de prin octombrie până prin iunie, iar vara stăm degeaba pe plajă. Deci e tot sistemul social e cumva pe invers decât suntem construiți.

Mă duce cu gândul la o știință de fapt, care se numește fost feminism, care e un doctor german care a făcut un bec pe care îl am și eu acolo sus, care are exact aceiași fotoni solari care pot fi puși unidirecțional pe individ. Și ochiul primește acei fotoni ca și cum ar privi soarele iarna, când stă în camera sau locul în care muncește și aceeași rază cu aceeași cantitate. Bine, nu la fel de poate ca intensitate sau ca magnetism pe care soarele îl face cu noi. Dar spiritismul face această producție de fotoni. E mai complicat asta cu lumina. Nu e vorba doar de câte ore de lumină avem iarna, dar mai puțină decât vara. Sunt și alte lucruri, Adică, de exemplu, tipul de lumină, cea care l-a sfințit, aia portocalie, roșiatică, de exemplu, are efecte foarte bune asupra creierului. Numai că nu prea prinzi iarna. Corect. Pentru că nu prea stă nimeni pe afară ca să admire apusul când e frig de 12 grade. Și chestia asta te privează cumva de efectul benefic al acelei lungimi de undă portocalie roșiatică, pe care vara o vezi la munte sau la mare, Unde ești? Apoi mai e ceva cu felul în care se produce cortizolul ca hormon de mobilizare metabolismul. Nu spun de stres, că e o prostie de mobilizare a organismului. Suprarenalele, cortizolul. Dar mesajul vine de la lumină. Adică lumina produce, declanșează semnalul ca se produce cortizol prin pleacă din creier prin axa H pe ea și ajunge la suprarenale și se varsă în sânge. Cortizol ajunge din nou la creier, dar aia e legat de câtă lumină. Și dacă tu te scoli la ora șase jumate șapte, când afară acuma e întuneric, tu nu ai încă cortizol, n-ai mesajul Și dacă pleci acasă cu mașina, că încă e întuneric afară. Creierul tău și organismul nu are destulă energie ca să facă față la provocări. Și dacă faci asta de două-trei luni de zile, automat se uzează organismul mai repede. Sunt multe răspunsuri la, mă rog, explicații pentru faptul că ne obosește sau ne îmbătrânește iarna.

Și ce ar fi de făcut ca omul, iarna, să poată să aibă cât de cât abilitățile deschise și să poată să învețe să își gestioneze relațiile, să prevină. Să stea cât mai mult în lumină? Se scoală odată cu lumina, nu înainte de lumină, dacă se poate chestia asta. Să ia vitamina E, de exemplu vitamina D, vitamina C. E. Nu știu exact să spun acum că un farmacist, dar oricum cantități foarte mari. Cantități foarte mari. Și oricum insuficient dacă stai pe întuneric. Adică trebuie să ieși oricum la lumină, să stai cât mai mult la lumină, asta e o chestie foarte importantă. Și dacă te uiți, de exemplu, la țările nordice, unde știi că nu prea e lumină și în special iarna polară filtrează foarte mult din lumină. Cam toate casele mai moderne sunt cu niște ferestre imense, ca un fel de vitrină. Corect. Ca să intre multă, multă lumină, pentru că nu prea e lumină. Dar sunt acele poze care ne sunt date pe media, în care există niște ferestre, alea de 3 pe 3 metri și ca să acoperi toată de zăpadă. Da. Da, pentru că e vorba de e adevărat că ți-o încălzești mai greu. Corect, dar și mai mulți bani pe chestia asta. Dar cât de cât, Captezi mai multă lumină. Deci, practic, ca și floarea soarelui care inoculează fotonii în semințe și după aia le închide și le inoculează acolo le încapsulează. Așa și omul captează lumina. O integrează înăuntru și corpul procesează lumina, Asta ca să aibă funcțiile apte. Da. Practic știi că avem acele ritmurile circadiene, circadiene ș. a. m. d. Că-s mai multe. Aceste ritmurile circadiene reglează nivelul de energie din corp și din creier. Și de-aia, de la imunitate și până la învățare, totul e reglat circadian, adică în funcție de lumină.

Cum ar fi, dacă am spune așa, audienței noastre, 3 lucruri pe care ei le pot face iarna, dar și vara? Să luăm două cu două, ca să fie mai mai clar, ca să își regleze sistemul cerebral prin atitudine față de mediu, față de temperatură, față de atmosferă, față de vânturile care sunt, că se modifică foarte mulți parametri de-a lungul zilei, nu doar relațiile pe care le avem, ci modul în care noi să ne raportăm la natură așa cum este ea. Ce putem să facem iarna și vara? Două lucruri încât să ne fie bine? Cerebral vorbind.

Iarna stăm mai mult la lumină și în special să prindă, dacă se poate, apusul pe care toți îl tratăm de fapt bine. Uneori n-ai știut cum să-l prinzi că e așa de ceață încât nu se vede nimic onorat. Are problemă chestia. Asta, Ar. Da un sfat stupid, dar care unii și l-ar putea permite. Apropo de bogătașii de care vorbeai, este să plece în emisfera sudică. Unii zic aaa, păi nu, că mă duc în Dubai. Wrong! Nu, În Dubai, la ora 5 e întuneric, ca și în București, în decembrie e aceeași, cum să zic, e aceeași problemă cu lipsa de lumină ca și număr de ore. Doar că e adevărat că e frumos afară și ai prins și apusul și pare că este cumva mai bine reglat corpul. Și emisfera sudică. E ziua mai lungă, te. Duci în Argentina, nu în Dubai. Dacă îți permiți chestia asta, știi. În timpul verii, în timpul iernii, pardon, știi că într-adevăr acolo este vară și înseamnă că automat este ziua mai lungă.

Și pentru vară. Ce ar avea de făcut omul ca să nu ajungă? Pentru că vara iarăși este prea cald, corpul nu mai are aceeași energie cum are iarna ca să se încălzească. Hidratarea contează. Vara îți dai seama, pentru că dacă este caniculă, cum este de obicei în ultimii ani, te deshidratează și nu mai funcționează cum trebuie. Apă simplă sau apă cu electroliți și minerale cu săruri. Asta e discutabil de spus. Dar măcar apă să fie. Adică categoric să fie apă. Și când e foarte cald ar trebui să se limiteze consumul de alcool. Știi că ăla deshidratează și mai mult?

Ce fel de alcool recomanzi dacă ai recomanda. Nu să recomand alcool? În general, cu cât e mai strong, cu atât e mai dăunător. Îți dai seama. Creierul ce fel de stricăciune are Când se consumă constant alcool, tot. Felul. Se deshidratează. Se și deshidratează, dar se modifică densitatea unor receptori din creier și nu numai. De unor receptori. De dopamină, de exemplu din lobul frontal. Și automat ai probleme cu a te prinde când greșești și a corecta greșelile. Și asta dăunează de la job și până la condus. Știi, deci nu neapărat că ești băut în momentul când ești în mașină, nu ești băut atunci, dar tu ți-ai stricat creierul bând și automat în trecut prin consumul excesiv și. Practic scade și nivelul de focus pe care omul are când conduce și când conduce. Și asta automat. Cu cât îi bagi mai mult alcool, în special spirtoase, adică puternic în tine. Aparent, efectul mai puternic și mai repede știi? Și dacă ar fi așa, să ai o cantitate complicată. Îți dai seama că iarna oamenii nu prea beau bere când e frig ca naiba. Ei tind cumva natural să bea spirtoase. Oare chestia asta te atacă mai rău? Și cu cât e cu mai mult alcool, crește și inflamația mai mult. Da, știu. Și induce inflamație și din intestin, și din ficat și se întorc asupra creierului, știi? Și atunci, dacă ar fi, pentru că oamenii mai gustă una, alta. Dacă ar fi să spui cam ce fel de alcool ar fi mai puțin. Să strice creierul mai greu sau să nu afecteze creierul. Mai puțin concentrat? Adică bere sau 5%? Da, 4 5%. Adică astea sunt ce avem noi pe aici. Dacă mergi în America e 2,5% bere sau ceva din ăsta. Numai că ei compensează bând un bax întreg. Adică beau foarte mult. Foarte bine. Toată Europa am văzut că bea foarte mult și am văzut că la femei, mai ales după o vârstă, creierul se micșorează. Se micșorează după vârstă și vârsta nu e neapărat 65 de ani. Cam după 30 și ceva, 40 începe să se micșoreze. Cantitativ și practic și calitativ al producției. Agricole. Se lărgesc cam după 35 40 de ani și automat, dacă se lărgesc, se micșorează hipocampul și în general. Mult loc acolo. În general, studiile arată că, de fapt, creierul începe ca și restul corpului, ca și inima, de exemplu, cam după 30 de ani să se degradeze, nu la 60. Dar da, e paradoxal că, deși undeva între 30 și 40 se vede chestia asta la nivel de RMN-uri, cele mai multe realizări profesionale și cel mai stăpân pe tine, ești undeva între 5 și 60 de ani, ajungi la maxim, știi? Inclusiv din punct de vedere al experienței. Da, aia e chestia, că e experiența. Practic, funcționarea biologică a unor componente interioare numai la maximum, potențialul la vârstă. Creierul are tipuri diferite de procesare, la perioade de viață diferite. Adică, de exemplu, când ești în copilărie și adolescență și mai nou, adolescența s-a lungit până pe la 32 de ani. Vorbesc serios, pun creierului. Ești mult mai capabil să procesezi chestii noi, adică să integrezi informații foarte multe, noi, într-un ritm foarte rapid. După 32 încolo, mergând până pe la 50 de ani sau 55 de ani, e alt gen de procesare care ia locul acestui volum imens de învățare pe care le aveai în tinerețe și mai mult. E un fel de procesare mai rafinată a ce știi deja. Adică poți să faci foarte multe conexiuni pe informații care par să aibă legătură cumva una cu alta. Să ai datele din experiență. Adică oricum n-ai putea să mai faci cu același power mental ce făceai la vârsta tinereții. E imposibil și de aia avem probleme cu a ne adapta la schimbări majore în jurul nostru. Dacă avem 40 50 de ani, adică nu mai putem să învățăm la fel de mult, dar în schimb suntem foarte eficienți pe procesări fine a unor informații care sunt deja stocate în noi. De aceea ajungem la un maxim de performanță, undeva 55 60, pentru că atunci poți să dai un maxim de calitate a procesării lor. Maxim de calitate a proceselor. Pentru că s-au strâns multe procese prin care noi scoatem esența procesării locale. Știi care se ocupă de informații înrudite? Știi și le tot rumegi pe alea până scoți un maximum din ele. Foarte interesant.

