Transcription
Sunt Tudor Stoica și asculți Mai de Arhitect cu Paul Olteanu. [Muzică]
Psihic, absolut toate deciziile noastre sunt emoționale. În acest episod vei afla care parte din creierul nostru călătorește în timp și care nu vorbește, pentru că pur și simplu nu știe să vorbească. Chiar dacă îți place ceea ce ai auzit, nu numai că poți intra pe maidearhitect.ro pentru alte episoade și resurse, dar ne poți susține pentru a continua producția acestui podcast pe pagina de patroni de pe saitul nostru. [Muzică]
Paul, am auzit că o parte din creierul nostru poate călători în timp. E adevărat? Este cea mai nouă și evoluată parte. Fac un pic trimitere la un episod pe care l-am tras acum ceva timp, și anume Creierul Uman, și acolo povesteam noi că avem trei structuri corticale care corespund unor perioade diferite din evoluție: reptilianul, sistemul limbic și neocortexul. Partea care este capabilă să călătorească mental în timp era neocortexul. Neocortexul nostru e o metaforă la care eu țin mult, cumva în relație cu aceste trei părți, ca să facem conversația mai simplă. În loc să vorbim despre trei părți din creier, creierul triunghi, o să vorbim despre două personaje care, fiecare dintre noi, le trăiește în capul nostru. E o metaforă a unui neuron cercetător pe care îl cheamă Jonathan Hyde, ce a publicat prima dată într-o carte care se cheamă Ipoteza Fericirii. Very nicely, o recomand oricui ne ascultă. Ce-i hai, tot 10 așa.
Ca primele două structuri din capul nostru, respectiv reptilianul și sistemul limbic, împreună le putem asocia sau asemui așa: un elefant. Reptilianul și sistemul limbic sunt elefantul. Elefantul e bătrân, are sute de milioane de ani, foarte puternic tocmai pentru că e bătrân. Elefantul e o vietate simplă, care nu folosește cuvinte, nu are funcții verbale, e preocupat de supraviețuire. Elefantul, în relație cu ce spuneai tu, Tudor, e blocat în prezent, că el trăiește permanent în prezent, scanează prezentul după amenințări și lucruri bune pentru supraviețuire. Acum 150.000-200.000 de ani a crescut peste elefantul ăsta un călăreț, adică neocortexul. Și călărețul are toate funcțiile pe care le faci tu, nu le are cumva, adică are capacitatea de a folosi cuvinte, limbaj. Povesteam noi asta și la Creierul Triunghi. Una din diferențe: călărețul vede în depărtare, poate să călătorească mental în timp, își amintește trecutul sau își imaginează viitorul. Călărețul are funcții superioare: planificare, imaginație, problem solving și așa mai departe. Dar marea provocare aici e că călărețul nostru funcționează la parametrii lui doar atât timp cât este elefantul liniștit. Ăsta e cumva ultimul, central. Și o să vorbim în episodul ăsta despre diferențele între călăreț și elefant, funcții diferite și cum ne ajută, cum ne încurcă să știm despre personajele astea două din capul nostru.
Foarte interesant, foarte interesant! Uite, mie îmi aduce aminte de o poveste, o întâmplare din copilăria mea. Când eram mic, aveam o bicicletă Pegas, o bicicletă veche cu roată groasă în spate, cu coarne lungi, așa, cu coarne lungi. Abia mă gândeam și eu exact ca și cu ușa din alungă. Cred că aveam șase sau șapte ani de zile și mi-a venit ideea să testez, să văd ce se întâmplă dacă pedalez cât pot eu de tare și frânez numai cu roata din față. Iar de mic, când eram mic, privesc călărețul nostru anticipează, de dorim, dar nu, dar asta era călărețul meu, știi, care zice: „Bă, dar ce se întâmplă?” Știi, neocortexul meu, probabil, ca vasul, eu sper să fac o idee, era curios, dar mai fac un experiment. Păi, am ales o stradă de lângă bunicii mei care era un pic în pantă, casă prin viteză, ca nu prea știi, că voiam să testez pe bune, adică nu voiam să aibă treabă asta. Și am pedalat cât am putut de tare și am apăsat frâna de față. Și în momentul ăla s-a întâmplat ca la fizică: te umfli, un corp care se deplasează pe o traiectorie își continuă mișcarea în planul respectiv. Da, da, da, da, da, da, da! În momentul în care am sărit peste ghidon, norocul a fost că ghidonul a fost curbat, că am încăput prin furcă. Ai de ce am sărit! Bicicleta a rămas în urmă, eu am continuat să mă duc amplificat, exact, am zburat peste ghidon și am făcut două ture. Asemănare povestește fratele meu care asista la mine la anul acesta. Și eu cred că a fost elefantul, nu cred eu că e ca la care a făcut o tumbă, ăla care a făcut un dacă rapid mâinile și care da. Și uite la așa, cred că au creat sistemul ăsta de care povestești tu. Mi se pare foarte fain, către meu. Tu, de exemplu, în episod, nu știu, ca eu triumf tot cu o săritură de la tine, cumva temele fond săritor, care cred că devenea sare. Da, cam așa a fost, adică călărețul tău a fost curios să simuleze experiența asta, e elefantul a fost dornei cabana vechi interioare similare trăit ca să apară colo red flag, care sunt ca: „Ba, nu, asta nu se termină cu bine”. Și când s-a întâmplat partea nasoală, sa zburat peste ghidon, au preluat controlul, a dispărut cogniția complexă, călărețul a fost autoservice momentan și elefantul a făcut și știut cel mai bine ca să te protejeze de la impact. Cam asta s-a întâmplat.
