Transcription
Capitolul 4, Lecția a treia: Vedeți-vă singurele facerea voastră.
În 1974, Ray Kroc, fondatorul companiei McDonald's, a fost rugat să vorbească la un curs MBA din cadrul Universității Texas din Austin. Un bun prieten de-al meu, Kate Cunningham, urma acest curs. După conferința extrem de serioasă și inspiratoare, s-a făcut o pauză și studenții l-au invitat pe Ray să meargă la barul lor preferat și să bea o bere. Ray, foarte amabil, a acceptat.
"Ce afacere am eu, de fapt?" la întrebarea, îndată ce toată lumea a avut cât un pahar cu bere în mână. Toată lumea a început să râdă. Povestea Kate, majoritatea studenților la MBA credeau că Ray doar glumește. N-a răspuns nimeni, așa încât Ray a repetat întrebarea: "Ce afacere credeți voi că am eu?" Studenții au râs iar și, în sfârșit, unul, partea de jos, a zis: "Ray, crezi că există cineva pe lume care să nu știe că aveți afacere cu hamburgeri?"
Ray a jubilat. "Am bănuit eu că asta o să spuneți." A făcut o pauză și apoi a adăugat: "Doamnelor și domnilor, nu mă ocup de hamburgeri, ci de proprietăți imobiliare." Kate mi-a spus că Ray le-a explicat apoi pe înțelesul tuturor punctul său de vedere. În planul de afaceri al firmei, Ray știa că principala preocupare era vânzarea francizilor de hamburger, dar nicio clipă nu scăpa din vedere locul ocupat de această franciză. El știa că proprietățile imobiliare sunt factorul cel mai important în reușita fiecărei francize în parte. Practic, persoana care cumpăra franciza plătea în același timp terenul unde este amplasată, care aparține companiei lui Ray Kroc.
În prezent, McDonald's este cel mai important proprietar imobiliar din lume, având mai multe proprietăți decât Biserica Catolică. În prezent, McDonald's deține cele mai importante intersecții sau colțuri de stradă din America, dar și din alte locuri din lume. Kate îmi povestește că a fost una dintre cele mai importante lecții din viața sa. În prezent, Kate deține spălătorii de mașini, dar adevărata lui afacere constă în terenul pe care se află aceste spălătorii de mașini.
Am încheiat capitolul precedent cu graficele care ilustrau faptul că majoritatea oamenilor muncesc pentru oricine altcineva în afară de ei înșiși. Mai întâi muncesc pentru proprietarii companiei, apoi pentru stat, prin impozite, și în final pentru bancă, pentru că acolo se află ipoteca lor. Când eram copil, nu aveam niciun McDonald's în apropiere și, totuși, tatăl meu cel bogat ne-a învățat aceeași lecție ca și cea la care s-a referit Ray Kroc la Universitatea din Texas. Acesta este secretul numărul 3 al celor bogați. Secretul este următorul: "Vedeți-vă singurele de afacerea voastră."
Problemele financiare sunt, adesea, rezultatul direct al faptului că oamenii muncesc o viață întreagă pentru altcineva. La sfârșit, cei mai mulți nu se vor alege cu nimic de pe urma muncii lor. Din nou, un desen face mai mult decât 1000 de cuvinte. Iată un grafic al declarației de venit și al bilanțului prin care se poate exprima cel mai bine sfatul lui Ray Kroc.
Actualul nostru sistem de învățământ se concentrează asupra pregătirii tinerilor pentru obținerea unei slujbe bune, prin dezvoltarea capacității intelectuale. Întreaga lor existență se va învârti în jurul salariilor sau, așa cum am descris anterior, în jurul coloanei de venit. După dezvoltarea capacității intelectuale, ei urmează universități superioare de educație pentru a-și îmbunătăți abilitățile profesionale. Ei studiază pentru a deveni ingineri, oameni de știință, bucătari, polițiști, artiști, scriitori și așa mai departe. Aceste abilități profesionale le permit să intre pe piața forței de muncă și să muncească pentru bani.
Există o mare diferență între profesie și afacere. Adesea, îi întreb pe oameni: "Cu ce te ocupi?" și ei îmi răspund: "Sunt bancher." Apoi îi întreb dacă sunt proprietarii băncii și ei deseori îmi răspund: "Nu, lucrez acolo." În acest moment, înseamnă că ei fac o confuzie între profesie și afacere. Ca profesie, pot fi bancheri, dar trebuie să aibă și o afacerea lor.