Așa că, dragi prieteni, Dragoș, ce face de fapt, este să vă ofere suportul științific care în ultimii 20 de ani îl studiază, după cum vedeți, aproape zilnic. Și de fapt, aduce chintesența sau esența esenței din studiile neuro științifice pentru voi astăzi. Și unde o să îl mai urmăriți în viitor în alte emisiuni? Dragoș, am pregătit pentru tine întrebări pentru viitorul progresului umanității la nivel cerebral și provocarea ar fi să fie cam 20 de secunde pe răspuns. Să răspuns. Încercăm să vedem cum merge. Știu că mulți oameni nu o să fie de acord cu lucrurile pe care urmează să le spui, pentru că sunt lucruri luate din tot ce ai putut să strângi ca cercetător și să vedem cum poți să spui tu realitatea pe care tu ai văzut-o. În ciuda unor programe sociale pe care oamenii le știu din diverse surse media neverificate, că e mult pe media care este. E multă zvonistică. Oricum, nu doar în neuroștiințe și orice vrei tu. Da, s-a văzut chestia asta și mă bucur că ai precizat asta. Așa că hai să intrăm să vedem partea științifică pe care omul o poate înțelege de la tine. În cuvinte simple și scurte, ca să trecem foarte multe întrebări pe care le avem. OK, bine, Așa că începe o misiune spațială. Pe ce consumă creierul cea mai multă energie?

Pentru a regla corpul. Deci, cea mai multă energie o consumă pentru a regla homeostazia, homeostazia, nu homeostazia, ci mai ales are o stază. Se cheamă, pentru că sunt două tipuri de reglări, unele care sunt reactive. Adică s-a întâmplat ceva în jurul tău și trebuie să te adaptezi la chestia aia și ar trebui să prospective. Adică anticipezi ce urmează că se întâmplă și aia este de fapt cea mai bună reglare, pentru că mănâncă mai puțină energie. Homeostazia reactivă mănâncă cea mai multă energie. De ce? Pentru că atunci când ești surprins de ceva, creierul consumă cea mai multă energie. Și de-aia obosești. Dacă ai un job complet nou, în care nu prea iese în ziua aia mai nimic. Nu că e stresant jobul sau colegii, ci faptul că o să ai parte de foarte multe surprize. Alea îți mănâncă energia. Știi, și nu doar creierul, ci întregul corp face urât dacă este mereu surprins. Și cel mai bine merge când toate predicțiile se adeveresc. Noi avem relaxare când tot ce noi ne gândim despre lume că se întâmplă. Chiar se întâmplă. Și avem stres că nu mai se întâmplă. Dar așa, măcar măcar o mică frică pe zi e bună pentru creier. E bine ca să fim în alertă. Da, da, pentru că doar așa poți să înveți. Pe de o parte, într-adevăr, această aceasta erori de predicție de care vorbeam îți mănâncă energia. Dar sunt și singurele momente când noi putem învăța ceva nou. Și dacă oricum se schimbă lumea din jur, ești obligat să te schimbi cu ea. Știi? De aia trebuie mereu să înveți chestii noi și nu poți să înveți decât dacă ai erori în predicție. Numai că trebuie cumva să le gestionezi.

Ne ajută inclusiv să le creează. Deci, când înveți chestii, se degradează ADN-ul și trebuie reparat peste noapte. Da, ai nevoie de somn ca să repare stricăciunile ADN-ului produse de învățarea de zi cu zi. Produsă de învățarea de zi cu zi, învățare care e dorită sau necesară. Ca să poți să înveți ceva, trebuie să desfaci ADN-ul. Și când se lipește la loc, nu se lipește totdeauna cum trebuie. Și niște mecanisme, mai multe, vreo trei familii de mecanisme care repară ADN-ul. Știi, și cu vârsta, cam după patru de ani se degradează aceste mecanisme, nu mai merg cum trebuie. Și de aia îmbătrânește creierul odată cu învățatul. Știi, pentru că tu oricum trebuie să înveți, dar reparatul ADN-ului după învățare nu mai e la fel de eficient, știi?

Asta e un lucru foarte nou pentru mine, ascultându-l acum de la tine. Adică practică învățarea, fie că e de necesitate, fie că e de dorință. Modifică structura în care ADN-ul se rescrie. Nu, nu se rescrie. Practic, el trebuie să se desfacă cumva ca să se exprime genele. Dar când se conectează la loc, nu mai face cum trebuia neapărat. Și legăturile pe care o făcea înainte. Apar tot felul de. Greșeli. Greșeli de îmbinare, știi? Și atunci alea pot duce la mutații, știi? Și ca să nu apară mutații, o să fie niște eczeme care repară, le rearanjează, știi? Și acum intră în zona aia foarte subtilă de echilibru. Când să aplicăm ce am învățat și când să învățăm lucruri? Pentru că foarte mulți oameni au biblioteci întregi de cărți, citesc un duium de cărți, dar nu au timp să aplice, iar alții nu au niciun fel de cunoaștere academică și totuși își trăiesc viața foarte simplu. La țară trebuie să înveți chestii care să te ajute la ceva. Dacă doar le știi tu că le știi, nu te ajută la nimic și n-ai nici motivația să o faci. Adică știi, când eram noi mici și aveai impresia că nu știu, cucerești fetele dacă știu de chestii științifice. Nu le cucerești cu așa ceva, le cucerești cu altceva. Ideea este că ce tu înveți ar trebui cumva să se aplice în ceva ca să ai o recompensă. Să ai o utilitate, să ai o finalizare în chestia respectivă, indiferent că se aplică la fete sau se aplică la nu știu vândut diverse lucruri sau la orice altceva, Știi la condus mașina. Dar ideea este că trebuie să vezi la ce-ți folosește chestia respectivă. Și asta s-o faci din prevenirea înainte să înveți sau să-ți dai comanda. Mecanismul cel mai util din creier este acela care leagă diverse decizii de rezultat. Adică simplul fapt că le le cu sticle tot răscolești în minte, dar nu vezi unde duc alea și la ce ajută ție personală acel lucru. Chestia asta nu este foarte. Multă literatură clasică, care doar creează programe sociale pentru femei sau bărbați, să aibă diferite relații utopice doar în mintea lor și îi desprind de realitate că oamenii în realitate sunt altfel. Uite că eu vorbesc spre neuroștiințe, așa cum ai spus de vreo 20 și ceva de ani, inclusiv în București, de prin 2000, 7, 8, 9, 10. Nici dracu nu m-a ascultat și am fost în cursă de la aceleași companii la care și acum mă cheamă, ca să le țin diverse chestii. Și erau cu forța, Adică erau trimiși cumva oamenii acolo, că n-aveau ce face. Neuroștiința a ajuns să fie promovată în România abia în pandemie, că lumea să stea în casă și intră pe YouTube sau pe internet și și-au dat seama ce se-ntâmplă în lume, de fapt, de o vreme și abia de atunci au început să cum să zic, să am eu căutare datorită podcasturilor interviuri și așa mai departe. Dar cărțile și articolele care am scris. Nici dracu nu le citea. Pentru că încă lumea nu este pregătită. Adică la noi, în România, cel puțin, există o dorință foarte mare pentru asigurarea părții instinctive și atunci materială, evident. Și atunci nu se. Omul nu învață să prevină lucruri pentru cum să își țină creierul sănătos la 80 de ani.

Dragoș. Inflamația corpului Cum modelează modul în care percepem lumea din creier.