Acum venim cu un exemplu, acum că vreau să și validez cumva teoria asta, călăreț-elefant. Pe la anii 2000 a luat premiul Nobel pentru economie un individ pe care îl cheamă Daniel Kahneman, împreună, vă rog, trebuia să ai, a primit și un coleg de-al lui cu care a făcut cercetări, pe care îl chema Amos Tversky, da, care a murit înainte să apuce să fie premiați cu asta, și care era un psiholog care a luat premiul Nobel pentru economie demonstrând că noi avem două sisteme mentale: sistemul 1, sistemul 2. Sistemul 1, elefantul, că e primul, cel mai bătrân. Sistemul 2, călărețul. Asta e vorba ta, cu cogniția complexă. Sistemul 1 e gândirea rapidă sau emoția. Dacă aș vrea să legăm teorii, ce mai zicea sistemul 1? Freud a zice: inconștientul. Și neurostiinta spune: sistem limbic, puse clar reptilian sau elefant. Iar călărețul e rațiunea, cum ar fi zis Freud, în Creierul Triunghi, neocortexul, și metafora lui Jonathan Hyde, călărețul, cum ar veni. Și ăsta care a luat premiul Nobel pentru economie demonstrând, din esență, că toate deciziile noastre, chiar dacă sunt cu participarea călărețului, ocazional, le ia elefantul sau vin cu importul de date brute pe care le dă elefantul. Și chestia asta a fost revoluționar, în esență, pentru lumea în care trăim și pentru economie, în particular, pentru că am demonstrat că noi nu suntem niște calculatoare care pun în balanță cost de oportunitate și ia cea mai bună decizie cu datele disponibile. Și o mare încărcătură emoțională în tot ce faci, în sine, toate deciziile pe care le dăm, pe care le luăm, spuse și irelevant ca oamenii să știe asta, că e practic un breakthrough, e o descoperire care a schimbat regulile jocului și în economie și în psihologie. Și dacă ne gândim și pe scena politică sau în organizații, apropo de a schimba cultura și de voința oamenilor, e foarte, foarte mult de lucrat la elefantul de pe toată lumea, să lupți ca să câștigi benevolența și atenția elefantului colectiv. E clar că vorbeai de schimbare acum, ce fac legătura între adevăr, întru organizație, când încep să faci schimbări. Ceea ce am făcut până acum, încerc să aduc argumente, să explic logic, da, pe urmă observi că apare rezistență, frustrare, pare emoții. Exact asta de fabrici să ne spui nu, dar și mai o construiesc pe exemplu pe care le aduce în discuție cu transformări în organizații, ce ne pare-a fi este clar metafora stai și cu descoperirea look anemarie, că să înțelegem lucruri cognitiv, rațional, să avem cunoaștere, doar primul pas, adică să înțeleg că în public speaking mare ajută să mă port într-un anume fel, să mă uit în ochii publicului, să dau din mâini, să schimb slide-uri, să fac una sau alta, e primul pas, e foarte folositor, dar de la înțelege călărețul a putea să-l trăiești, elefantul e o mare, mare diferență, pentru că între vietățile astea două, între structurile astea corticale sunt niște diferențe foarte, foarte mari. Și o să vă listez doar trei, reguli, călăreț.
