Transcription
[Muzică] Hristos a înviat, părintele. După o săptămână luminată și într-o săptămână luminată, într-o zi, să spun, dumneata e în spate Turnul Sfatului, iar eu am în spate această refacere a Casei parohiale de odinioară. Această domniță a Bălașa, comision, lumea Nicolae Iorga a Bisericii Adormirea Maicii Domnului din cetate, din Cetatea Brașovului. În spate, pe fundal, este Tâmpa. În sfârșit, cred că după atâtea emisiuni, era care să arătăm și cele din Brașovului. Să spunem că n-am evitat să vorbim despre Brașov, dar e viță mai facem o readucere a minte a locurilor cu adevărat vizitate și care sunt la îndemâna tuturor. O să învețe și astăzi că locul e un pic mai retras, biserica este un pic scoasă din, din, cum se zice, fluxul vederii obișnuite. Sigur că unii care s-au uitat la Cerbul de Aur au văzut-o, reținut, convins, Topolnița, deși s-a evitat un an de zile filmarea ei, ăsta-i adevărul, într-una dintre emisiuni. Dar sper din toată inima că acum să fie o dată în plus un, o țintă bună pentru, pentru vizitatorii Brașovului. Și noi spunem telespectatorilor că suntem aici pentru a continua firul poveștii începută în urmă cu mai multe săptămâni. Dar săptămâna trecută, la, de la Biserica Sfânta Treime greci, și am ajuns povestea le pun și din drepturile pe care le avea acolo, vine și își construiește propria sa biserică. O să vedem în interior, pentru că afară sunt acum, când filmăm, 12 grade. Vom vedea în interior povestea aceasta minunată a acestei, cum să-i spunem, acestui căuș de rugăciune din centrul Brașovului. Intrăm și continuăm povestea.
[Muzică] Să continuăm povestea noastră a acestei comunități. Să spunem că între 1895 și 1896, în Piața Sfatului, urmare a conflictului care a avut loc, dacă îți aduci aminte, la Sfânta Treime greci, se mută o parte din, niciodată și încep să construiască. În 1828, ridicaseră un memoriu adresat Guvernului prin care cerea înființarea unei capele, care reușește să primească aprobarea abia în 1833. Din 1828 până în '66, preot avea să fie Vasile Greceanu, cel ca și face, de fapt, construcția primei capele pe locul caselor negustorului Constantin Boghiu, care nu aveau ieșire la stradă. Revin, aceeași problemă ca la Sfânta Treime, nu mi se permitea ieșirea la stradă, o condiție impusă de autorități, ca să nu atragă atenția că această religie încă nereceptată, până la urmă, își construiește propriul locaș. În 1.894, o să facă o campanie publică pentru strângere de fonduri pentru ridicarea bisericii. Planurile sunt ale lui Bruce și sunt realizate împreună cu casa parohială. Modelul bisericii grecești fiind biserica ortodoxă de la Viena. Deci, după un astfel de model s-a construit, până la urmă, ambele construcții. Dacă vrei să spunem, casa parohială e un pic cam mult spus, pentru că acolo intră și birourile și centrul unde se întâlneau și locul am avut, a fost la o vreme, ca să ne a română, de exemplu. Deci, un spațiu public. Și celelalte, toate construcția durează din 1895 până în 1896. Îi este sfințită la 1899 de către, ăă, Ioan Mețianu. Ceea ce este important este că înainte avea, înainte în perioada aceasta își desfășoară activitatea aici Bartolomeu Bălăcescu, care începe să construiască, lucra la Sfânta Treime, dar care începe și ajută și enoriași și construiește aici și sfințe, pune piatra de tămâie la 1895, ca piatra de temelie. El, împreună cu mitropolitul Miron Romanul, sunt 463 de suflete, însemnând de 113 familii, care își doresc să construiască această biserică în care, în care suntem acum. Arhitectura este stil neobizantin, așa cum, ca o replică dată, oarecum bisericii grecești, știi? Aici, în mocert, are o lungime de 26,6 m și o înălțime, o lățime de 12,3 m. Turnul de la miezul