Păi practic favorizează chestiile care înseamnă pericol și a te proteja de pericol. Adică dacă chiar sunt chestii făcute experimental sau le-au dat la unii, de exemplu, un puf în nas cu niște chestii care stimulau inflamația în creier. Și au fost puși și ei, și alții care nu au avut puful, respectiv să se uite la ce declara un criminal că schingiuit sau omora copii e o chestie traumatizantă ca. Să interpreteze fiecare. Doar să vadă. Doar și a doua zi au fost puși să producă din ce au văzut din film, respectiv detaliile. S-au. Scris nu mai știu exact, verbal sau scris verbal. Și statistic, ăia care au avut puf în nas și au dus la inflamație peste noapte au cum să zic, au sedimentat în special informații adverse, adică detaliile nasoale care le-au povestit. Criminalul și ceilalți nu știu, deci practic favorizează fixarea în tine de informații care înseamnă pericol, înseamnă traume, înseamnă agresiv. Știi de aia și pe fond de viroze de sezon, vorba aia, sau de infecții care te ajută cu inflamația. Tu nu mai ești tu. Devii mult mai, cum să zic, mai ostil, mai agresiv, mai defensiv. Sunt în corp și bacteriile sunt în corp. Cu atât mai. Inflamația te face să te aperi de tot, inclusiv de cei din jurul tău. Știi chiar și de oamenii care ar. Fi. Dragi. O să fii mult mai certăreț și o să fii. Pot să zic că o să tragi concluzii pripite, o să spui chestii care îți pare rău după aceea de ele știi? Deci, practic, putem să vedem că partea noastră biologică influențează foarte mult comportamentul față de viață și față de ceilalți. Creierul nu este separat de corp, ci practic este unit de corp prin tot felul de axe sau axe, care e ca un fel de buclă și practic cam fiecare organ e conectat direct cu creierul. Și creierul are rolul de a regla organele respective. Nu doar hipotalamus, cum am fost noi învățați că trunchiul cerebral e undeva la baza creierului. Acolo se ocupă prin hormoni de organe. Nu e adevărat. Toate rețelele mari din creier, ălea cu gândirea, cu deciziile, cu inteligența și alte concepte de-astea fanteziste, alea se ocupă cu a regla respirația, inima, digestia, imunitatea și așa mai departe și au rolul în principal de a programa organismul pentru tot felul de provocări pe care le percepe privind viitor de cercetatori. Imens de date avem. Mănâncă o groază de energie. Deși nu poate să facă nimic, el o face automat chestia asta. Adică dacă nu face nimic decât ce face ăsta cu reglajul corpului și tu îi dai matematică, știi cu cât crește consumul? Cu 5%? Atât. Deci, pentru că matematica e așa finuț. La câte reglări are. De făcut, deci la ce chestii sofisticate face el, oricum e default, inconștient, automat, ca să regleze fiecare organ al corpului într-o manieră predictivă, probabilistică, pe mai multe variante. Păi e o ecuație, e mai nimic. Și atunci, dacă te întreb așa acum, dacă trupul ar fi cât de cât ajustat, reglat, sănătos, el ar mai avea mai multă disponibilitate în creier ca să el pe el însuși să lucreze la un nivel potențial?

Dacă prima se întâmplă, de aia, dacă ai o boală și creierul nu mai este ok, știi că tot tot energia e mobilizată pentru corp, în primul rând, și cogniția este pe plan secundar. Cu ce a mai rămas pe fund, știi? Și de aceea, dacă ai o boală. Activitatea. Scade, totul scade, nu mai ești atent, nu mai poți să îți aduci aminte chestii, iei decizii proaste și așa mai departe. Ca să regleze boala care a apărut. Pentru că energia este mutată pe corp. Ăla e din setări. În primul rând e corpul, ca să nu murim după aceea, sunt alte floricele.

Ce parte din noi decide înainte să devenim conștienți de gândurile pe care le avem?

Nu există o parte decisivă loc în tot creierul. Astea sunt niște misticism, de-astea mitologice, că lobul frontal se ocupă de decizie, că e rațională și restul nu știu. Sistemul limbic, amigdala și colaboratorii sunt niște chestii animalice care facem noi prostii.

din cauza lor. Da, mă refer că unii avem așa o intuiție care practic apare înaintea gândului ca omul să își dea seama că este gând. Conștient, nu este alb și negru. E practic un proces gradual și tu ești conștient de multe chestii. Exact în momentul ăsta și mai știi câteva care sunt mai cețoase. Și mai știi că știi și multe altele, că nu sunt cu ăștia din momentul ăsta. Metacognitive. Deci conștiența nu e conștiență. Conștiența e un gradient. Așa e, e un continuum de stări, nu este una on off.

Știi foarte bine că ai precizat diferența dintre conștiență și conștiență, pentru că e bine să știi. Mai degrabă e o chestie de moralitate, știi, sau de alte aspecte spirituale. Nu e legată de. Că eu sunt conștient că sunt în studioul ăsta și puteam pe tine în. Conștiință. Exact. Dacă că știu ce este în față. Știu că ești conștient de ce e în jurul meu și de mine însumi. Și conștiința morală e altceva. Dar iarăși, aici se fac foarte multe confuzii în termeni, știi?

Dar ca să clarificăm, pentru că multă lume în lumea, chiar și academică, vorbește despre una și aceiași. Cred că spune multe și nu există lumea academică. Eu sunt. Sunt tot felul de oameni cu grade diferite de interese, de pregătire. Dar, ca să concluzionăm în această direcție, pentru publicul nostru, conștiența se ocupă de partea de procesare rațională. Nu, nu există în creier, nu există zone raționale și emoționale. Asta e o altă mitologie. Emoțiile apar peste tot în creier, în aceleași zone în care apar emoțiile. Singura diferență este că dacă tu, de exemplu, procesezi în momentul ăla o chestie din jurul tău care are și o valoare emoțională, e mai puternică activarea în creier. Ai fix aceleași zone în care apare activarea și când nu-i o chestie emoțională, nu există circuitele emoției, creier sau centri. Ai emoții în creier? Nu există așa ceva.