Ray Kroc a explicat foarte clar diferența dintre profesie și afacere. În cazul lui, profesia lui a rămas aceeași. El era agent de vânzări la un moment dat, având un mixer pentru înghețată și a început să vândă francize de hamburgeri. Dar, în vreme ce profesia lui era să vândă francize de hamburgeri, afacerea lui era să acumuleze proprietăți sub forma unui venit care să producă.
Problema cu școala este că, adesea, devii ceea ce studiezi. Deci, dacă studiezi, de exemplu, bucătăria, devii bucătar. Dacă studiezi dreptul, devii avocat. Și dacă faci școala de mecanici, devii mecanic. Greșeala pare în momentul în care devii ceea ce ai învățat, uitând să te ocupi de afacerea personală. Oamenii își petrec întreaga viață ocupându-se de afacerile altora și îmbogățindu-i pe aceștia. Pentru a obține o siguranță financiară, oamenii trebuie să-și vadă de afacerea lor.
Afacerea voastră se învârtește în jurul coloanei de active, spre deosebire de coloana de venit. Așa cum declarăm și mai înainte, regula numărul 1 este să cunoști diferența dintre active și pasive și să cumperi active. Cei bogați se concentrează asupra coloanei de active, în vreme ce restul se concentrează asupra declarațiilor de venit. De aceea auzeam adesea: "Am nevoie de o mărire de leafă. Dacă mi-ar avansa și pe mine, am să mă apuc iar de școală ca să fiu mai bine pregătit pentru a obține o slujbă mai bună. Am să fac ore suplimentare. Poate reușesc să-mi iau o slujbă. În două săptămâni îmi dau demisia. Am găsit o slujbă unde e mai bine." În unele cercuri, acestea sunt niște idei de bun simț. Totuși, dacă îl veți asculta pe Ray Kroc, vă veți da seama că încă nu vă vedeți de afacerea voastră. Aceste idei continuă să se concentreze pe coloana de venit și nu vor ajuta persoanele respective să obțină o siguranță financiară mai mare.
Mai degrabă decât în cazul în care banii suplimentari sunt folosiți pentru achiziționarea unor active generatoare de venit. Motivul principal pentru care oamenii săraci sau din pătura mijlocie continuă să fie conservatori din punct de vedere fiscal, ceea ce înseamnă "nu-mi pot permite să-mi asum riscuri", este că nu au o educație financiară minimă. Trebuie să se agațe de slujbele lor. Trebuie să nu-și asume riscuri. Atunci când a ajuns la modă reducerea de personal, milioane de muncitori au descoperit că așa-zisul cel mai important activ al lor, casa, îi va "înghiți" de vii.
Activul lor, casa, continuase să coste bani, lună de lună. Mașina lor, un alt activ, îi costa și ea "ochii din cap". Când un SUV din garaj, care costase 1000$, acum nu mai valora 1.000$. Fără siguranța slujbei, nu aveau pe ce se sprijini. Ceea ce li se păruse a fi niște active nu le putea fi de ajutor pentru a supraviețui într-un moment de criză financiară. Pentru că cei mai mulți dintre noi am completat câte o cerere de împrumut la bancă pentru a cumpăra o casă sau o mașină, e interesant de urmărit ce scrie în coloana "valoare netă". Este interesant, pentru că astfel constatăm ce acceptă banca și practicile contabile drept active.
Într-o bună zi, vrând să obțin un împrumut, mi-am dat seama că situația mea financiară nu se prezenta prea bine, astfel încât am adăugat "closetele cele noi de golf", "colecția mea de tablouri", "cărțile", "combina", "televizorul", "costumele Armani", "ceasurile", "pantofii" și alte bunuri personale ca să îngroș numărul lucrurilor din active. Mi s-a refuzat împrumutul însă, pentru că investisem prea mult în proprietăți imobiliare. Comisia de împrumuturi noi a convenit că investisem atât de mulți bani în apartamente. Ea voia să știe de ce nu am și o slujbă normală, un salariu. Nu a luat în considerare costumele Armani, closetele de golf sau colecția de artă.
Viața devine foarte dură atunci când nu corespunzi profilului standard. Mă ia cu frig de fiecare dată când dau pe cineva când spune că valoarea netă este de 1 milion de dolari sau de 100.000$ sau cât o fi. Unul dintre principalele motive pentru care valoarea netă nu este corectă este faptul că, atunci când începi să-ți vinzi bunurile, ești taxat pentru fiecare câștig în parte. Foarte mulți oameni s-au aruncat singuri în necazuri financiare atunci când li s-a micșorat venitul. Pentru a spori banii lichizi, ei își vând activele. Mai întâi, bunurile personale pot fi vândute, în general, doar la o valoare mică decât aceea care apărea pe lista balanței personale a veniturilor și cheltuielilor. Dacă există însă un câștig din vânzarea bunurilor, ele sunt, din nou, impozitate. Prin urmare, statul își ia și din nou partea sa din câștig, reducându-se astfel suma disponibilă pentru a scăpa de datorii. De aceea spun că, în general, valoarea netă a cuiva este adesea mai mică decât crede.