Călărețul e focalizat pe probleme complexe. Elefantul știe să rezolve doar probleme simple. Călărețul nostru, care le font pur, nu știe să facă calcule matematice complexe, să scrie poezii sau să-și imagineze viitorul, deci, dar știe să fugă când tună afară sau când îl speriem sau când vedem în care să meargă cărți simple. Elefantul, complexă, călărețul, doi, călăreți să știe să fie focar sau sărăcie, flexibil, dacă vreți, și deschis la nou. Neocortexul, călărețul, partea din creierul nostru care zice: „Dar ce ar fi dacă am încercat așa? Dar cum ar fi dacă am încercat așa?” Imaginație și deschidere. Elefantul, o înclinație puternică la rigiditate. De exemplu, ne schimbăm domiciliul sau locul de muncă și plecăm către casă sau birou nou și nu ne concentrăm atenția, o luăm tot către ăla vechi, că elefantul știe să meargă pe drumurile bătătorite, el are înclinații ăsta mare la rigiditate și asta nu e doar la chestii fizice, cu drumul, e și la, nu știu, credințe. Dacă am o convingere care m-a servit 10 ani, nu sunt foarte dornic emoțional să mi-o schimb. E nevoie să fie călărețul la putere ca să am deschidere la a negocia convingerea respectivă. Și a treia diferență importantă tare pentru oamenii care ne ascultă: călărețul e focalizat pe informație pozitivă, adică, în esență, vrea să ne fie mai bine. Elefantul e focalizat pe informație negativă, adică vrea să nu ne fie mai rău. Un personaj negativ în ecuația asta, e doar partea foarte preocupată de supraviețuire. Și atunci când noi suntem prezentați într-o ședință, de exemplu, cu ceva ce elefantul nostru percepe amenințător, ăsta se trezește, îi fură călărețului controlul, iar sângele și oxigenul, la nivel neurologic, și deschiderea noastră la conversație dispare. Lucru pe care sunt convins că voi l-ați trăit în organizații și ne cheamă ședințe de mere și așa mai departe. Aceste diferențe, aceste, doar atât zic că sunt trei diferențe dintre un spectru mult mai amplu de diferențe, dar sunt trei foarte importante.
Acum că zici și povestea și de public speaking, eu am făcut public speaking, adică mă duceam cu ușurință și vorbeam în fața la 100 de oameni despre un topic tehnic, fără niciun fel de problemă. Și la un moment dat, ne aduce aminte că îmi propusesem să ies pe scenă ca să recunosc meritele unor oameni, și uite, dar tu doar aici de față erau din subiecte și nu mai făcusem. Da, mă pregătisem, eram extrem de confident în mine că pot să fac și am urcat pe scenă și efectiv am simțit că mi se taie respirația. Și pe lângă faptul că m-am m-am bâlbâit, cea mai fost în stare să zic nimic. M-am uitat după câteva nume, am uitat altele pe care voiam să le spun și mama ma fost un blocaj efectiv. Nu mai făcusem până atunci. Perioada, unul la mână, vreau doar să spun așa pentru cei care n-au ascultat acum e atunci lumea căzut călărețul deloc. Și a doua, erau foarte mulți oameni, erau observa meniu înșală rica era serioasă treaba, erau vreo 800 de oameni, dar eu mă uitam după tine, că te căutam din privire și voiam să zic că uite, îl prea cunosc pe Tudor pentru ce făcuse și tu la momentul respectiv și cred că Monica că nu te văzusem, unul la mână, și doi la mână, pe ideea că efectiv vorbesc de ceva personal și nu neapărat de date, adică eram, eram sigur de mine să vorbesc despre date, fact figures, fie predăm cursuri, dar a fost ceva diferit și efectiv m-a blocat. Adică ai zis un cuvânt are important doar în acolo și anume a fost ceva diferit. Apropo de diferențele de care vorbeam noi, merge care nou, dar aia e treaba. Noi când suntem confruntați cu noutatea, de orice fel ar fi: acasă, schimbat interfața la o aplicație pe care o folosim, că neschimbat, nu știu, menajera ceva în casă, dacă fără să ne aducea schimba locul ei, e treaba, vezi exact ai reacția elefantului nostru instantaneu, să prind red flag-uri, să aprind beculețele de avarie, pentru că noutatea, în trecutul nostru evolutiv, elefantul asta vă amintesc că are vreo 250 de milioane de ani, cel puțin 150, 250 de milioane de pare o chestie, nu era pericol. Și faptul că noi trăim într-o lume în care oamenii, nea șase, șapte sute, nu urmau să te omoare dacă uita un nume sau nu te ataca șarpele sau mai știu eu ce, e ceva ce călărețul înțelege, dar elefantul, care e