Știi cât de mistifice acum 600 de ani de cunoaștere și cunoaștere? Cu ce cerebral? Adică au fost doar speculații, n-au fost cunoaștere s-au făcut abia în ultimii 20 de ani datorită RMN-uri, în special electrozi implantați și foarte multe softuri, foarte multe chestii de tip machine learning și pattern recognition. Și practic astea ne-au spus ce știm la ora actuală. Era un scop în spate pentru care ni s-au spus astea? Nu, nu se știau lucrurile astea. Sau ce s-a speculat. Inclusiv ce s-a publicat în neuroștiințe până în anii 2000. Și un pic e bullshit uri pentru că nu aveai instrumentar. Adică erau interpretări ale unor studii. Și datele erau de proastă calitate, cu multe artefacte, cu multe bazaconii. Interpretarea se făcea aiuristic pe ce știai până în momentul respectiv. În anii 90, deci abia după anii 2000 și un pic au început să iasă la lumină datorită aparaturii internet, internetului, softurilor. Inteligența artificială în ultimii ani. Deci astea au dus tot. Faptul că, de exemplu, poți. Acuma, mă rog, dacă ai și bani, să ai acces la toate bazele de date din lumea asta pe un tip anume de experiment făcut cu RMN-ul și poți să bagi acolo zeci și sute de mii de oameni care au participat din toată lumea asta pe același experiment. Și ai un soft de ei, ai care ce face? Îl face data mining, Adică el îl găsește pattern-urile vede ce au în comun ăstea 50 de studii sau 120 de studii sau 400 de studii pe zeci de mii de oameni. Și îți dă esența lor. Și-ți dă practic unde apar activările și-ți arată de fapt, peste tot știi. Creierul e o mașinărie care face filme. Doar că, cu cât e mai complex filmul. E mai peste tot activarea în el. Dar activări în toate părțile apar pe absolut orice. De la cele de percepție vizuală, decizie, imaginație. Orice vrei tu. Nu există vreun sertăraș pentru ceva anume. Inclusiv în zonele numite motorii și motorii, prin tradiție, asociate cu mișcările. Acolo apar chestii cognitive și în zone care sunt. De asociație senzoriale apar chestii motorii, deci nu seamănă nimic cu nimic. Practic avem de lucru. Da nu e lucru de lucru. Și plus că neuronii sunt așezați pe niște straturi, sunt practic pe șase straturi. Cei mai externi sunt pe chestii senzoriale, cei mai de jos. Chestii motorii și undeva între ele se integrează cele. Foarte probabil asta contează. Mai mult emoția în ei. Da. Dar funcționează pe straturi și pe coloane, și pe rețele, nu pe zona lu cutare zonă a lui cutare. Lobul frontal, lobul parietal. Nu merge așa. Deci, practic rețelele acestea care vorbesc eu sunt la scară mică și la scară mare. La scară mare sunt peste tot. Adică încep de aici și se termină pe aici și trec prin corticale subcorticale. Și e funcția acelei rețele nu a luat migdală. Există funcția amigdalei. Asta e o bazaconie. E foarte diferit, foarte complex. Dar știința spunea până acum 10 ani că dacă omul își rezolvă sau își reglează amigdala, nu mai are frici. Nu e bine să nu mai ai frici. Dacă nu ai frici, poți să mori. Deci, dacă nu ai frici, când ești cu mașina în trafic, o pățești. Nu așa, instinctiv, în sensul acela. Adică mai mult să nu faci lucruri din cauza fricii pe care ți-o imaginezi. Aia e o doză de frică ai nevoie, pentru că dacă nu ai percepția riscului, o pățești și se întâmplă. Adică știi și tu dacă, de exemplu, sunt oameni care au foarte ridicată activarea asta emoțională, atunci iau cele mai proaste decizii că nu mai există percepția riscului. Cu cât este mai ridicată raza emoțional, tu faci ce îți vine în momentul ăla? Nu te gândești. Trei pași mai încolo. Ce se poate întâmpla? Și cele mai proaste decizii. Așa le iei gradul ridicat emoțional. Când nu mai ai percepția riscului și a costurilor. Huh? Bun. Bun, mergem mai departe. Dragoș, dacă mintea anticipează constant pașii care urmează să se întâmple, cine decide de fapt viitorul nostru? Voința noastră determinată sau predicțiile automate din creier? Predicții oricum ne creează așteptări și tot comportamentul uman e dictat de așteptări. Unele sunt conștiente în momentul ăla, multe nu sunt în formare sau sunt conștiente. Dar tot ce noi facem, facem că ne așteptăm să se întâmple ceva în jurul nostru, că ne așteptăm ca o acțiune a noastră să ducă la un anume rezultat sau la altul. Așteptările, în general sunt aceiași cu predicțiile, dictează tot comportamentul uman. Avem și așteptări care sunt inconștiente. Adică sunt automate, cum ar veni. Pe pilot automat. Mare parte sunt așa. Care vine înaintea procesării noastre interne nici. Măcar nu ajung conștient, dar dictează comportamentul tot timpul. Adică acelea care sunt deja probate tot timpul. Exact. Rutinele sunt niște predicții care sunt inconștiente. Și atunci mai există acolo conștiență. Poate să intre undeva în spațiul acela conștient sau al omului. Apare conștiența. Când, ca urmare a acestor predicții inconștiente, apare eroarea de predicție. UPS, asta nu tre să fie aici când apare. Aha, ăla. Da, da, da tu nu îți permiți multe. Aha, de ăla pe zi. Știi? Și în același timp, noi, cel mai performanți suntem că lucrăm pe inconștient, nu conștient, conștient. Lucrăm încet, cu multe greșeli, cu multă energie. Cei mai buni suntem și mai rapizi și mai fără greșeli când facem chestii automate. Ești o enciclopedie. Nu îți asumi chestia asta. Știu de mult. Adică. Cât din a noastră identitate este biologie învățată și nu e alegere conștientă? Și de ce n-ar fi alegere conștientă? Pentru că, cum ai spus tu, predicțiile formează o anatomie clară a o biologie clară ca asta știm, asta facem. Și când am putea să intrăm în zona aia în care putem să facem imposibilul. Asta, cum facem imposibilul? Nu știu, e o chestie prea sună. Da, sună. Dar unii oameni, de exemplu. Aș putea să zbor, nici să vreau în avion dacă mă arunc. Dar altfel nu poți să zbori. În sensul că oamenii se opresc, se auto, limitează, asta știm, se auto, blochează din gândurile pe care și le fac asupra unui viitor posibil și nu intră în zona aia de a-și depăși condiția asta a fricilor interioare. Și se opresc când e să facă pașii, acțiunile. Unii sunt așa, e adevărat. De ce? Pentru că au o problemă cu a decide acțiuni când situația e incert. Sunt prea multe variante. Creierul, practic, biologic, nu poate fi susținut ca să depășească limitele pe care și le-a impus. Poate fi susținut, e adevărat, dar sunt și chestii genetice. Adică unii sunt oricum oamenii care se aruncă să facă indiferent ce, și alții care sunt tot timpul stau pe margine și lasă plase ca să-și rupă gâtul. Și asta e o predispoziție biologică, până la urmă. Oricum e biologică, se poate și recalibra, adică percepția riscului, de exemplu, la oameni care sunt sănătoși variază în funcție de succesul pe care l-a avut în anul respectiv pe broker de bursă din Londra, de exemplu. Dacă au avut succes, le scade cortizolul, crește testosteronul și devin mai și aruncă mai mult dacă. Riscă și mai mult. Dacă au avut un an prost. Crește cortizolul, scade testosteronul și, foarte prudenți aceiași oameni și se schimbă practic creierul și chimismul lui în funcție de ce se întâmplă în jurul lor, la mediul lor de muncă. Și e normal să fie așa, pentru că se recalibrează după mediu. Ar fi ciudat dacă nu s-ar n-ar face chestia asta și dacă nu ne-ar face patologie. Adică ăia care tot fac aceeași chestie rigidă și numai ei se schimbă. Practic, tu spui că creierul nostru răspunde la experiențele pe care le-a avut și își însușește. Așa ar trebui totul în funcție de calitatea experienței anterioare. Absolut ok. Și acum întrebarea este cum poate omul să depășească acele praguri anterioare sau experiențe anterioare să-și construiască, prin conștiența sa proprie, un alt drum în afara automatizărilor cerebrale. Asta e complicat, dar și poate pe mulți pași. Eu vă spun la toți chestia asta, începând de la copil la adult. Deschideți ochii. Când mergi pe stradă, Deci unde-ți corpul să-ți fie și mintea? Noi, dacă mergem pe stradă până la Mega, ne gândim ce facem mâine sau ce-am făcut acum o săptămână. Ne uităm în jurul nostru, nu observăm nimic, nu învățăm nimica. Nu analizăm nimica. Suntem pe dinăuntru. Programul 2. Știi, nu aia poți să faci seara, înainte de culcare sau când ești cu un pahar în mână ca să te culci. Dar când ești pe stradă ești atent la ce e pe stradă. E primul pas să deschizi ochii, să vezi lumea din jur. Practic, să analizezi și să procesezi lumea interioară în relație cu lumea exterioară constant. Tot timpul îți dai seama ce e în jurul tău. Sunt studii care arată că, de exemplu, în multe orașe oamenii nu știu cum arată asta, cum se cheamă acoperișurile, că ei văd casele până la nivelul ăsta. Atât. Nu se uită în sus niciodată. Deci noi trăim într-o lume foarte îngustă din punct de conștienței, adică mereu avem impresia că vedem aceleași lucruri și. Accesează mai puține date din care sunt disponibile. Da, adică e plin de chestii noi. În jurul nostru sunt oameni, sunt mașini, sunt șantiere, sunt. A apărut o chestie nouă, s-a închis altă chestie. Ăstea toate ar trebui normal să le reținem, să le analizăm, să le optimizăm și așa mai departe. Ca potențial. Ca potențial. Și ăsta e primul pas. Dacă nu ai chestia asta, dacă nu ai explorarea asta a ce e în jurul tău, nu ai cum naiba să îți faci curaj ca să îți dicteze viața într-o altă manieră. Tu aici vorbești de o prezență a conștienței înăuntrul nostru, prin care noi ne raportăm la noi și la mediu ca fiind unul. Noi, când ne gândim de regulă pe programul 2, la ce s-a întâmplat sau urmează să se întâmple, e o singură mare rețea din creier ca default, care se ocupă cu a analiza și optimiza. Dar ce s-a întâmplat? Nu. Ce urmează să se întâmple. E practic același material și luminez pe el. Și tu te gândești Da, a fost bine că am făcut chestia aia. Dacă aș fi spus altceva la cutare și așa mai departe. Acum două seri sau ceva, nu știu, dar pe de-o parte aia ajută să îți optimizezi cu acea persoană comportamentul în viitor, dar te împiedică să vezi pe ce lume trăiești. E un fel de echilibru între astea. Adică foarte multă iluzie care se face. Noi devenim atenți pe stradă când aud un claxon, dar nu spunem atenție pe stradă. Mintea e în altă parte. Dar mintea e tot timpul în altă parte. Divizați. Exact. Și ăsta e principalul mecanism de a învăța să fii atent dacă ești atent. Cum dracu să înveți. Cum ajunge frica să pară logică în mintea omului? Orice poate să pară logic. Dar care e procesul? Nu cred că e un singur proces. Pentru că dă energie foarte multă fricii. Și atunci energia care crește frica produce o non-acțiune. Pentru unii oameni este logic să minimizeze pericolul sau riscurile, Pentru alții, dimpotrivă, e logic să nu scape vreo ocazie. Pe lângă ei sunt practic tipuri diferite. Puncte de vedere ca optimizare, ca potențial maxim al creierului din punct de vedere a sănătății sale. Care este propunerea ta de a vedea un echilibru? Adică trebuie să explorezi tot timpul și să privești chestii noi, dar nici să te arunci prostește. Adică e un echilibru între ele, pentru că sunt și oameni care mereu se aruncă, dar nu au un calcul în spate și nu au o ipoteză de testat. Se aruncă la orice chestie nouă care apare. De regulă doar fac accidente, nu? Nu e mare dezvoltare personală cu ei, dar nici invers. Să rămâi închistat doar în ce faci tu și în fricile tale nu e. Ok să înveți. Exact. Deci trebuie un echilibru între astea două, între explorare și prudență. Care este diferența dintre gândirea intențională? Adică eu vreau să mă gândesc la asta și obișnuința din gândurile sau obișnuința neuronală. Practic, se plimbă informația fără să fie determinată către un scop. E cea mai mare parte. E obișnuință, cum mi s-a spus. Facultatea noastră și asta cu eu devin conștient că vreau să probez ceva sau să aflu ceva. Se întâmplă foarte rar și uneori se întâmplă pentru că e un mediu complet nou în jurul meu și îmi dau seama că nu-l stăpânesc și nu-l pot prezice. Sau apare un obiectiv? Nu știu. Mi-a făcut ceva morală că nu știu ce și ar trebui să mă gândesc cum să fac în viitor altfel. Dar de regulă, dacă nu e strâns cu ușa, nu ajungi în chestia asta. Dacă nu este strâns cu ușa nu. Ajungi, ești strâns dacă nu e strâns cu ușa. Deci noi