de la miazăzi, poate aia de la cutremurul din 1940, turnul acela mare de la intrare și este refăcut abia în 1973 de către un arhitect, un inginer Victor Buta. Bisericii, în fața căreia ne aflăm și am ținut să filmăm aici ceva mai mult sau fotografie, dacă vrei, că nu greșeam, este făcută de, de Demian și în 1937. Este iconostas pictat anterior de Has Buhardy în 1898. Are locul o succesiune de restaurări, 1965-66 de către Iosif Rusu și ultima restaurare făcând fie făcută de Mihai Stânghi. Ăă, în momentul ăsta, deteriorat. În 1866, capela românii se întorc, așadar, spre păstorirea și spre, spre păstrarea unui spațiu în care să poată să, să slujească. Și trebuie să citesc o listă mică, scurtă de preoți slujitori: Vasile Greceanu, 1833-1848; Toma Vasile Merețu, 1941; doctor Vasile Coman, cel care avea să ajungă episcopul Oradei; și părintele Nicolae Stoican, 1954-1984. Ultimul dintre ei fiind, care dintre cei bătrâni, astăzi sunt cei doi prieteni ai mei, părintelui protopopiu, printre Cristi Munteanu, pentru Daniel Dănuț Benga și Cristian Munteanu. Ultimul, așa reprezentativ pentru generația mea, a fost părintele Nicolae Coman, fratele episcopului, dar un chip și o voce și o calitate umană cu totul specială în raport cu noi, cu cei care aveam nevoie din când în când de spovedanie, de încurajare, de motivație. Cum este astăzi biserica? Știu că slujiți când veniți îngrozitor, cu mare plăcere, pentru că revin. E frumos. O să ajungi cu prietenii la sfârșit, la masă. Ăă, oamenii sunt vii, eu o comunitate care se strânge din aproape tot orașul. Este exact ca și în cazul bisericii Sfânta Treime. Observ că este retrasă de la piață și cred că oamenii au nevoie de liniște. E o spațioasă liniște și al împlinirii. Hramul este la Adormirea Maicii Domnului. Cam așa, pe care se ține cu foarte multă sobrietate și liniște. Să spună că suntem în Ardeal, nu suntem în Moldova, ca să facem și harand, și haram. Să vină de data aceasta aici, lucrurile sunt mult mai așezate și din cenzura aceasta pe care secole de-a rândul vecinii din stânga cu dreapta, ci din stânga și dreapta au le-au impus. Da, deci oamenii s-au învățat să să fie așa, sub bucuros în centrul atenției. Această biserică sau o nouă, oarecum, cu Sfântul Toma, al cărei prăznuiri o săvârșim astăzi, pentru că el este o, un deget. Ea este un deget așezat în coasta rănită a lui Hristos și dăruiește oamenilor sentimentul acesta și conștiința aceasta că Hristos a înviat. Făceați la Duminica Tomi o tâlcuire foarte frumoasă despre, ăă, credință sau necredința Apostolului Toma, despre dorința aceasta de a lămuri, dacă tocmai necredinciosul doar în scripte sau și în fapte, pentru că folosim ca expresie Toma necredinciosul. Da, Dumnezeu ar fi, n-ar fi tocmai rău. Este necredința aceea care cere cercetare, care se împlinește în căutare, care caută să afle dacă este reală viața pe care Hristos o propune. Mie mi-e foarte drag Apostolul Toma, nu pentru că a ajuns în India, cum ar crede unii și cum spun unii, ci pentru că Toma reprezintă chipul acesta al, al, al omului dedicat cu totul căutării. Pe ma preocupau foarte mult teren în acest atom a numit Didimos, geamănul. Și am descoperit, cred că la Dumnezeu să-l odihnească, la Papa Benedict, la teologul Ratzinger, dacă vrei, am găsit o, o tâlcuire foarte interesantă din texte vechi, făcută o analiză cu că de fapt Toma asemenea cel mai mult la chip cu Hristos și de aici geamănul. De fapt, și pentru a evita uciderea lui din culpă, pentru a semăna cu Hristos Mântuitorul, Hristosului îndepărtează în perioada patimilor și lasă, îl trimite din Ierusalim. E foarte interesantă tâlcuirea, aproape ca o, adică, îl văd pe Mântuitorul atent la acest amănunt. Îți dai seama