partea mult mai puternică din dansul ăsta și mai primitivă, nu înțelege. Și când a fost nou, tot ce se întâmplă mental acolo la tine, ca au dispărut numele și ideile pe care călărețul tău le avea în continuare, că șanse mari când te așeza căței amintit tot exact și repede cm ae și acolo ce sa întâmplat, un concept despre care să mai povestim noi, care se cheamă deturnarea emoțională, în care ne sunt să elefantul preia controlul de la călăreț. Călărețul, fiind în mod cotidian la butoane cogniției noastre complexe, ne permite să luăm decizii raționale, atât timp cât ne simțim amenințați. Și asta e foarte, foarte important de reținut. Este exemplu cu public speaking, alt exemplu așa, nu știu, co să vă dau și din din ce trăiești. Mie mi se întâmplă câteodată în momentele astea de panică sau de stres sau când apare ceva care mă amenință, acum e un pic de timp de respirat, de gândit, în care reușesc să, cum să zic, să readucă la restul la masa mea, duc aminte tot de nevoie să găsești o secundă de spațiu de, de, de cum să zic, de deconectare de la stimuli. Asta, fobiile care îți dă senzația nasoală, ca să muți iar sângele și oxigenul la călăreț. Ăsta e apropo unt, pentru că așa foarte relevant pentru oamenii care vorbesc în public sau care țin ședințe, mitinguri. Deci, Paul, deci vorba aia cu „e data pe balcon și vă până la 10:00”, nu e degeaba, este super adevărată. Și tricourile alea cu „gaz breed”, care na, sunt așa popular culture were ever, sunt foarte adevărate, pentru că în momentul în care respirăm, mai ales dacă o facem rar, despre inspirăm și expirația să dureze mai mult decât momentul când inspirăm, ne scade pulsul și asta calmează elefantul. Ați văzut că ne simțim amenințați, ca la public speaking, ce descrie în a crește frecvența bătăilor inimii, ne crește respirația și la un semn bunici dutca prelua controlul elefant. Ro discuție, te rog, zi, dar nu doar atât voiam să zic niște ce public speaking. Eu am observat că mi se întâmplă asta și în discuții acasă sau în pentru un curs sau nu sunt un moment când încep să mă simt amenințat sau cineva zice ceva care mă enervează, chiar dacă călărețul meu reușește să țină elefantul, să ne apare un comportament exterior și modificări în corp, simt cum bate inima mai tare, simt că mama rossi timp, scăpari, modificări fiziologice și este un indicator bun pentru că elefantul comunică cu noi doar cu stări și senzații, nu cuvinte. Exact asta vroiam să spun, dar din perspectiva cealaltă, adică într-o discuție unu la unu, când interlocutorului meu îi cade călărețul, pentru că îl văd că nu mă mai ascultă, are tendința să mă întrerupă, în care reacționează emoțional, ieri cum cumpăr pe lucrătorii în așa cum dau întrerupe, acum neapărat, dar văd că numai că deja are răspunsul pregătit și indiferent așa zice, așteaptă momentul ca să intervină sau dacă nu mă întrerupe, tu mai întrerupt acum construind o întrebare și se dă spațiu să revin. Exact, cred că întradevăr noi declanșăm căderea unui călăreț de la interlocutorul nostru. Dragilor, și ce vreau eu să rămână cu cei mai dori tare să rămână oamenii care ne ascultă, că e super important asta și mure science wanna one, așa e un lucru de bază, e în momentul în care observăm că alalalt a început să dispară luciditatea, focusul pe pozitiv și deschiderea sa în caca acum bica călărețul sau dacă ne pica de tot, a pierdut controlul, dragilor, prioritatea zero, că e copil, că e coleg de birou, că e partener de viață, nu contează cine e, să mutam focusul depășesc de pe avea dreptate și al convinge de adevărul nostru, pe relație, se calmează partea din creierului care de 150, 250 de milioane de ani știe supraviețuire. Ă, în lucru super important pe care vă spun din zecile de companii pe care le văd eu pe an, între ele, în cauți în gând conversațiile pe care le porți, foarte puțini oameni trăiesc în spiritul ideea este, mulți oameni au mai auzit-o, dar foarte puțini au focus să prindă băi samotat control, acolo trebuie să mut înapoi energia la călăreț, că altfel nu mai am cu cine vorbi, biologic, bun de extraordinar de ce fac când e dobor călărețul și în cădere nervoasă și pe al meu, adică mă trage și pe mine și suntem amândoi nu ma elefanți, adică într-o dispută din asta unu la unu, la