ne schimbăm doar dacă suntem strânși cu ușa, altfel nu. Deci care ar fi pentru creier? Acum te întreb o variantă mai bine să ne expunem noi sau mai bine să fim expuși și să învățăm din aia, pentru. Că oricum oricum vom fi expuși. Dar ideea e că suntem mai performanți când ajungem să fim expuși de soartă sau de cei din jurul nostru, din mediu. Dacă am fost de felul nostru mai exploratori, oamenii care, de exemplu, au avut o viață mai plină de provocări. De aceea am pus o minge de ping-pong de colo-colo la bătrânețe fac mai bine față la provocări și la stres decât unii care avut o viață liniștită. OK, știi că ei s-au cam prins. Ce, ce? Ce-i aia schimbare. Știu că au făcut de multe ori față cu bine la schimbare. Au un portofoliu de acțiuni, știi? Le e mai ușor. Au strâns mai multe date informaționale în creier. Vrei chestiile astea? N-am murit. Am făcut față cu bine. Unul care toată viața lui a fost așa lină, frumoasă, fără niciun fel de provocări. Când brusc iese din găoace. Momentul ăla e stresul așa de mare, că de multe ori moare. Știi că se ard multe cablaje. Sau dau în depresie sau ceva de genu ăsta, știi? Adică acea eroare mare în predicție nu e una singură, e un cumul întreg de de-astea care totul pare schimbat, devine o mare criză și nu face față. Așa că propunerea subtilă a lui Dragoș este ca atunci când vreți să mai faceți meditații, mai bine face meditația când mergem, când muncim, când ne relaționăm, când ne îmbinăm unii cu ceilalți, meditând în timp real asupra respirației și asupra fluxului de date care intră în timp ce suntem serviabili comunității, vieții, oamenilor, celor dragi, nu doar să stăm cu ochii închiși în casă și să ne gândim la samadhi sau la ce vrea. Oamenii confundă de multe ori relaxarea cu faptul că în viitor vor face față la stres. Nu-i deloc același lucru. Știi cum e chestia aia că te vindeci de frica de vorbit în public doar vorbind în public? Nu merge altfel. Doar să te relaxezi și ești pus în fața unui public. Oricum te vei bâlbâi. Știi deci. Dar unde ați descărcat de stresul zilnic? Și asta? Asta-i meditația și relaxarea. Și cum să te confrunți cu situații noi, provocatoare, ca să n-ajungi să le vezi ca fiind stresante și nu faci decât acționând până-ți iese, până capeți competențe pe chestia aia? Deci asta e. Asta e revelația la tot ce a făcut de la William James încoace prin Freud, prin Yang. Acum, la Dragoș ați aflat esența, chintesența, adică acțiunea este de fapt depășirea oricărei condiții psihologice. Bun. De ce creierul preferă o poveste coerentă în locul unui adevăr incomod? Așa e construit. Așa e construit. El. Oamenii nu caută adevărul, crede Aristotel sau Platon. Ei caută propriul adevăr tot timpul, pentru că ce nu e adevăr și niște convingeri personale pe care și le-a format în timp, mâncând multă energie și construindu-se genetic și epigenetic fizic, practic niște circuite ale lui. Știi să vii să spui că chestia aia e o prostie, trebuie că i-a desființat construcția. Știi, mai ales dacă nu pui ceva în loc. E ca și cum ți-ai arăta ca o bacterie. E aceeași chestie și aia generează inflamație treaba asta. Faptul că cineva contrazice convingerile, generează inflamație și în creier, și în corp e un răspuns ca la pericol, ca la durere, știi? Este fenomenal ce se întâmplă în creier când începi să depășești o convingere veche. Și cum s-ar putea face. Depinde cât de. Bine înrădăcinată este. Nu depinde când încerci să o depășești, cât de repede și de consistent e feedback-ul pozitiv. OK, foarte bună, foarte bună. Adică ai ieșit puțin din găoace. Dacă din prima pare că-i rău nu mai ești, înțelegi? Dacă din prima pare că totuși e o chestie promițătoare și ai și câștigat ceva în momentul ăla, atunci faci pasul următor. Tot timpul contează pasul următor. Și dacă ești genul care fii mai stresat, nu te gândești la the big picture din avion. Nu că nu mai ești așa tot timpul. Pasul următor Pasul următor. Și dacă îți e și pasul următor, capeți curaj pentru pasul următor. Știi, dacă te gândești că mai am 20 de pași în față, deja nu e bine. Tot timpul te gândești doar la pasul următor și vezi, ți-a ieșit. Nu ți-a ieșit? Dacă nu a ieșit, de ce nu ți-a ieșit și optimizez pasul următor? Atâta. Atâta? De ce este foarte greu să schimbăm o opinie deja formată și repetată? Care e partea care oprește să mergem la altă părere, la alt punct de vedere? În creier, convingerile sunt procesate și stocate în aceleași zone cu orice plăcere, cu drogurile, cu mâncatul, cu sexul, cu religia, cu muzica. Cu transmițătorii. Nu e chiar cazonă în creier. Zona orbitelor, de exemplu, sunt stocate astea, iar orice fel de chestie care contrazice o convingere a ta. Creierul răspunde printr-o altă zonă opusă, mai din creștet, care e aproape de zonele motorii și acolo se ocupă de aversiune, acolo apare frica și anxietatea. Deci practic orice fel de chestie care contrazice o convingere este un atac la persoană, la fizicul tău. Așa vede creierul, indiferent că e o chestie de matematică, de cultură generală, de religie, de orice. Nu contează. Orice valoare. Orice valoare, da. Și atunci, care ar fi propunerea? Sau din studiile pe care tu le ai și din modul în care tu funcționezi ca sistem de operare cosmic? Care ar fi pentru om șansa ca să depășească această condiție din punct de vedere biologic, adică fizic? Ce poate să facă? Să nu știu să ia. Orice fel de chestie care îi contrazice convingerile, să îi găsească totuși un loc, undeva. Adică să se potrivească cu ceva ce știe. Adică măcar să semene cu ceva cunoscut sau cu care e de acord. Și atunci face legătura mai repede. Am trăit asta și mi-e mai bine acum să trec prin acțiunea. Și răspunsul imunitar. Dacă s-au lipit celule imunitare de acea bacterie, începe să neutralizeze în timp. La fel, o informație care vine complet nu trebuie să lipește ceva în capul tău. Dacă nu se lipește nimic, nu rămâne acolo. Dacă nu sunt date în experiențele trecute din care să se lege, omul e șocat. Da, trebuie, dar seamănă cu chestia cutare, totuși. Dar uite, pot să-mi folosesc la chestia cutare. Deci trebuie să fie o similitudine sau utilitate în chestia altfel nu ne ajută nimic în noi. Foarte bună concluzia. Atenția este o resursă limitată, cum de altfel tu ai spus că atenția e foarte volatilă, practic și intră și iese în funcție de interese. Dar cine ne-o consumă zilnic cel mai mult, fără să realizăm asta? Atenția nu există ca facultate mentală distinctă, nu există în creier atenția și atenția. De fapt, e o etapă Dintr-o sumă de procese pe care creierul le face tot timpul, conștient sau inconștient, de a monitoriza predicțiile, El face predicții probabilistic pentru tot felul de variante privind ce urmează din secunda următoare, până la nivel de zeci de secunde, minute și așa mai departe. Și această predicțiile monitorizate, dar se potrivește realitatea cu predicția, nu se potrivește și cât timp se potrivește în noi, nici măcar nu e conștient ce e în jurul nostru. Mergem pe automat. Când apare o eroare în predicție, atunci devenim atenție la chestia aia. Dar sunt două tipuri de atenție astea care oricum monitorizează desfășurarea și alta care se pornește când apare o eroare în predicție. Știi este că noi în psihologie, numim asta cu monitorizată, o atenție concentrată sau susținută. Și aia care cu surpriza, cu reorientarea atenției pe. Care le numim probleme. Da. Dar de fapt sunt doar niște etape distincte cronologic, a aceluiași proces de generare, construcție, generare de ipoteze, de predicție și testarea lor. Știi, de-aia dacă n-ai predicție, n-ai atenție, că n-ai la ce să fii atent. De-aia nu e bine să pui la școală, la copii. Să fiți atenți. Fiți atenți la ce? La cine trebuie să aștepte la ceva. Într-o manieră cât de cât, cum să zic, nesigură. Atunci ești atent dacă e o chestie cu miză. Și e cam fifty-fifty. Ce se poate întâmpla? Atunci ești foarte atent. Dacă nu e nici o miză și habar n-ai ce dracu se poate întâmpla. Nu ești atent la ce să fii atent. Cum? Cum modelează atenția și focusul? Natura biologică a creierului, adică ce se întâmplă în el și poate să ajute biologic să fie sănătos pe termen lung. Nu se poate rupe una de alta, Adică tot ce facem noi, cel puțin la modul constant. Dacă noi facem ceva la modul constant, e schimbat creierul fizic și genetic e schimbat. Mă rog, epigenetic de fapt și felul în care, cum să spun, se conectează neuronii și formează acele rețele și se transferă informațiile și așa mai departe. Totul e o chestie fizică, chimică, electrică, fizică. Dar și ăștia sunt plini de gânduri și emoții și au acțiuni și mai departe, deci tot e plecat din fizic. De aceea de multe ori sunt întrebat așa stupid. Da, e adevărat că terapia schimbă creierul. Am citit undeva. Păi dacă te-ai schimbat ca urmare a terapiei, fii sigur că ți-ai schimbat creierul. Nu te pot schimba altfel. Când înveți o limbă străină, când mergi pe bicicletă, când răspunzi altfel la emoții, la mediu din jur, s-a schimbat fizic creierul tău? Nu se poate altfel. Dar aia e. Nu este corect să punem întrebarea ce e mai importantă partea fizică sau partea informațională? E ca și cum pe un prof de geometrie îl întrebi dom profesor, când calculăm area dreptunghiului ce e mai importantă lungimea sau lățimea? Păi e fix același lucru. Îmi dau seama că tot ceea ce ai adunat tu, practicarea, e un legacy. E o comoară pe care practic tu ai făcut niște eforturi. Eu nu le văd ca eforturi. Eu așa. Eu nici nu pot. Seara, de exemplu, am mai spus chestia asta. Să mă uit la un film cum fac alții. Că mă plictisește. Nu-mi spune absolut nimic, nici o utilitate. Eu mă uit pe YouTube la tot felul de chestii noi care au apărut în ziua aia. Și îmi veți. Da animale, istorie, politică, știință. Orice și veți. Ști tot timpul și orice chestie care cât de cât are legătură cu ce știu eu. O fixezi și pe aia. Și o fac automat. Nu că așa am stabilit eu, așa mă relaxez. Deci e modul tău practic și de adunare înăuntru și de relaxare, că sistemul tău nervos se relaxează și de sănătate că îți place. Da. Deci e o aglomerație de date benefice ție. Eu așa funcționez. Cum să spun, eu nu tre să fac eforturi ca să învăț. Eu așa am făcut toată viața. Dacă ar fi fost pe bază de efort, sigur mă opream. Imediat ai renunțat la plăcerile vieții. Astea sunt plăcerile. Mă rog, nu sunt toate astea, dar când e vorba de relaxare, ori ascult muzică, ori fac chestia aia de care ți-am spus. Ce muzică asculți? Muzică bună? Există un tip anume. Adică ceva care îți place și te da bine. Cum reconstruiește creierul trecutul în funcție de prezent? Care sunt legăturile care se fac probabilistice? Se fac probabilistice. Adică în ce măsură ce vezi tu acum sau ce e în jurul tău sau urmează să fie, se potrivește cu ceva din ce ai trăit și de multe ori forțează asemănările. De cele mai multe forțează asemănările. Cunoști o persoană cât de cât seamănă cu vărul tău. Îi proiectezi în cap tot ce face vărul tău, după care te miri, după o vreme, că nu e ca vărul meu. Știi mai bine. Dar, de fapt, în primele părți ale cunoașterii nu. Multe, multe predicții pe baza similarității, de multe ori forțate și pattern-uri grosiere și așa mai departe. Practic, eu ghiceam pur și simplu probabilistică și nu foarte acurată. Nu foarte, nu cu foarte multă acuratețe. Tu nu te prinzi după o vreme că de fapt ăla nu e așa. Nu e vărul tău deștept. Creierul, de fapt, a speculat că ar putea să fie vântul și te comporți ca și cum. Ar fi fost, doar pentru că îi e mai simplu să dezvolte comportamente față de ceva cu care se confruntă în trecut. Care e. Exact că e ceva complet nou, nu știe să facă și se blochează. Cum construiește creierul argumentele înainte de a formula verbal. Adică până ajunge informația fie scoasă pe gură. Totuși, procesele sunt mult mai rapide. Da, asta e greu de spus. Adică tot creierul, tot creierul face chestia asta, inclusiv uite, sunt, Nu că argumentele ca tu să spui cum se cheamă poza unei lopeți care apare în fața ta și să-ți spui lopată și ai o cască EEG pe cap. Se pornesc zone implicate în a vedea, în a articula, dar și zone implicate în a vedea mișcările pe care le fac alții cu chestii similare. Mișcările pe