că în clipa imediat următoare, în care Domnul Hristos ar fi fost arestat și cel care semăna leit cu el ar fi fost în aceeași măsură arestat și nu mă îndoiesc că la ce manipulare a avut loc în jurul Mântuitorului, Hristos ar fi fost să stai să spună că nu, a înviat Hristos și că este Toma care se întoarce și este în mijlocul, în mijlocul păcălișilor. Vine foarte târziu seara în contact cu ei, după ce Domnul Hristos se arată, după ce se arată rănile și celelalte toate și atunci îi ia mâna să se pună în cârlig, așa, la de a doua capete. Lambriu citit, și l-am reascultat pe Părintele Teofil, care spune că dacă spune biserica că degetul Thomas a atins de coastă, înseamnă că s-a atins. Una dintre cântări ne spune că își pune degetul în coasta lui Hristos și că îi atinge rănile, dar rămân în continuare și la această imagine a omului care se se cucernicește, cum zice termenul bisericesc, dinaintea acestei revelații absolute a faptului că dinainte este Hristos întrupat, care este rănit, Dumnezeu nostru, care poartă rănile de dragostea noastră, ca oamenii, dragoste extrem de răstignitoare până la. Cred că ne regăsim și noi, fiecare, în puțin, a credință sau în dorința de a descoperi cu adevărat. De aia ni se descoperi a lui Toma, în ne regăsim oarecum încercarea de a-l pipăi și de a striga că este. Oare Arghezi, într-unul dintre poeme, eu cred că e important să le spunem oamenilor că Dumnezeu nu ne vrea niște tăntălăi care nu vedem, fiindcă trebuie să privim pe lângă Hristos ca să-l vedem pe Hristos. Domnul Hristos este o întrupare reală într-o lume reală, un Dumnezeu real într-o parte, într-o memorială, care, fără îndoială, poartă cu sine, revin, rănile iubirii noastre umane, împlinește meserianitatea sa până în, până în capăt, pe crucea Golgotei, în taina aceasta răstignire, tocmai pentru că vrea să vindece și răutatea aceasta a noastră, în centrală, pe care nu știu de unde acumulăm cu atâta râvnă și de unde o explorăm cu atâta râvnă. Zici că nici n-aveam Mântuitorul Hristos când e vorba să fim răi și proști. Și foarte interesant cum biserica a rânduit ca prima duminică după Învierea Domnului să fie închinată Apostolului Toma și abia apoi mironosițelor. Și și eu m-am gândit deseori de ce așa și am găsit explicația tocmai în aceste faze ale cunoașterii sau descoperirii lui Hristos celui înviat. Lumea crede că Hristos cel înviat se adresează doar oamenilor cu credință. Uite, greșit. De fapt, Hristos învie și pentru cei care au îndoieli. Vine și se arată și celor care cred mai mult în întrebarea lor decât răspunsul lui Hristos. Nu știu cum să explic altfel, dar cred că e undeva o, o lecție de pedagogie absolută pe care Dumnezeu le-o pune la dispoziție și de a ne spune că nu-i nimeni exclus de la vederea lui Dumnezeu. Există un singur om pedepsit în Evanghelie. Se mai vede pe Hristos cel înviat pila din Pont și ceilalți, probabil, care l-au trădat. Sunt convins că știu eu, Ana și Caiafa, nici n-ar fi vrut să-l vadă. Ăsta-i adevărul. Sunt convins că parte din băieții care au stricat, răstignește, răstignește sau sângele lui asupra noastră și asupra copiilor noștri, nu cred că le face plăcere să-l vadă. Dar mă gândesc așa, cu maximă seriozitate, la Sutașul care strigă că acesta cu adevărat fiul lui Dumnezeu este. Mă gândesc cu, cu teamă și cu respect la tâlharul pocăit, care îl identifică. Deci, în momente grele de luptă, în front, în tranșeul acela al durerii, oamenii aceștia au capacitatea de a identifica în Hristos dumnezeirea, de a-i vedea rănile înainte să fie răni. Știi? Cam așa. Da, și abia după ce suntem cu toții recuperați după Duminica Învierii și ne regăsim în, ăă, Toma, apoi sunt sărbătorite și apostolii. Erau retrași de frica