Începeți-vă preocupați de propria voastră afacere. Păstrați-vă slujba de zi cu zi, dar apucați-vă să cumpărați active reale și nu pasive sau bunuri personale care nu mai au aceeași valoare reală de îndată ce le duceți acasă. O mașină nouă pierde aproximativ 25% din prețul pe care îl plătiți în momentul în care iese din magazin. Nu este un activ real, chiar dacă bancherul vă lasă să o treceți pe listă. Suportul nou de titan pentru mingea de golf, care valorase 400$, nu mai făcea decât 150$ în momentul în care am început să-l folosesc.
Adulți, aveți grijă să nu faceți prea multe cheltuieli. Reduceți pasivele și construiți cu inteligență o bază solidă pentru active. Pentru tinerii care încă mai stau cu părinții, este important ca aceștia să-i învețe diferența dintre active și pasive. Determinați-i să-și construiască o coloană solidă de active înainte de a pleca la casa lor, de a se căsători, de a-și cumpăra o locuință, de a avea copii și de a se trezi într-o situație financiară riscantă, agățându-se cu disperare de slujbă și punând totul pe credit.
Am văzut atât de multe cupluri tinere care se căsătoresc și când cad în capcana unui stil de viață care nu le mai dă posibilitatea de a ieși din datorii aproape tot restul existenței lor. Active, în majoritatea cazurilor, le au abia atunci când ultimul copil pleacă din casă. Părinții își dau seama că nu sunt bine pregătiți pentru pensie și încep să se străduiască să pună niște bani deoparte. Apoi, părinții copiilor înseamnă vest și se trezesc cu noi răspunderi. Așadar, ce fel de bunuri faceți să achiziționați voi și copiii voștri?
În lumea mea, activele reale se împart în mai multe categorii: afacerile care nu presupun prezența mea, le am, dar sunt conduse de alte persoane. Dacă ar trebui să muncesc acolo, n-ar mai fi o afacere, ar deveni slujbă. Acțiuni, obligațiuni, fonduri mutuale, venituri ce generează proprietăți imobiliare, depuneri, drepturi de autor de pe urma proprietăților intelectuale, cum ar fi muzică, scenarii, brevete și orice altceva are valoare, produce venit sau crește ca valoare și este ușor vandabil.
Copil fiind, tatăl meu cel școlit m-a încurajat să-mi găsesc o slujbă sigură. Pe de altă parte, tatăl meu bogat m-a încurajat să achiziționez activele care îmi plac. "Dacă nu ți-ar plăcea, nu vei avea grijă de ele." Am adunat proprietăți imobiliare pentru că îmi plac clădirile, pământul. Îmi place să le cumpăr pentru ele însele. Aș fi în stare să mă uit toată ziua la clădiri. Atunci când intervin probleme, ele nu sunt atât de grave încât să mă afecteze plăcerea de a avea proprietăți imobiliare. Cui nu-i plac proprietățile imobiliare, ar fi mai bine să nu le cumpere.
Îmi plac acțiunile de la companiile mici, mai ales de la cele care abia s-au pus pe picioare. Acesta este motivul pentru care sunt antreprenor și nu am firma mea. În primii ani, am lucrat la companii mari, cum ar fi Standard Oil din California, la Infanteria Marină SUA și la compania Xerox. Mi-a făcut plăcere să lucrez pentru ei și am niște amintiri frumoase, dar știu că nu sunt genul care să aibă o companie. Îmi place să pun pe picioare companii, dar nu să le conduc. De aceea, de obicei, cumpăr acțiuni de la companiile mici, pe care uneori chiar eu le duc pe piață. Averile se fac din noile emisiuni de acțiuni și îmi place jocul acesta. Multor oameni le e frică de companiile mici, le consideră interesante și așa și sunt, dar riscul se diminuează întotdeauna dacă îți plac lucrurile în care investești, le înțelegi și cunoști jocul.