care le faci tu cu chestii similare. Și când tot dă chestia asta, de aici și până aici e activă, spui a lopată. Matricea da, e practic o construcție, o reconstrucție probabilistică. Și dacă cumva e o chestie pușcă, tu mai spui lopată? Ori spui furcă, ori spui Nu știu. Știi să spui. E ceva care ajută la săpat, dar nu știu exact cum se cheamă. Se cheamă anozi, niște boli neurologice, știi? Deci procesul de reconstruire a realității undeva. Pușcă știi? Deci, practic creierul face asta constant toată viața și asta face natura lui însăși, biologică. Da, da. Eu tot timpul o predicție, o predicție, predicție. Știi? Și atunci, în bolile neurodegenerative, când nu mai apare aceeași recunoaștere a unor oameni, de exemplu, este la Alzheimer, în care apare uitarea. Și nu mai știm că ăla e văru-meu, că ăla e fiu-miu și. Acolo sunt gradientul, că nu ajut chiar din prima, că nu știu cine e ăsta, ci. Se întâmplă în decade. Mai întâi apari, Nu? Dar mai întâi apare o fabulație. fabulație. Adică ei fac o poveste privind cine e cutare sau unde a fost nu-știu-ce care n-a trecut realitatea. Dar e încă o poveste. Și cât timp încă mai este povestea asta care nu e foarte afectat, înseamnă că deja e o fabulație mai mare, Înseamnă că este chiar foarte afectat că totul este o construcție și reconstrucție, dar în mod normal să fie cât de cât legată de realitate. Când nu mai e legată, e rău. Dacă nici măcar nu apare construcția de niciun fel, atunci e cel mai rău. Ca omul să poată să-și măsoare singur acasă și gradul său de sănătate cerebrală. Poate să vadă cât din realitate o percepe corect și are nevoie și de cineva care să-i confirme faptul că percepe corect. Da, dar oricum, aceste configurații să știi că apar și la cei care au hipermetropie, nu doar neapărat dacă ai degenerare hiperbolice. Sunt oamenii care își amintesc o groază de chestii foarte detaliat că ai auzit despre ei. Sunt o groază de detalii. Bine, sunt puțini, ăștia sunt. Puțini, sunt cazuri aparte, dar în același timp au și cel mai mare procent de fabulație. Practic, ăsta e mecanismul prin care noi funcționăm ca și memorie. E o construcție de informații care, în mare parte, dacă ești performant, e ca și realitatea, dar e un procent acolo care nu are realitatea. Just in case. Care sunt fabulațiile? Dar merg mână-n mână că rămân doar cu fabulațiile? Atunci ai o problemă. Dar erau unii oameni care ajungeau. De exemplu, le era dată o carte și acela spunea E. La pagina 160. La rândul de sus scria chestia asta. Da. Unele se pot verifica, altele sunt pur și simplu niște invenții. Dar practic, cei care au fost supuși la diferite concursuri mai erau unii care trebuiau să-și aducă aminte rapid din unele informații pe care le aveau și le citeau repede și aduceau aminte. Creierul reținea din toată structura lui și din toată memoria lui niște date, dar le reținea foarte exact, foarte fixate. Ăia sunt hiper neetice. Bine, mai sunt și unii care nu sunt de felul lor neapărat frenetici, dar am învățat tehnici de organizare mentală, vizuală a informației că e o cană peste care e un scaun. Peste care e o pernă. Peste care e o vacă și așa mai departe. Și ei vizualizează toată construcția piramidală. Și știu fiecare să pună cuvânt unul pe altul. Dar e o tehnică specifică de memorare. Nu e o chestie, cum să zic. Personal, ca și calitate a creierului, știi? Pe care oamenii de zi cu zi nu au acces la ea. Și nici nu fac efortul ca s-o învețe. Da, nu tu o faci. Nu sub forma asta. Ai altă formă. Dar mie îmi e clar că ce a apărut nou în ziua aia. Nu am reținut decât dacă s-a lipit de ceva care există în mine. Deci, fie confirmând, fie contrazicând ce știe, ce știu eu deja. Deci pui peste ceea ce ai deja. Da, altfel nu poți altfel, chiar dacă ți-a plăcut pe moment ceva. Ce chestie tare! Dacă nu se poate lipi de ceva din creierul tău. A doua zi nu mai e acolo. Deci ce e important este, de fapt maparea corectă a unor date pe care le-ai acumulat din trecut, adunând peste ele și din ele. E o formație care să se lipească de ele. Da, e importantă cultura generală la copii și adolescenți, pentru că ei în perioada aia încă pot să acumuleze foarte, foarte mult și ar fi un păcat să nu o facă. Dar chestia e că după aceea, toată viața, când ei vor să învețe ceva nou, depinde cultura generală, că uite, a fost mai subțire, au o problemă cu învățatul ulterior altceva. Știi cum antrenezi rațiunea critică fără să devină omul defensiv? Păi trebuie să fie, cum să spun, deschis la orice fel de argument, chiar dacă nu-i convine. Dar asta e. Și cum să zic eu, tema științe. Facultatea asta interioară. Adică cum putem să o numim așa? Nu e o facultate. Noi n-avem facultăți, e un proces foarte complex de admitere, știi, dar și care nu e natural. Oamenii învață la școală să gândească critic și logic. Ei n-au chestia asta. Noi suntem învățați și la școală, și în lucruri care nu au treabă cu biologia noastră. Gândirea critică nu e o chestie naturală. Gândirea științifică nu e o chestie naturală. De-aia nu e indicat să chemi la Revelion, la masă cu tine un om de știință care strică Revelionul, pentru că el nu funcționează în discuție în conversație, ca un om care nu e de om de știință. El merge. Deci să reținem doar două chestii de informație se cheamă facts, adică le știu clar că-s dovedite și hypothesis, adică ipoteză, ipoteză. Ideea este o ipoteză până nu a fost cumva probată că e facts. Tu nu ai voie să o folosești ca să explici nimic. Ea există undeva ca probabilitate, dar urmează să fie testată dacă este formulată corect și se poate testa. Dar noi, dacă nu suntem oameni de știință, știi și tu foarte bine orice la masă. Noi folosim tot timpul ipoteză neprobate ca să explicăm absolut totul, de la fotbal la politică. Asta nu o face un om de știință. Se pierde în viață cu așa ceva. Ne dăm cu părerea și ne supărăm dacă altul ne contrazice. Da, dar în știință, nu-i așa? Știi, dar eu zic că noi nu suntem construiți natural să fim oameni de știință. Se învață foarte greu chestia asta. Foarte și îți mulțumesc foarte mult că ai punctat asta. Adică ar trebui să fie pentru fiecare om să își mai țină din când în când gura atunci când se dă cu părerea despre ipoteze. Dar nu poți, pentru că noi, specia umană, își ia recompensele zilnice din a vorbi și faptul că îți exprimi convingerile în public și ți le susții sau măcar te ascultă e o sumă de recompense. E ca un drog. Se resping. E și o problemă. Da, exact, e un drog. A vorbi în public și a fi ascultat este un drog. Și foarte mulți se frustrează că nu au ocazia ca să vorbească în public. Ce lume minunată avem înăuntru! Ce înseamnă o predispoziție mentală optimizată pentru învățare? Adică ce trebuie să fie acolo ca background, ca experiență, ca educație, ca familie, ca mediu prin care omul să fie deschis învățării, învățare. Tot ce facem e învățare. Să știi, Dar inclusiv când ne învață e emoțional, tot învățare este. Dar asta este alt mecanism decât când înveți fizică sau matematică. Știi, noi oricum trebuie să învățăm, învățăm să ne protejăm, învățăm să obținem chestii care ni le dorim. Învățăm cum să. Cum se utilizează diverse chestii pe care le folosim. Sunt multe tipuri de învățare, multe sunt inconștiente. De alminteri știi cum ne fixăm noi, de exemplu, simpatiile sau antipatiile sau fobiile? Nu știm, Nu se trag neapărat. Toate vin de undeva, nu? Dracu știe de unde știi. Dar există în tine automatisme, automatisme. Hai că mai e, că ălea au trebuit mult timp rulate ca să se fixeze, dar o mică antipatie față de cineva apare spontan. E ca și la gusturi, la mâncare stricată, apare spontan, dar nu știu de unde. Parcă ăsta seamănă cu o chestie din trecut în care tu ai fost cumva traumatizat, dar nu mai știu cu care, nu mai ai memoria sursei și orice chestie care seamănă cu chestia aia la care nu mai e memoria sursei îți declanșează aceeași emoție. Știi și ai simpatii și antipatii. Cunoscându-te acum, îmi dau seama că, de fapt. tot acest sistem de procesare, de interpretare a vieții care se numește creierul, atât de mult îl e nevoie, trebuie, e urgent să îl ajutăm constant, zilnic, moment de moment și să-i să-i înțelegem natura, biologia, chimia, electricitatea, magnetismul pe care el îl are înăuntru. Și zilnic, adică pentru fiecare dintre noi, să facem ceva bun pentru el. Da, mai ales că suntem și învățați și cum să spun greșit, cum să învățăm. Sunt multe studii care arată că tehnicile cele mai utilizate, pentru care am fost învățați să le utilizăm sunt de fapt neeficiente. Adică să tot repeți de 15 aceleași, aceeași pagină chiar duce ca să uiți materialul, să reții, să subliniezi cu carioca colorată chestii, iarăși nu ajută. Deci chestiile care ajută de fapt sunt foarte rar folosite sau chiar necunoscute. Care e cel mai bun mod de a reține pentru creier, De a memora un lucru? Sunt mai multe. Unul dintre ele, de exemplu, sau, mai rău, să fii testat privind ce știi despre un domeniu pe blind și apoi, după ce ai fost testat și ți se dă răspunsul, să vadă unde ai greșit, După aia să-ți dăm materialul care în special să cuprindă răspunsurile greșite. Și după ce ai avut o greșeală și o eroare în predicție că ai greșit la chestia aia, o să fiu mult mai atent și o să fixez informația care după aceea o primești are legătură cu ce ai greșit. Știi? Foarte interesante abordarea. Foarte interesantă. Te duci omul, nu faci chestia asta de zi cu zi. Adică nu-i este pus la o condiție în care să vadă că a greșit. Tot repetăm ca o poezie tot timpul așa. Dar îmi dau seama de fapt câte iluzii sunt în formarea unei structuri cerebrale, câte iluzii produce de fapt automatic. Oricum, cam tot ce noi vedem în jur este probabil o iluzie. Sau, mă rog, o construcție iluzorie a creierului. Adică omul ăla e job-ul lui. Sigur că da, dar ăla e jobul care să facă povești. Eu e un scenarist care face povești. De aia vedem chestii care nu sunt acolo. Spune chestii că nu s-au întâmplat mai departe. Știi ce diferențiază un creier adaptabil de unul rigid? Ca și comportamente, adică cum îți dai seama la un om cu cine stai mai mult de vorbă, cu cine stai mai puțin de vorbă? Care e diferența? Cum răspunde eroarea de predicție Dacă se pierde, se blochează sau se înfurie? Sau Brigitte dacă se înfurie? Dacă, dacă. Dacă se blochează, se. Înfurie și se înfurie. Și tot repetă chestia în loc să vadă. Dar de ce nu e așa? E maleabilă, adaptabilă, trebuie. Are argumentul ăsta Cum de fapt ce înseamnă? Se potrivește cu ceva? Are vreo logică? Dacă doar faptul că spui altceva decât se așteaptă îl înfurie. Ăla nu e un om flexibil. Deci e rigid, e rigid. OK, bun. Cum ne putem elibera? De ce am mai vorbit chestia asta? Vreau să punctăm înapoi, pentru audiență, de aceste patternuri limitative prin care, dacă am făcut ceva și nu a mers, nu mai repetăm, pentru că ne e frică să nu eșuăm din nou. Da, e naturală, dar este total contra eficientă. Chestia asta e. Așa, e contra eficientă. Cum o depășim? Păi eu îți dau un exemplu care le plac mămicilor sau părinților care au copii care învață să meargă pe bicicletă și nu numai că cade și cade, plânge și face. Știi cum plânge un copil? Și multe mămici fac greșeala că lasă că s-a speriat. Acuma mai repetăm peste câteva zile, când i-a trecut frica și-i lasă pe copil cu ideea că nu se pricepe să meargă cu bicicleta. Bicicleta e pericol, este durere și așa mai departe. Și aia se consolidează și așa apare o aversiune. Nu trebuie să le încerci pe loc și apoi să-i dai curaj și să-l înveselești, să se urce din nou pe bicicletă și nu-l lași în pace până nu a mers bine până la capăt. Când vezi că se distrează și-i place, îl aduci, îl oprești, ca să nu mai crezi din nou, îl oprești și îl lași în pace pe varianta aia să consolideze și câteva zile. Așa se consolidează și va avea curajul că îi pui din nou bicicleta să meargă pe bicicletă. Da, ai precizat foarte clar ce înseamnă să nu îl lași în pace, pentru că dacă copilul insistă. Cumva să-l convingi că trebuie să ducă chestia până la punctul în care mergem, până la copacul cutare. Sau ceva de genul ăsta și. Pe porțiuni scurte. Uite, mergi de acolo până acolo, te încurajez să faci asta și practic îi dă senzația de