iudeilor, adică a acelora care căutau să, ei credeau că și omorât, de vreme ce a fost ucis liderul lor. În mentalitatea vremii, cam așa era. Hristos se dovedește a fi mult mai puternic decât ceilalți lideri, pentru că el face ceea ce ceilalți nu au reușit nici măcar să gândească. Învins, reașează în mijlocul comunității sale. De acele și de întâlnire, nu ne dă întâlnire, nu spune femeilor: mergeți și spuneți-le că ne vedem în locul în care am mâncat trupul și sângele meu, sau le-ar da pâine și vin. Nu e destul de ne vedem în Galileea, acolo departe. Dacă el știe că ei vor să părăsească Ierusalimul, dar acum ne vedem acolo și adu-ți aminte că după ce se văd în Galileea, se întorc înapoi în Ierusalim și nu-l mai părăsesc, așteptând Pogorârea Duhului Sfânt. E interesant modul acesta al Mântuitorului de a-i lăsa să se simtă în siguranță, dar i se descoperă în spații de siguranță. Observul Petru lui lui Andrei, celorlalți, lui Ioan, nu i se prezintă, nu, nu le vine a putea să stea la marginea mormântului. Iaca, a terminat. Sunt aici. Merge în spațiu cunoscut, în care erau în siguranță. Merge în spațiul cinei, celei de taină, până la urmă, ca să reinvestească cina cea împreună cu pace vouă. Ore investește și apoi vine și dăruiește, cum să-i spunem, această bucurie a împlinirii prin rană a promisiunii că el este pururea cu noi. De câte ori povestiți aceste episoade, gândul ne duce cu gândul la momentul acela în care noi am filmat și la clădirile respective din, din Ierusalim, la locul cinei celei de taină și apoi la întâlnirea Apostolilor cu Hristos cel înviat. Măcar în locurile simbolice, pentru că știm că între timp Ierusalim a scăzut ceva, a crescut ceva de înălțime, sunt diferențe arheologic vorbind. Cred că sunt diferite de nivel de cercetare, dar vreau să spunem o dată în plus că simbolurile, prezent, clădirile acestea, prezente, simbolic, spațiile acestea pe care noi simbolic le identificăm, poartă cu sine ecoul pașilor lui Hristos și cuvintele lui. Eu sunt de acord că nu mai eu tot aud, lasă frate, că nu mai e chiar ultimul din vremea lui Hristos Ierusalim. Un Duda Hristos, da, adică punctul central al căutării noastre nu este Ierusalimul, cât este Hristos. Așa cum îi aud foarte des pe câte unii spunând că poate nici nu-i acolo locul Sfântului Mormânt, toți speculează, el mută dintr-o parte în alta. Și pe mine mă distrează lucrul acesta, că de fapt spune în Hristos a înviat este un acum aici pentru toți. Și asta-i taina, asta-i taina de fapt, învierii lui Hristos. Indiferent de ce anume încearcă să spună duhul acela al, al Ierusalimului, ăă, emoția pe care o trăiește pe drumul Crucii, la lespedea Sfântului Mormânt, la toate altarele acelea și apoi, ăă, în preajma, ăă, mormântului și a cetății Sfinte, e un duh pe care nu sunt convins că, dacă am putea și face câteva avioane cu hârtie și i-aș zice până acolo, adică să ia, să i-i duci, să vadă, să înțeleagă în sine că Ierusalimul poartă cu el amprenta câteva prezenței unui Hristos înviat. Noi mergem acolo să-l căutăm pe Hristos cel înviat, dar ne știm că nu-i acolo Hristos cel înviat. Cum îți explici că în, în liturghiile de duminică, deodată, în concomitent, în mii de locuri din lume, Hristos cel înviat ni se dăruiește, ieșind dincolo de lespedea mormântului și reașezându-se înaintea noastră ca Trup și Sânge? Asta e taina vieții Mântuitorului Hristos. Și foarte interesant cum după o săptămână a patimilor urmează Săptămâna Luminată, în care avem Vinerea cea Luminată și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, ăă, ca să tămăduim cu totul și sufletul și trupul și să înțelegem că din taina, din izvorul învierii vin toate celelalte izvoare de lumină și tămăduire din biserică. Hristos