un dat în cadă și mie că mă enervează, poți să vă zic ce fac eu, nu am o soluție universală, dar eu în situațiile astea, ce fac când observi că mea că am picat luciditatea, înainte să rămân fără resurse mentale de tot, deci înainte să devin defensiv total, ca dacă am ajuns în spațiul ăla nu mai am control, că nu mai am practic o ernest, nu mai dau ma ce fac, a preluat controlul parte mult mai emoțională și instinctuală din mine, dacă țin cum au era, spun pauze, dragilor, eu am obosit un pic sau zic: „Voi uite, eu nu mai pot să continue acum, am nevoie de cinci minute, că mă duc, mă deconectez de la stimuli, de la conversație, respirăm, focalizeze atenția pe altceva, că ai cei super important să nu rămâi conectat la lucru care te enervează, adică sunt te duci pe balcon să te gândești cât de nedrept se face ăla, scăzut a făcut treaba bine și că nu e corect care cu multă să îi mai dau și chestionare distrus mă e treaba ta, e treaba. Și de aia meditația, de exemplu, un super antrenor de călăreți, pentru că atunci când îți focalizeze atenția pe respirație, respirația, unul la mână, nu este amenințătoare și doi la mână îți permite să se focalizeze atenția pe ceva care nu are nici un fel de încărcătură emoțională și momentul ăla se calmează practic elefantul și poți să intri în conversație mult mai constructiv. Este un lucru important, tot construim pe ideea asta. Uite, apropo de probleme complexe, probleme simple, ce știu fiecare, dacă avem de purtat o discuție complexă, gen o sesiune de feedback la birou în care trebuie să zicem unui coleg ceva ce sunt șanse mari ca nu prea o să vrea să audă, păi dragilor, atunci e bine să o gatim în calendar pe asta, cât timp în perioada din zi în care șansele cele mai mari ca omul are călărețul puternic, adică ori dimineața, ori preferabil când ele fantoma normal mai liniștit, adică după masă. Să niște cercetări interesante pe care le-am împărtăși și cu niște procurori cum ca, de exemplu, judecătorii dau cele mai aspre sentințe exact înainte de pauza de masă, pentru că senzația de foame declanșează elefantul, cici reclamele la sneakers însă lucru și cele mai clemente imediat după pauza de masă, pentru că atunci elefantul e cumva să dați, cam asta e, asta e alt exemplu.
Paul, fascinantă discuția despre camera asta de fanta, foarte tare, foarte tare! E un univers, chestia asta e o, o, tot studiezi de vreo trei, patru ani și voi, dar tot mai găsesc tot ceea ce tare nouă, câte o carte nouă care am dacă te o perspectivă nouă. Mai vreau doar așa, la final, vă zic unei interesant, apropo de aer care am început călătorit un timp, dacă ați avut senzația, de exemplu, ca de la o vârstă încolo timpul trece mult mai repede. Da, pe asta se întâmplă, pentru că atunci când suntem copilul și când suntem mici, călărețul fiind subdezvoltat, neocortexul față de limbic și reptilian, cu un decalaj de dezvoltare mare între ele, noi ne, cum naștem cu elefantul funcțional și călărețul nostru se dezvoltă până spre 21, 24 de ani. Și când suntem mici, suntem blocați hardware în prezent, pentru că nu avem partea care poate să simuleze viitorul așa bine dezvoltat. Pe măsură ce trece timpul, mai ales după 21, 24, ce job bune solicită mult mai mult neocortexul decât alte părți din creier și calda probleme complexe, flexibilitate și așa mai departe. Și de aia, pentru că stăm tot timpul să echipa în viitorul, avem senzația că trece timpul mai repede, că pierdem prezentul și astea cel mai bine lucrează în echipă, adică nu eu, nu personajul pozitiv, negativ, trebuie să învățăm să îi ținem un echilibru, că fiecare face ceva foarte bine, dar despre asta în episoade viitoare. Mulțumim frumos, sau al mulțumirii, să avem călăreț strong, elefant prieten, nose și să ne auzim cu bi pfai.
Ai ascultat un episod din Mai de Arhitect, podcastul lui Paul Olteanu și ale invitaților lui, Anca, Tudor și Dorin. Mai de Arhitect este o producție luat caz și poate fi ascultat pe Spotify, aici sau oriunde asculți podcasturi. Mai de Arhitect contribuie cu vocea lui Vlad Bos. Abonează-te la podcast pentru episoadele viitoare. Iar dacă vrei să ne susții pentru a continua producția acestui podcast, intră pe maidearhitect.ro în secțiunea donează sau dă un share în rețeaua ta. [Muzică]