Siguranță că nu trebuie să faci asta toată viața. Uite, măcar câștigul și controlul. Adică își dă seama. Că și controlul. Lui a ieșit, i-a plăcut, poate controla bicicleta și poate să prezică că în viitor, dacă îl pui din nou, va face la fel ca înainte. Practic, e a face sens. Ai o explicație, faci o predicție și ai control asupra lumii, știi? Asta e tot.

Care sunt șansele să ne îmbunătățim conexiunile cerebrale? Prin experiențe noi, prin expunere nouă? Și se întâmplă oricum, nu le cum nu le faci tu. Nu le facem noi. Și atunci le faci voluntar. Știi că noi suntem mereu întrebați de domn profesor cum să fac să-mi crească noi neuroni? Nu cultivi neuronii ca și salata, deci nu ai idee că crești mulți neuroni. Ei apar oricum dacă îi folosești ca urmare a faptului că ești o lume plină de provocări și ai făcut față la ele, atunci îi apar ei parcă să fixeze învățarea. Nu par să fie mulți dacă-s mult și inutil, oricum dispar când nu le dă sângele și energia.

Nimeni să dea nicotina ca neurotransmițător. Păi tu trebuie să știi. Nu, nicotina nu este practic. Ea merge pe sistemul acetilcolinei. Știi, acetilcolina are două tipuri de receptori, nicotina și muscalii. Nici și ăia nicotinic îi gâdilă nicotina din țigare. Dar acetilcolina e transmițătorul, nu. Nicotina este doar un drog care folosește acetilcolina. Ca acid nicotinic, care este extrem de niacina sau vitamina B3. E foarte folosit ca vasodilatație pentru creier, ca să se refacă structurile cerebrale, ca să nu ajungă omul în viitor la AVC. Da? Și-atunci nicotina nu este un transmițător, ea e o chimicale. Care leagă în principal neuroni, care se lipește de receptorii de tip nicotinic ale acetilcolinei, care ăla e transmițătorul cu impact pe atenție, pe învățare, pe relaxare și așa mai departe. Pe multe. Că fiecare tranzistor are zeci și sute de funcții.