cel înviat este cel care ne vindecă. Hristos cel înviat este cel care ne dăruiește. Nu ne confirmă că Maica Domnului este Maica Domnului. Hristos cel înviat ne confirmă că biserica este trupul tainic al Mântuitorului. Hristos, dacă n-ar fi înviat Hristos, zadarnic nici ar fi fost toate. Suntem la capătul unei pelerinaj început în Brașov de ani. A început la Sfântul Nicolae și din Șchei și la Școala Românească și am continuat povestea noastră până aici, în viața Sfântului Plin. Dar ne oprim, știind că mai sunt multe alte puncte în Brașov de pomenit. Dârstele, Biserica de pe v-ați ascunselea, pe Bisericii Române, cum se cheamă astăzi, în cetatea de odinioară. Sunt locuri care, într-un fel sau altul, n-au marcat doar existența Bisericii Ortodoxe brașovene, ci au au marcat existența Bisericii Ortodoxe universale. Îndrăznesc să spun, e poate momente să spunem că cine știe dacă nu cumva elevul Dumitru Stăniloae, din când în când, va fi petrecut și aici, mai cu Salman Karda să fie prieten cu viitorul episcop Vasile Coman. Știm sigur că au Dumitru Stăniloae, din când în când, urcași cheii Brașovului. Știe sigur că din când în când la greci și foarte bun prieten cu unul dintre cântăreții de acolo. Deci, suntem într-un spațiu în care au trecut sfinții, au crescut sfinții. Așa cum știi că luat pe Tocile, ai văzut după fotografia de acolo, părintele Arsenie Boca a intrat și a purtat crucea binecuvântării la momentul sfințirii, după unele dintre informații, fiind așteptat la ieșirea de la biserică pentru o fi arestat și anchetat. Dar e taina lui Hristos. Sunt convins că mulți dintre oamenii pe care biserica i-a primit în mijlocul ei pentru rugăciune și frumusețe, au trecut prin chinurile iadului înainte de a vedea frumusețea Raiului și pe înainte de a se bucura de libertate. Și a fost extrem de impresionant în toate aceste ediții pe care noi le-am filmat în doar câteva zile, ăă, să vedem la Colegiul, ăă, Andrei Șaguna, o listă întreagă de personalități, de academicieni, de adevărați piloni ai culturii, care iată, aici și-au copiii. Cred că ar trebui să știe orice nume din cei 43 care sunt acolo trecuți, fie în viață, fie ca să stingi de mult. Și agonisti aceia, într-un fel sau altul, gândește-te că printre ei, inclusiv ai văzut Octavian Goga, Ciprian Porumbescu, chiar Adică, sunt locuri de fascinație intelectuală și duhovnicească. Săptămâna Luminată asta ne învață că a fi cu Hristos înseamnă să te lași fascinat, inclusiv în conținut, de credința că Hristos a înviat. A fost o bucurie pascală așa, întreaga această serie. Știu că v-a fost foarte mult la suflet și vorbeam de mulți ani să reușim să ajungem aici și să prezentăm Brașovul, atât de drag dumneavoastră. Sunt biserici pe care le-ați, la care ați venit încă din copilărie, unde ați și slujit, apoi și azi făcuți și diferența aceasta de Șaguna și jagonist și agonistă de alte deoparte, iar pe de altă parte, să știi că toate aceste laboratoare ale învierii, care sunt bisericile din țară, fiecare dintre ele picură în inima câte uneia dintre noi nădejdea că Hristos este cel înviat și că împărăția cerurilor începe pe pământ, dar să desăvârșească în împărăția lui Dumnezeu. Continuăm călătoria noastră, dar cu dorința de a reveni în, în Brașov și ale descoperi telespectatorilor și alte repere de aici din, ăă, deocamdată. Eu pot să spun cu mâna pe inimă că îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a îngăduit să purtăm oarecum țara întreagă prin câteva puncte de repere ale Brașovului ortodox. Le spunem respiratorilor din nou, Hristos a înviat și continuăm călătoria noastră și tâlcuirea Evangheliei duminicilor următoare. Să fie lumină și să se bucure de ea.
[Muzică] [Muzică] [Muzică] [Muzică]