În ce privește companiile mici, strategia mea de investiții este să renunț la acțiuni într-un an. În cazul proprietăților imobiliare, pe de altă parte, strategia mea este de a începe cu puțin și de a ține proprietățile până le crește valoarea, întârziind astfel plata impozitelor pe venit. Acest lucru permite ca valoarea să crească semnificativ. De obicei, păstrez o proprietate ceva mai puțin de șapte ani. Ani de zile, chiar când lucram în Infanteria Marină SUA sau la compania Xerox, am făcut ceea ce îmi recomandase tatăl bogat: mi-am păstrat slujba, dar mi-am văzut și de afacerea mea. Acționam în coloana activelor, negociam bunuri imobiliare și acțiuni. Nu prea mari.
Întotdeauna, tatăl bogat a subliniat faptul că este extrem de important să cunoști abecedarul financiar. Cu cât înțelegeam mai bine contabilitatea și managementul persoanelor lichizi, cu atât reușeam să analizez mai bine investițiile. În cele din urmă, m-am apucat și de construcții. Problema nu sfătuiesc însă pe nimeni să se apuce de o companie dacă nu își dorește asta cu adevărat. Cum știu multe despre felul cum se conduce o companie, nu aș îndemna pe nimeni să o facă. Există momente în care cei care nu-și găsesc de lucru nu mai au decât soluția să-și facă o firmă. Șansele de reușită sunt minime. Nouă din 10 companii dau faliment în cinci ani. Dintre cele care supraviețuiesc celor cinci ani, nouă din 10 dau și ele faliment până la urmă. Deci, numai dacă țineți cu tot dinadinsul să aveți firma voastră, vă recomand să vă apucați de așa ceva. Altfel, vedeți-vă de slujbă și de afacerea pe care o aveți.
Atunci când spun "să vă vedeți de afacerea voastră", vreau să spun că trebuie să construiți în așa fel încât coloana activelor să fie una solidă. Îndată ce un dolar intră acolo, nu-l mai lăsați să iasă. Socotiți următor: orice dolar care intră în coloana activelor devine angajatul vostru. Cel mai bun lucru este ca banii să muncească 24 de ore din 24 și asta de-a lungul mai multor generații. Păstrați-vă slujba, munciți serios, dar construiți în coloana activelor. Pe măsură ce circuitul banilor se extinde, puteți să vă permiteți și luxul. Important de reținut este că oamenii bogați își permit asemenea achiziții la sfârșit, în vreme ce săracii sau cei din pătura de mijloc le cumpără de la început.
Cei săraci și cei din clasa de mijloc își cumpără lucruri luxoase, cum ar fi case mari, diamante, blănuri, bijuterii sau ambarcațiuni, pentru că vor să pară bogați. Ei par bogați, dar în realitate se îndatorează și mai tare. Cei bogați, cu adevărat, adică pe termen lung, mai întâi își construiesc solid coloana de active, apoi, din venitul generat din active, își cumpără obiecte de lux. Cei săraci și cei din pătura de mijloc își cumpără din propria lor sudoare și din ceea ce ar trebui să lase moștenire copiilor. Obiectele de lux ar trebui să fie o răsplată pentru investiție sau pentru dezvoltarea unor active reale.
De exemplu, atunci când soția mea și cu mine am avut niște bani în plus proveniți din apartamentele noastre, ea s-a dus și și-a cumpărat un Mercedes. Asta n-a însemnat o muncă suplimentară sau un risc pentru ea, pentru că practic apartamentele i-au cumpărat mașina. E drept, însă, că a trebuit să aștepte patru ani până când investiția de portofoliu să ajungă suficient de mare încât să existe un circuit financiar suplimentar pentru achitarea mașinii. Acest obiect de lux, Mercedes-ul, a fost însă o adevărată răsplată, pentru că a dovedit că ea știe să sporească activele. Acum, mașina înseamnă mai mult decât un automobil frumos; înseamnă că și-a folosit inteligența financiară pentru a-și putea permite un automobil de lux.
Majoritatea oamenilor sunt însă impulsivi și se duc pur și simplu și își cumpără o mașină sau alt obiect de lux pe datorie. Se simplifică și vor o jucărie nouă. Cumpărarea unui obiect de lux pe datorie face ca persoana respectivă, mai devreme sau mai târziu, să urască acel obiect, pentru că datoria respectivă devine povara financiară.
După ce v-ați acordat un răgaz, ați investit și ați construit o afacere, înseamnă că sunteți pregătiți să adăugați și tușa finală, magică. Cel mai mare secret al oamenilor bogați. Acest secret îi face pe cei bogați să fie cu mult înaintea celorlalți. Este vorba de răsplata de la capătul drumului pentru faptul că ați acordat timp și sârguință afacerii voastre.