Că mulți oameni au început să își pună plasture de nicotină ca să fie mai concentrați. Are o legătură cu chestia asta. Da, într-adevăr, oamenii care au fumat mult timp și starea de fumat devin mai somnolenți. Știi bine să schimbăm multe în capul lor și gustul la mâncare devine mai pregnant și mănâncă mai mult. Și oamenii care sunt nefumători au început să își pună plasturi nicotină. Și pentru că merge pe acetilcolina, colina este legată de atenție și percepție. E interesantă. Dar ar fi bine să fac asta nu prin chimicale, să o facă natural. Și să o fac natural, fără alcool. Să ia și Ritalin sau alte prostii, că au învățat ei. Că oamenii au fosfat de sirieni. Iau aspirină pentru. Că la medicină în America, care își fac rost de Ritalin și iau o sesiune ca să se drogheze, ca să învețe, sau amfetamine sau prostie.

Acum, în partea reală, adică ce practici reale poate să facă cineva ca să își regleze sau să își îmbunătățească funcția cognitivă fără pseudo-soluții? Adică cum? Fără pseudo. Adică fără aceste chimice care sunt și care intervin asupra modificării conștiinței noastre. Nu trebuie să fii dependent de chimicale, de niciun fel de chimicale, nu trebuie să fii dependent de niște rutine sau proceduri sau tehnici de a te descurca în lumea. Din propria putere, fără niciun fel de luptă. Adică toate aceste chimicale au un efect limitat în timp și dau și adicție și nu mai răspunzi la ele, că trebuie să mărești doza, să combini cu altceva ca la droguri, capeți toleranță față de ele și nu mai au același efect. Și e o chestie mai puternică ca să aibă din nou efect. Și uite așa, știi tu, trișezi natura ta în felul ăsta. Știi, e o formă de furt. Natura ta e o formă de furt. Chestia asta e ca și la sportivii care se fac doping. Știi.

Deci, practic, din natura sa biologică, creierul poate fi stimulat de propria voință fără să depindă de Așa. E construit. Așa e construit și trebuie să ai grijă de el când mănânci, când stai la lumina, când dormi și așa mai departe, nu să-ți bagi chimicale în tine.

Bun. La ce antrenăm noi, creierul zi de zi, de fapt, fără să ne dăm seama unde îl ducem, către ce îl ducem? E greu de spus, mai ales că noi ne dăm seama de foarte puține lucruri pe care le face creierul, dar vrem să-l facem flexibil la un moment dat. Păi noi vrem să-l facem flexibil, dar cum să zic, că flexibilitatea se vede când trăiește într-un mediu volatil, cu mediu volatil. E un fel frumos de a spune un mediu stresant. Știi că el mereu se schimbă, că nu mai seamănă cu ce era, ce erai tu obișnuit? Pare imprevizibil, incert, ambiguu. Ăla e mediu volatil. Noi nu putem trăi mult în mediu volatil. Ne pușcă capul. Adică creierul mănâncă foarte multă energie când calculează probabilități. Păi cum să zic, pe date zero. Știi, chestia asta îl omoară, știi? Deci e bine să fim flexibili, dar cu lingurița, nu cu polonicul. Cam așa ar fi. Adică să o dezvolți în timp, ca la un moment dat, când chiar ai nevoie de ea, să fie acolo. Dar nu e foarte complicat să o dezvolți puternic din prima, fără a da buzna stresul peste tine.

Știi că practic tu o vezi ca fiind stresantă situația respectivă, nu ca fiind un factor de dezvoltare personală. Stresul nu e legat de situația în sine, ci cum percepe creierul situația aia biologică. Da, el o vede că poți să-i calculezi probabilitățile. Știu ce să fac, am resurse pentru chestia aia, am informație destulă, am suport, nu? Atunci e stresant.

Creierul îmbolnăvește corpul sau corpul îmbolnăvește creierul? În egală măsură. Poți să vindeci chestii din corp prin creier, dar se poate și creierul din corp sau invers. Adică bolile somatizări le știi că sunt plecate din creier, știi? Dar și invers. Dacă ai diverse boli somatice sau un stil de viață care induce dereglări chimice în corp, de exemplu dislipidemie, scade colesterolul și trigliceride ridicate. Astăzi, anhedonia pentru că îți blochează receptorii dopaminei în sistemul limbic, care ajunge aici în partea asta frontală și tu simți acolo că ai sens în viață și te bucură că ai motivație. Dar când apare această blocare a creierului? De aceea dopamină pe fond de dislipidemie. Tu nu mai simți plăcere și motivație. E simptome de depresie, dar nu că ți-a murit cineva de la burgeri, știi, mă rog, de la grăsimi, dulciuri și așa mai departe. Care îți afectează chestiile astea, știi?

Să enumerăm câteva. De fapt, să facem o concluzie a concluziilor acestei întâlniri ale noastre și să oferim publicului nostru un mic manual de câteva lucruri mici, scurte, succinte, despre cum își pot menține creierul sănătos. Ai vorbit în principal să nu depindă de chimice. Ai vorbit de somn. Ai vorbit de lumină, care trebuie asociată de suport social, de mediu. De mișcare. De lipsă de alcool. De mișcare. De de, de a pune corpul în mișcare. Și asta combinat cu mișcare, mișcare. Cea mai bună mișcare este alergatul sau mersul rapid dovedit. Dar asta a făcut în natură, nu în sală, pe bandă. Doamne ajută! Felicitări! Mulțumesc. Trebuie combinate chestiile astea cu lumina de afară și mai mult de atât.

Creierul calculează tot timpul cât de mult efort e necesar și cât de mare e recompensa pentru el. Ca și consecință, dacă are sisteme de referință, fugi în jurul lacului. Ai făcut două ture în jurul lacului și ai ajuns la podul cutare. Știi cât de bun ești la chestia aia și cât efort ai consumat? Dacă mergi pe bandă cu capul într-un geam sau într-un perete, el nu știe nici să aloce corect energie, nici exact cât a făcut. Exact. Dar asta îl bulversează.

Știi altceva care ar putea să mai fie elementele de îmbunătățire a condiției cerebrale, biologice și chimice? Chestie care fac sens pentru tine. Orice. Să știi. Ce face sens ori legându-se de ceva ce ai familie, de la hobby-uri și până la religie, muzică, dragoste, orice, orice chestie care face sens. Care produce o stare de bine. Păi aia înseamnă să facă sens. Știi, inclusiv când găsești pentru o chestie nasoală explicația și face sens. Te simți bine. E satisfacția interioară, cea practică în creier. Sunt niște deformări în homeostazie cognitivă. Știi faptul că face sens pentru tine? Și pentru că dacă găsește explicația, poți să prezici și poți să controlezi. Știi, asta e fără model explicativ, e practic baba oarba.

Știi, cred că azi, în această emisiune, dragi prieteni, au fost câteva sute de manuale de psihologie și de neuroștiințe strânse prin. Dragoș Cârneci va oferi, de fapt, un suport atât de bogat asupra modului cum poate să funcționeze creierul și ce posibilități sunt pe care le putem face și noi acasă, fără să fie nevoie să plătim în viitor sume enorme de bani pentru a ne menține viața sănătoasă. Lucrurile simple și naturale, după cum tu le-ai spus și le preciza foarte clar că sunt de făcut de către oricine. Adică oricine poate să se miște, le poate face dacă vrea să-și țină condiția, că totuși am primit eu un dar și să avem grijă de acest dar. Până la urmă, eu vreau să te felicit pentru acest lucru pe care tu îl ai și mulțumesc pentru invitație. Pentru tot ceea ce faci pentru oameni, pentru tine mai ales și pentru faptul că ești un explorator al minții, al condiției umane.

Sunt un bun public, se pare că să zic așa, mi se spune că sunt un bun public. Ești un bun public, într-adevăr, pentru că oferi lucruri prețioase din lumea științei și neuroștiinței, dar mai ales că ai bun simț și că nu deviezi din lucrurile pe care tu le testezi. Adică nu faci speculații, pentru că aici e o lume foarte periculoasă. Foarte mulți oameni care au aflat ceva speculează în urma la ceea ce au aflat, multe alte lucruri științific pur speculativă. Și ar fi bine ca, de multe ori, în interviuri sau în podcasturi ești se trage linie ca să speculezi, să știi chiar să trage bine. Ca să speculezi, trebuie să fii foarte pe poziție ca să nu faci chestia asta. Nu e lucru ușor, nu e lucru ușor. Dar pentru faptul că tu ești un pilon zdravăn pentru România, mai ales. Propunerea ar fi să vedeți că un mod de a face știință este să te raportezi la ceea ce știi, nu la ceea ce vei afla în viitor. Așa că pentru fiecare individ care vede acest interviu poate să-și dozeze cuvintele, gândurile și energia pe ceea ce este, nu pe ceea ce poate fi într-o iluzie sau alta.

Îți mulțumesc foarte mult pentru ceea ce ne oferi Dragoș și mult succes în activitatea ta! Să nu te oprești din ceea ce faci, să o faci din ce în ce mai mult. N-am nicio șansă ca să mă opresc. Să explorezi mintea umană și, din când în când, să ne împărtășești cu acea multă dragoste lumea posibilă a creierului nostru. Să-l ținem sănătos, ca să nu ajungem niciodată la boli neurodegenerative. Da, și o să fie așa să fie. Mulțumim, prietene!